Conferinta tinuta la Facultatea de Matematica
invitat:
Parintele Nicolae Tanase
22 Mai 2000
Daca putem sa trecem cu ochii mintii peste istoria acaparata de cei zece imparati prigonitori pâna la Sf. Imparat Constantin cel Mare, putem foarte usor sa ne dam seama de ce Biserica a hotarât sanctificarea lui si a mamei sale Elena. Daca putem sa ne inchipuim cum nebunul imparat Nero a pus sa de dea foc Romei pentru ca el, de la balconul imperial, sa scrie o piesa de teatru numita Roma arzând, atunci ne putem inchipui cum el a aruncat vina pe crestini intrucât senatul, gata-gata sa-l destituie.
A plasat aceasta culpa crestinilor si au urmat luni de zile de sânge varsat in arenele de distractie pentru poporul roman. Poporul roman dorea doua lucruri: pâine si gladiatori. De atunci insa a inceput sa doreasca de fapt pâine si sânge. Sub cei zece imparati prigonitori avem de-a face cu peste 1700000 martiri, o cifra impresionanta in momentul in care ne gândim la aria de raspândire a crestinismului de atunci si la modalitatea in care lumea pagâna percepea aceasta noua religie.
Crestinismul, nu mult dupa nasterea lui, a intrat in ilicit. Nu era licit.Era ilicit, era in afara legii, si atunci avem de-a face cu aceasta lupta de existenta. Si existenta a tinut cont de vremuri: semnul acesta, adica pestele, care in limba greaca veche de atunci se spunea ICHTIS, fiecare initiala insemnând ceva: Iisus Hristos Dumnezeu Mântuitorul Lumii, dupa acest semn, incotro era indreptat capul pestelui crestinii toti mergeau ca sa ajunga la Liturghie. Crestinii de atunci si practica de atunci, este acuzatorie pentru noi care, uneori nu mergem la Liturghie chiar daca biserica se afla la trei, cinci, zece metri sau la 200 de metri.
Când mergem in cortegiu cu trupul neinsufletit al cuiva, din loc in loc facem opriri si citim o rugaciune sau citim din Sf. Evanghelie. Acestea amintesc de vremea când cimitirele erau rare, uneori chiar ascunse, uneori ne-permise, si când crestinii mergeau zeci de kilometri si, la raspântii, din când in când, se opreau si, in odihna lor, foloseau timpul citind din Sfânta Evanghelie. Asa facem noi in amintirea vremurilor de atunci. Revenind la imparatii prigonitori, Diocletian este cel mai aprig pentru ca avea o sete de a si chinui, nu numai de a omori. El ajunsese sa arunce in groapa cu var, sa le toarne plumb topit pe nari, in urechi, sa le taie o mâna, un picior, femeilor sa li se taie sânii, barbatii sa fie spânzurati de barba, in general sa fie prigoniti intr-un mod chinuitor.
Copiii se despicau in fuga a doi cai, s.a.m.d. De aceea, mai gândindu-ne si la faptul ca, uneori, crestinii legati de câte un par, unsi cu smoala, luminau parcurile imperiale - imaginea este incompleta pentru ceea ce s-a intâmplat dar completa pentru a ne da seama ce a insemnat ceea ce a facut Sf. Imparat Constantin pentru crestinism prin edictul de la Mediolanum, in 321, când declara si crestinismul licit. Nu a facut altceva decât a dat libertate si crestinismului; el nu a schimbat Sâmbata cu Duminica, nu a facut nimic, a dat libertate si crestinismului la indemnul mamei sale, care era crestina. In acel moment el nu era crestin si nici n-a devenit crestin decât pe patul mortii pentru ca el detinea functia de pontifex maximum, adica de mare preot al tuturor cultelor pagâne. Ori politica imperiului l-a obligat sa aiba aceasta stare, aceasta pozitie, care desigur in cele din urma, cu mila lui Dumnezeu, nu s-a intâmplat altceva acolo de facut decât sa reziste in imperiu si sa faca si voia lui Dumnezeu prin ceea ce a adus ca aport crestinismului. A luat bani din vistierie, a dat mamei sale Imparateasa Elena care a mers la Ierusalim unde a facut cercetari arheologice, a descoperit Sf. Cruce, de fapt cele trei, inclusiv cele doua ale tâlharilor. S-a petrecut acolo o minune, s-a vindecat un om, un mort a inviat numai atingându-se de Crucea aceasta pe care insusi Hristos fusese rastignit si nu de celelalte doua. S-a grijit si de dreapta credinta, pentru ca la 325 a convocat Sinodul I Ecumenic. Sinodul a fost convocat dupa atâtea prigoane si acolo privelistea era teribila. Eusebiu de Cezareea, biograful lui, in “Istoria Bisericeasca” spune: “vedeai venind episcopii calare pe magari, sau pe cal, sau pe camila, unul fara o ureche, unul fara nas, unul fara o mâna, unul fara picior, unul cu pieptul scrijelit, in arsita soarelui, ca sa se stabileasca dogma cea adevarata”. Privelistea aceasta a fost in preocuparea Sf. Imparat Constantin, el insusi a prezidat Sinodul, a luat parte si a si prezidat, in partea lui, care i se cadea, imperiala. De acolo bizantul a luat o inflorire puternica intrucât statul a fost mâna in mâna cu Biserica, o conjunctura care s-a distrus incepând din secolele VII-VIII, a culminat in secolul XI si care s-a desfiintat total odata cu elaborarea si impunerea principiilor Revolutiei franceze, de când statul niciodata nu a mai facut ceva impreuna cu Biserica, iar daca incearca sa faca imediat acea actiune este zobita. Sf. Imparat Constantin a reusit sa adune la un loc corifei ai crestinismului, pe Sf. Spiridon traitorul, pe Sf. Ierarh Nicolae, pe Sf. Atanasie, pe Sf. Alexandru, 318 episcopi din toata lumea, Sfinti Parinti cum ii numim, au luat parte la acest Sinod. Sf .Imparat Constantin este deci imparatul care face licit si crestinismul. El isi ia consilieri dintre crestini incet-incet si tot incet-incet imperiul este condus dupa principii crestine. Toate acestea au determinat Biserica ca sa-l considere si pe el si pe mama sa cei intocmai cu Apostolii.
Adica de la Sf. Apostoli Biserica n-a mai avut asemenea corifei ai propovaduirii si ai realizarilor din punctul de vedere administrativ, care dadea o putere, o rezolvare a actiunii bisericii, la inceputul ei de vietuire dupa perioada prigoanei. Dupa zece imparati prigonitori au venit nenumarati nebuni eretici, care mai de care cu alta invatatura, impotriva Fiului, a Duhului Sfânt, a firilor lui Iisus Hristos, a invataturii despre nasterea din Sf. Fecioara Maria, impotriva numirilor sfinte: Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu - asta a si rezolvat Sinodul III Ecumenic - era numita de eretici nascatoare de om, nascatoare de Hristos dar nu Nascatoare de Dumnezeu. Toate aceste au fost rezolvate de-a lungul vremilor dupa modelul pe care a inceput Sf. Imparat Constantin sa-l impuna, el considerând ca unitatea religioasa este si da o unitate a imperiului care il avea pe el ca si conducator ales de Dumnezeu.
Sf. Imparat Constantin are multe merite pe care e greu sa le enumeram aici. Ce e de retinut este ca Biserica a avut motiv intemeiat sa-l considere intocmai cu Apostolii.
Tema pe care Dumneavoastra ati fixat-o este o tema care trebuie tratata de altii la Facultatea de Drept. La Facultatea de Matematica nu putem trata bine aceasta tema: singuratate si comuniune. Poate ca comuniune da, putem trata, dar singuratate nu. De ce nu putem trata? Pentru ca nu prea avem inclinatii spre singuratate. Este adevarat ca exista niste tendinte spre monahism foarte apreciate de noi si de toti, dar zadarnic, pentru ca lumea nu ne lasa. Suntem foarte ancorati in lume, desi Hristos ne-a spus sa ne ferim de lume, sa traim in lume dar sa nu facem ale lumii. Exista argumente ca ar trebui sa traim viata calugareasca dar exista si argumente cu care putem dovedi ca felul nostru echilibrat de trai poate sa ne situeze in rândul calugarilor. De aceea problema singuratatii nu este o problema care priveste numai pe calugari, este o problema care ne priveste pe fiecare dintre noi. Exista calugari care traiesc in manastire cu mintea in lume, si exista crestini care traiesc in lume cu mintea in manastire. Si atunci venim si facem aceasta paralela si constatam ca este de preferat sa traiesti in lume cu mintea in manastire decât in manastire cu mintea in lume. Cele trei stari pe care Biserica Ortodoxa le propovaduieste ca stari conducatoare la mântuire sub aspectul singuratatii si al comuniunii, ma refer la starea singur sau stare in doi, casatoria, sunt: celibatul, monahismul si starea de om casatorit. Celibatul, nu prea e indicat, decât acolo unde exista si o rezistenta de biruire a ispitelor. Monahismul este recomandat de Sf. Pavel si nu numai, este popovaduit, este laudat, si pe buna dreptate, numai ca si acolo trebuie sa patrunda oameni cu vocatie, adica nu cu trimitere ci cu chemare, iar starea de om casatorit presupune un complex intreg la care daca nu luam seama mai bine ramâneam asa cum eram. In aceste conditii pentru noi poate sa existe o singuratate in casnicie, dar singuratatea aceasta este numai o insingurare, nu este o lipsa de comuniune. Si atunci noi venim si spunem ca casatoria, taina Sfintei Cununii, poate da aceasta putere ca in acelasi timp sa te si insingurezi si in acelasi timp sa fi si in comuniune. Sigur ca putem extinde sensurile. Putem sa mergem sa studiem si sa vedem cât sunt de adânci aceste sensuri. Sa se gândim numai la acest mic aspect ca, in casnicie putem sa existam asa: insingurati si in comuniune. De obicei ne departam de la comuniune tocmai cu sotia noastra, tocmai cu copii nostri, tocmai cu apropiatii nostri si consideram ca ne aflam in comuniune in Biserica cu stiuti si nestiuti. Parohia de oras nu ofera intotdeauna posibilitatea cunoasterii. De aceea oamenii se impartasesc fara ca sa cunoasca cine s-a mai impartasit din acelasi potir cu el - cu mici exceptii. De aceea bizantul, in afara de maretia Sf. Sofia, a bisericii Sf. Apostoli si a câtorva altora, cultura bizantului vine si propovaduieste biserica mica, intima, in care sa nu incapa multi, eventual câteva familii. Asta presupunea multi preoti si o putere de pastoratie extraordinara care dadea intra-adevar adevarata comuniune. Spunem adevarata comuniune pentru ca, astazi pretindem ca suntem in comuniune dar nu prea suntem intotdeauna si dumneavoastra ati putut sau n-ati putut sa verificati aceste aspecte. Parohia presupune existenta in Biserica a tuturor categoriilor de oameni: invatati si neinvatati, batrâni si tineri, copii, fete - baieti, barbati - femei, puternici si mai putin puternici, bogati si cei care nu se pot descurca, s.a.m.d.. Aceasta este biserica. In secolul trecut, la noi in tara au aparut si parohii sau biserici ale breslelor. Poate pentru vremea aceea si pentru nivelul de dezvoltare economica a fost un lucru bun, dar parohia nu presupune asta.
A fi in comuniune inseamna a-L avea pe Hristos, a fi cu Hristos, a fi cu aproapele si a te reinnoi in tine insuti prin Iisus Hristos cu semenii tai. De aceea faptul ca suntem miruiti din acelasi Sfânt Mir preparat in Joia Patimilor de membrii Sfântului Sinod si sfintit pentru noi românii ortodocsi inseamna mult, ca sa nu zicem ca nu uitam nici românii de din afara granitelor pentru ca si lor li se trimite tot din acest cazan mare in care se prepara, si se spun rugaciuni in Joia Patimilor când se sfinteste si care de fapt este extinderea daruirii Duhului Sfânt care se facea prin punerea mâinilor, pentru ca citim acolo in Sfântul Testament ca I-a intrebat Sf. Pavel pe crestinii aceia: “Ati primit Duhul Sfânt?”, si crestinii aia raspund: “Care Duhul Sfânt?”. “Pai cum, voi n-ati fost botezati?” “Ba da” “Si n-ati primit Duhul Sfânt” Atunci ei spun: “Nu stim”. Atunci Sf. Apostoli pun mâinile pe ei pentru primirea celei de-a doua taine, primirea Duhului Sfânt, lucru care astazi nu se mai face pentru ca teritorial avem probleme mari si atunci episcopii dau delegatii preotilor cu Sfântul Mir sa-I unga pe acestia pentru impartasirea darurilor Duhului Sfânt. De aceea Preotul zice: “Pecetea darului Duhului Sfânt” iar nasul zice de fiecare data “Amin!”. Iar cel de-al doilea aspect al comuniunii este prezenta noastra in Biserica impartasindu-ne din acelasi potir.
De aceea, faptul ca nu ne impartasim pentru ca suntem opriti de la impartasanie, pentru ca nu ne consideram inca vrednici, face sa nu ne mai situam singulari, indiferenti; face sa ne situam in pozitia omului vinovat ca nu ne-am impartasit cu toti ceilalti. Iar din partea celorlalti primim o admiratie ca am inteles starea si atunci pornim de la idea ca exista si un al treilea fel de a ne impartasi, fi in comuniune: a admira pe ceilalti, a ne ruga pentru ei, a citi din sfintele carti, a ne ruga cu ei in Sf. Biserica si deci a fi in comuniune. Omul este facut sa traiasca in singuratate dar nu singur. De aceea noi spunem ca, omul nu poate trai singur. Si atunci, aceasta singuratate Dumnezeu a inteles s-o plineasca, in Geneza prin crearea femeii, iar in cazul in care nu ne casatorim singuratatea aceasta trebuie sa fie umpluta (“Viata sa aveti si mai mult decât aceasta sa aveti”), umpluta mai mult de Iisus Hristos si Sfintii Sai intru care este minunat. Observati deci ca cei doi termeni pe de o parte se opun si pe de alta parte se atrag. Maria Egipteanca, Sfânta noastra din saptamâna a cincia a postului este gasit de Zosima, acel calugar preot din acea manastire, care avea rânduiala asta ca, de la Inceputul postului toti calugarii sa mearga in pustiu iar de la Florii iarasi sa vietuiasca in manastire pentru ca iarasi sa se cuminece adica iarasi sa fie in comuniune. Dar ei rupeau o comuniune, o apropiere fizica de a fi fost impreuna la slujba, pentru a accentua o alta comuniune, aceeasi de fapt, dar manifestata altfel, in pustiu, unde ei se simteau mai apropiati prin rugaciune de Dumnezeu, si nu se uitau nici unii pe altii in rugaciune si iarasi erau impreuna, si iarasi postul celalalt de desparteau, s.a.m.d. Desigur daca ati pus tema asta inseamna ca va intereseaza, desi noi traim niste vremuri cam dure. Tema este pretentioasa. Daca doi, asa-zis un cuplu, nu sunt constienti exact de ceea ce inseamna insingurarea si de ceea ce inseamna comuniunea apar probleme pentru ca unul deja a inteles sa traiasca in Dumnezeu si gusta din Dumnezeu si celalalt n-a inteles si nu poate sa inteleaga dulceata lui Dumnezeu: “Gustati si vedeti ca bun este Domnul!” ne indeamna Psalmul XXXIII.
Caut un om este imperativul Grecii antice. Diogen se plimba pe acolo cu felinarul, ziua-n amiaza mare in piata. Aia râdeau de el. “Ce faci mai nebune cu felinarul ziua?” El zicea mereu: “Caut un om, caut un om”. Iar Noul Testament vine si ne spune “N-am om!” Slabanogul de 38 ani asta zicea: “N-am om! Caut un om!” El prelua antichitatea, “Caut un om” al lui Diogene cu strigatul “N-am om!” Avem de-a face cu acelasi lucru. Nu avem oameni, nu gasim un om sa schimbe, un om sa traiasca, un om care prin exemplul sau sa ne determine si pe noi. Cautam om, si din pacate nu gasim. Cautam om si gasim alt fel de om care nu mai este om. Ce spunea antichitatea, ceilalti, pagânii de latini? Ziceau: “Homo homini lupus est”. Hristos a venit si le-a dat peste cap imediat: “Homo homimi Christus est”. Omul pentru om este Hristos. Ei, om pentru mine este sau nu este Hristos? In sensul ca il tratez ca pe Hristos, sau nu. Ca daca nu, nu ma mai pot pronunta, nu ma mai pot mândri cu 2000 ani de crestinism pe care ii vedem afisati pe toti peretii. Tot occidentul se lupta sa traim acest jubileu, care nici macar nu este real, ca mai este, mai este … In 2034 se pare ca avem de-a face cu 2000 ani de crestinism. Dar se zice ca se socotesc de la nasterea Mântuitorului si având in vedere ca noi românii am fost crestini inainte de Hristos caci am avut aceasta dispozitie spre inchinarea la unui singur Dumnezeu, sa zicem … Asadar, sa ne insinguram dar sa nu fim singuri, sa fim in comuniune dar nu oricum, sa cautam o comuniune reala, o comuniune fara fals intre noi si cu toti oamenii, in limitele in care interiorul nostru si traditia noastra bimilenara ne permite si cu asta am incheiat discursul de astazi (din care n-ati inteles nimic, pentru ca n-aveti cum sa intelegeti daca puneti asemenea teme). Cum ati pus si voi tema asa am raspuns.
Intrebari si discutii:
Intrebare: De ce suntem foarte singuri, din cauza necredintei?
Parintele: Nu. Pentru ca am devenit moderni. Ce poate sa faca modernismul decât sa ne strecoare in suflet singuratate. Pentru ca insingurare e bine, singuratate e rau. Nu vedeti ca vaduvele, vaduvii se plâng: “Vai sunt singur! Vai sunt singura! E rau singur!” In realitate n-ar trebui sa fie asa. Este bine sa fi singur ca sa te poti insingura. Dupa aceea nu stiu daca observati, exista un fenomem psihologic foarte raspândit: daca o fata este cam singura, se creeaza in sufletul ei o altfel de opinie, si incearca sa nu mai fie singura. In realitate este bine daca reuseste sa fie singura sau incet-incet sa-si puna problema de ce e singura si ca sa nu mai fie barbatul singur si ca sa nu mai fie barbatul singur ati vazut cum zice la Creatie: Dumnezeu a creat in Eva o aplecare spre barbatul ei. Aceasta este adevarat. Asta insa va poate explica mai bine parintele Costantin Coman ca el stie cum e asta. Felul in care femeia este atrasa spre barbat, si ma refer aici la femeie, ca cea care se implineste in relatia trupeasca cu barbatul, nu la fetita sau babuta. Femeia este de la … pâna la …Femeia. Asa ca nu-ti fa probleme.
…..insa de curentul feminist sunt vinovati barbatii pentru ca ei au facut o casta a lor de putere. Au zis femeile sa poarte asta si asta si asta … si femeile au reactionat ca atare. Sigur ca asta nu inseamna ca femeile nu au vina dar nu toate ci doar o parte. In general cele fara sprijin si care se autosugestioneaza, zicând ca merge si fara barbati, doar noi…ne putem face totul. Asta-i curentul feminist. Dupa aceea, drepturi, drepturi. Niciodata nu veti gasi obligatiile femeii sau obligatiile barbatului in curente de genul asta, sau niciodata nu vom auzi de obligatiile omului. Nu, vom auzi intotdeauna de drepturile omului, nu despre obligatiile copilului ci despre drepturile copilului. De ce: pentru ca societatea moderna urmareste sa dea multe drepturi. E drept, amagitoare. Adica false. De exemplu dreptul de a vorbi. Asta nu mai poate sa fiu un drept daca vorba ta nu-i luata in seama. Libertatea presei: nu foloseste la nimic. Toata lumea scrie, ziaristii scriu, spun asa si pe dincolo, se cearta, nu se realizeaza nimic. De ce? Pentru ca se dirijeaza aceasta libertate spre o emancipare care nu are nici un final. Totul este sa ma simt eu. Ce inseamna generatia pro? Generatia care vrea sa faca ce vrea ea. Ea este pro. Pentru ce? Pentru Hristos? Atunci vrem pro. Contra lui Hristos? Atunci nu mai vrem pro! Vrem pro dar nu vrem pro! Depinde.
Intrebare: Parintele Voicescu ne spunea ca in multe familii seara in loc sa aiba loc discutii despre ce s-a petrecut in timpul zilei, membrii ei se aseaza in fata televizorului. Ne ajuta televizorul sa realizam comuniunea sau …?
Parintele: Tot ce este asa () este rau iar tot ce este asa () este bine. Familia adunata asa (), sau familia aliniata asa (), etc…Nu e vorba insa numai despre televizor. Este vorba in general. Daca ai o directie bine stabilita, familia nu mai este impreuna. De aceea noi in biserica nu mai stam ca aici (pe rânduri). Noi stam asa. De aceea asezam stranile ca sa facem asa. Este aspect psihologic. Care e problema cu McDonald’s. Grozavia a faptul ca poti sa manânci asa: sofer, nevasta, copii, toata lumea manânca asa, mergând. Sau chiar daca sta masina, dar manânci asa, nu manânci asa. Ori masa e un act de cult. Ce act de cult e ala? Rugaciune nu! Impreuna nu! Stiti ca strabunii nostri faceau mesele rotunde, nu faceau mesele patrate cum facem noi? Faceau masuta aia mica pentru a fi impreuna. Ca sa nu mai vorbim ca la o asemenea masa incap câti vrei tu. Daca sunt mai multi se departeaza de masa, facându-se cercul mai mare, e drept ca nu mai ajung la masa dar orisicât se vad toti cu toti. Cine aude zice: “I-auzi ce parere despre McDonald‘s “. Dar ia imaginati-va urmatorul lucru: Un stergar frumos, cusut sau necusut, tai brânza, slanina, ceapa si, in genunchi sau stând pe iarba mâncam. Asta e altceva. E o mare diferenta. Acestea distrug. Este un aspect. El pare minor dar repetat, repetat … lucreaza. Televizorul este un instrument bun daca e folosit bine si e rau daca-i folosit rau. Cine poate sa stabileasca când si cum sa-l folosesti este foarte discutabil. N-am gasit pâna acum un om sa-mi spuna: “uite, il folosesti asa si nu asa!” Nu te poti controla. De ce oamenii de mare greutate spirituala nu privesc la televizor? Pentru ca sunt foarte destepti si nu vor sa se deregleze. Desi, unele lucruri de la televizor sunt foarte bune. Dar pentru ca el nu se poate controla nu priveste. Si noi spunem: “uite asta-i batut in cap. Nici televizor n-are.” Dar noi nu stim de ce el nu are. Pentru ca el nu crede ca se poate controla. Si atunci nu are. Desi el are nevoie. Sunt convins ca multi dintre marii nostri duhovnici ar putea tine un alt fel de predici, poate mai la obiect, daca ar avea informatia. Dar nu se pot uita. Deci cu televizorul am terminat.
Intrebare: Despre teatru, cinematograf, ce ne spuneti?
Parintele: Asta-i altceva. Trebuie sa facem diferenta. Si televiziunea recunoaste, meseriasii mai vechi de televiziune spun ca altceva era pelicula si altceva este banda magnetica. Altfel se muncea si altfel se munceste. Pentru ca la ora actuala Dumnezeul este informatia. Am trecut de la un Dumnezeu difuz, confuz la un Dumnezeu concret, real, palpabil, numit informatie. Si parintii nostri isi dau interesul sa fim foarte informati. Si noi ne dam tot interesul ca sa fim foarte informati. De aceea cumparam ziare, de aceea mergem sa privim pe internet. Mama tata muncesc acolo ca sa ne cumparam calculator, apoi muncesc iarasi ca sa ne cuplam la internet. De ce? Ca sa avem multa informatie! Considerându-se ca un om cu multa, multa informatie este un om capabil sa rezolve problemele, sa iasa dintr-o situatie si sa se realize, etc. In realitate nu este asa, este o fata a lucrurilor. Este adevarat, o fata! De ce? Pentru ca este prea mult! Este enorm. Atâta informatie detinem incât nu mai putem sa ne traim viata. Nu mai putem…
Acum cinci ani s-a dus in lumea ailalta un calugar de la Cernica care .. acum 15 ani era o criza pe piata asta. Si la el in chilie era plin. Daca nimeream pe la 11 era plin, iar daca nimeream pe la 14 era gol, nu mai ramânea nimic ca impartea tot. Toata lumea ii aducea de toate, multe. Odata asa, altadata asa, etc. Pâna ce un copil de-al meu a vazut ceva si zise: “Tata ia uita-te sub masa!” Si ma uit si ce vad? Era plin de cutii cu compot de ananas. Era rar pe atunci nu ca acum. Copilul le-a aratat si celorlalti copii si nu mai taceau sa ne dea si noua parintele. “Mai nu se poate ca nu ne-a dat, ne-a dat din astea sa mâncam si uite ca nici pe astea nu le-am mâncat!”. Da copilu-i copil si nu mai tace pâna nu-i zic parintelui: “Parinte nu ne dai si noua din alea?” Parintele zice: “Nuuu! Da n-ai putea sa le iei pe toate sa le duci?” Zic: “Unde sa le duc?” “Undeva la gârla, zice, ca aici n-am unde sa le arunc” “Pai cum parinte, compotul de ananas?” “Pai, zice, nu-i mâncare româneasca, cine stie ce-au bagat in ele.” “Uite parinte, asta-i plin de vitamine”. Zice: “Daca stii ca-i plin de vitamine, ia-le toate si scapa-ma de ele. Ia hai mai bine sa mâncam brânza româneasca si castraveti.” Ei, la prima auzire voi ati zâmbit. Eu am zâmbit atunci si mai tare. Nu e chiar asa cum a zis el da vedeti de unde pornea el. Cum e cu mâncarea româneasca? Câti dintre dumneavoastra vara trecuta, vara ailalta, vara ailalta ati fost la stâna? Câti? Vedeti, am pierdut ritmul obisnuit. Ei acum sa-mi spuneti cine n-a fost la McDonald‘s in ultimele veri. Bun, n-ati fost la McDonald‘s! Da ia sa-mi spuneti acum cine dintre voi a avut o preocupare de a mânca, hai sa nu spun ecologic, dar echilibrat? Adica fara maioneze, aranjamente, etc. Asadar noi trebuie neaparat sa ne revenim. Câte haine ne-am facut in ultimii trei ani? Dar in ultimii zece ani? Probabil zece rânduri. Din zece rânduri câta preocupare am avut pentru ie? Putina! Pentru costumul nostru stramosesc. Câte dintre dumneavoastra fetelor, care urmeaza sa va maritati pâna in Rusalii sau dupa Rusalii, ca de Rusalii nu se fac cununii, vreti ca la nunta sa fiti imbracate in costumul nostru national adecvat miresei? Doua. Cum facem sa ne revenim. Am spus-o mereu ca trebuie sa cream semne de mirare si de intrebare. Sa se uite lumea pe strada si sa zica: “Cine-o fi? Ia uite cum s-a imbracat!” Unii zic asa. Uni-si dau coate. Unii se iau de tine. Dar tu reinvii ceva. Si daca nu reinviem ceea ce a inceput sa moara o sa moara de tot!
Intrebare: Ce parere aveti despre cei care merg sa-si trateze singuratatea la cabinetele de psihiatrie?
Parintele: Cabinetele de psihitrie, adica anticamera spitalelor de nebuni, asta este, dar care sunt lucruri reale din pacate sunt rezultatul darâmarii biserici. Unde se darâma o biserica se construiesc sapte spitale de nebuni. Asta este o lege. O sa ziceti s-au darâmat multe biserici? Da, nu s-au darâmat multe. Sau chiar daca s-au darâmat preotii au mers, acolo, acolo, … Ne intereseaza biserica de zid ca monument istoric. Ca adapost, ca Biblie deschisa prin picturile de pe ea, ca loc sfânt cu sacralitatea ei impregnata in noi. Sigur ne interereaza. Ne-a durut ca s-au darâmat. Pe noi ne intereseaza insa biserica vie care suntem noi. Toti cei botezati formeaza biserica. Totusi s-au darâmat bisericile vii si au aparut cabinetele de psihiatrie in locul bisericilor. Cine regleaza viata in biserica? Duhovnicul, prin spovedanie. A disparut spovedania, adica lucrarea de iertare a bisericii? Au aparut cabinetele. Din fericire, psihiatria este o stiinta pe care noi o admitem ca stiinta. Mai grave sunt celelalte care sunt nici stiinte nici religie, adica cele cu bio-, trio-, etc. Voi sunteti copii si nu ati apucat vremurile alea dar poate le-ati apucat. Era atunci, pe vremea lui Ceausescu un serial care a distrus România cu prezentarea situatiei de acolo: Dallas. Astia mureau de foame aicea si vedeau Dallas. Si mai erau si nelipsisi de la Dallas. Si mai era acolo o femeie, numita Sue Ellen. Si ea era nevasta unuia care facea cam multe prostii, in toate chipurile. Si-o nevrozase la culme. Si se trata la psihanalist. Si tratamentul ei era trei saptamâni si vindecarea tinea tot trei saptamâni. Si dupa trei saptamâni iar o lua razna. Iar punea mâna pe telefon, iar mergea la el. Concluzia mea de atunci a fost: unde nu este spovedanie este nevoie de psihanalist. Avantajul spovedaniei este anularea pacatului iar psihanaliza nu reuseste decât sa indulceasca putin o stare de fapt, daca-i facuta stiintific bineinteles. Acum nu mai e filmul asta. Ajunsese la 500 episoade. Au mai murit actorii. Acum sunt astea la metru. Dar nu-i vorba de dumneavoastra. Dumneavoastra sunteti aici in mijlocul Bucurestiului, distingeti. Intr-o zi intreb: “Mai te-am chemat la mine, n-ai venit” . “Parinte am venit acuma”. “Pai acuma?” Era un film dintr-asta serial de la cinci la sase. “Parinte am vazut filmul ala”, mi-a spus cum se numea dar nu stiu nici daca i-a spus bine numele ca n-auzisem de el. A inceput sa râda lumea de mine. O baba imi spunea de ce n-a venit ea la cinci la mine si a venit la sase. Asa ca totul a luat-o … Si la tara este foarte periculos. Taranii au o simplitate a inimii si o curatenie teribila si au inceput sa si-o piarda. Acum la noi in sat a cumparat cineva o casa si vin nepoatele imbracate in chiloti din astia cum se poarta acum si se uita fetele mele din sat, tarancile, si spun ca vor si ele din astia, strâmti, pe corp. Si spun mamei “vreau, vreau, vreau” si pâna la urma mama zice: “hai ia-ti si tu” si uite asa se modifica. Este un pas. S-a desfiintat hora. Nu mai este nimic. Este discoteca si nu mai este nici macar discoteca acum s-a inlocuit … Si atunci ma gândesc ca orasenii sunt foarte vinovati de stricarea vietii morale a satelor ca in loc sa stea la oras acolo cu dandanalele lor vin si se plimba prin sate asa …isi cumpara case…
…stiu eu cu electoratul asta ce sa zic. Lumea nu mai crede in nimic si bine face, caci mai intâi trebuie repus Hristos la locul pe care il merita si dupa aceea mai vedem noi ce facem cu astea. Caci oricine vine ca presedinte sau ca prim-ministru sau orice guvern s-ar forma fara Hristos e nimic. Totul e nimic. Totul merge din rau in mai rau. Iar daca Hristos este in centrul atentiei noastre atunci da, e o nadejde. Daca cineva crede ca poate face ceva il felicitam ca poate sa creada. noi nu mai credem din pacate. Este un pacat sa nu mai crezi, este grav. Dar, ce sa mai credem? Ce sa mai credem .Nu avem ce sa mai credem. Dolarul douazeci si de mii. Nu mai credem. Ce sa mai credem? Ca scade? Ca urca. Nu mai credem nici una nici alta. Nici nu ne mai intereseaza. De ce? Pentru ca 4 milioane de oameni fac foamea intr-o forma sau alta. Pentru ca 6 milioane de oameni au probleme cu copiii la studii. Pentru ca 11 milioane de români au pierit in zece ani prin avort. Pentru ca piata este plina de anticonceptionale. Pentru ca au inceput pe ici pe colea casatoriile de proba. Ce sa mai crezi? Ce sa mai crezi? Pentru ca ne-am trezit intr-o zi cu liturghia ecumenica nu stiu pe unde. Adica vine Sf. Parinte, vine Patriarhul, fiecare face liturghia aici, liturghia acolo, fiecare admiram valorile alea, valorile celelalte, iar aia fac liturghia ecumenica. Auzi, ne luptam de la patriarhul Atenagora si ceilalti care au urmat ca sa facem ceva trainic, nu ca sa facem ceva asa …, si acuma ne trezim cu liturghia ecumenica. De ce? Ca sa incitam. Nu poti decât sa inciti. Cu poporul nu te joci. Poporul stie putin si bine. Nu stie mult si asa si asa, putin si bine. Asa ca nu mai avem sperante. Inghesuiala in biserici. Preotii spovedesc in grup copii. Ce sa mai faci? Ce sa mai formezi? Ce personalitate sa mai formezi la copilul ala daca tu-l spovedesti la gramada? Ce sa mai credem? Ca se schimba o lege? Nu se mai schimba nici o lege. Sau se schimba. Copii se exporta. 86% din copii adoptati din occident. Pentru a trai mai bine. In realitate pentru a regenera neamurile degenerate. Asta e scopul precis. Regenerarea neamurilor degenerate! Nu pentru a ne ajuta pe noi! Daca cineva vrea sa ne ajute sa vina aici. 86% dintre copii adoptati. 2500 de exemplu au mers in Italia cu acte in regula, 3000 fara. Pleaca sanatosi se intorc bolnavi. Altii, bineinteles. Am devenit groapa de gunoi a Europei. Nici nu mai stii ce-i in tara asta! Vine un organism este inlocuit de celalalt organism. Astia sunt blasfemiati, bagati in puscarie si dupa aceea pe o parte-l baga, pe una-l scoate … Femeia aia cica face si acum puscarie pentru rata, ca a furat rata, 4 ani. Astia macina tot si nu se intâmpla nimic cu ei decât dupa nu stiu câti ani, si mai vedem…La Galati se comercializeaza masini imense de impachetat fier vechi … trenul… occidentul. Braila si Galatiul sunt pline de societati de strâns fier vechi si de export. Bustenii pleaca in stare bruta, neprelucrati…Dolarul creste cu atât. Brânza creste cu atât la pret. In ce vrei sa mai crezi? Nu mai credem decât in Hristos, in puterea Liturghiei si intr-o regenerare spirituala care imediat o sa aduca si o regenerare morala, materiala. Sa convingem taranii sa nu mai puna chimicale la ce cultiva. Astia cresc vitei si n-au unde sa le vânda. Carnea e 50000 pe piata si e achizitionata cu 7000 ca sa-l termine. In schimb carne Ungureasca si Americana si, si , si la preturi mici. In ce sa mai credem? Nu mai credem in nimic. S-a dus vremea când puteam sa speram ceva, din punctul nostru de vedere. Adica din punctul acesta al miscarii interioare. Pentru ca vedeti dumneavoastra Biserica nu-i ceva asa acolo. Noi spunem: “fa metanii, tine post”. Iar omul spune: “Ce metanii parinte ca eu nu pot nici sa ma indrept”. De seara pâna dimineata de munca grea ce am depus-o. Celalalt zice: “Citeste”. “Când sa citesc parinte ca astazi dorm din picioare de-atâta munca prost platita”. Dar nadejdea ramâne ca Dumnezeu nu ne lasa. Numai sa aibe pe cine sa nu mai lase. Ca ne-am imputinat rau de tot. Ca suntem in biserica ortodoxa Duminica 4,3%. Restul cafeluta, tigara, iarba verde, festivalul berii. Când observati dumneavoastra ca sunt aceste mari actiune de amploare? In marile sarbatori si in timpul Liturghiei. Asa faceau si yoghinii in ‘90, in ‘93. La ora zece concentrare, ii vedeai tinându-se de mâini. Ce faceau? Se concentrau. In timpul Liturghiei. A pierit si asta cu lotusul, Bivolaru. 1 kilometru raza a realizat in ‘91 la Costinesti. Stiti cum a facut? Uite cum a facut! S-a asezat el aici, gol si in jurul lui a asezat 3 fete goale care se invarteau intr-un sens. In jurul lor a asezat cinci baieti goi care se invârteau invers. In jurul lor sapte fete goale care se invarteau ca primele fete. A realizat asta, lotusul asta pe care vroia el sa-l faca pe o raza de 1 kilometru. Asa bine, cum auziti! Cu colegii vostri! Atunci erati micuti voi. Scrânteala grozava. De aia este bine sa stim ce vrem. Sa stim ce zice biserica, sa stim limitele. Sa nu ne ducem cu mintea nu stiu pe unde. Asta este foarte important. Da vad ca acuma a pierit saracu, s-a dus… Apoi au venit astialalti, care stiu ei sa se conduca dupa centrii energetici. Pe urma cu anii apocaliptici, ce verva. Apoi da-i cu vindecarea arborelui genealogic, alta dandana si aia. Nebunie! Nebunie! Nebunie continua! Daca vreti, trebuie sa ne mentinem intregi la minte. Atunci nu pot sa citesc orice. Nu practic orice. Am grija. Ma respect.
