din “Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii”

de monahul Daniel Cornea

Despre iubire s-a scris mult şi, în general, s-a scris bine. Dificultatea majoră o constituie integrarea acesteia în sistemul de valori ce alcătuiesc viziunea creştină asupra realităţii.

 

Iată două texte care pot să ne lămurească înţelesul cuvântului: „în bucuria ce o am de tine, în iubirea mea de tine, care merge până la uitarea de eul meu, ca să te pun în locul lui pe tine, în unirea dintre mine şi tine, natura umană repartizată în persoane îşi biruieşte împărţirea şi se regăseşte pe sine în unitatea ei, fapt care-i produce o bucurie debordantă. Repartizarea în persoane a fost şi este necesară tocmai pentru ca prin iubirea reciprocă dintre ele să-şi descopere o valoare şi o frumuseţe pe care altfel n-ar fi putut-o descoperi” .

„Actul esenţial, care aici întemeiază nemijlocirea, este de obicei înţeles ca sentiment şi, prin aceasta, greşit înţeles. Sentimentele însoţesc faptul metafizic şi metapsihic al iubirii, dar nu-1 epuizează; iar simţămintele care îl însoţesc pot să fie de multe feluri. Sentimentul lui Iisus faţă de cel posedat este altul decât faţă de învăţăcelul preferat; dar iubirea este una. Sentimentele «le ai»; iubirea survine. Sentimentele locuiesc în om; dar omul locuieşte în iubirea sa. Aceasta nu este o metaforă, ci chiar realitatea: iubirea nu este prinsă de Eu, astfel încât să-i fie doar un «conţinut», un obiect al ei; ea este între Eu şi Tu. Cine nu ştie aceasta, cine n-o ştie cu toată fiinţa sa, acela nu cunoaşte iubirea, chiar dacă îi atribuie ei sentimentele pe care le trăieşte, le experimentează, le savurează şi le exteriorizează. Iubirea este o acţiune cosmogenetică” .

In iubire, omul face pentru prima oară cu adevărat cunoştinţă cu sine însuşi. Şi aceasta prin intermediul unui celălalt, aproximativ după următorul scenariu:

-     constată (nu doar cu titlu informativ, ci existenţial) că celălalt există;

-     îşi doreşte foarte mult ca celălalt să existe;

  -    nexplicabil, faptul că celălalt există devine mai important, mai semnificativ decât faptul că el însuşi există.

Dintr-o dată, constată că realitatea nu este totuna cu eu. Eu este doar o parte a acestui fapt minunat, formidabil care se petrece între eu şi celălalt, între eu şi tu.

Trebuie să fim pe deplin lămuriţi că iubirea şi „îndrăgosteala” se deosebesc radical, tehnic, dacă vrem.

Pe amorez nu-l interesează celălalt, ci ale celuilalt. Bunăoară: ochii şi părul „iubitei”, zâmbetul dulce, legănarea şoldurilor ş. a. (dar şi calităţile intelectuale, abilităţile etc), pe care vrea să le achiziţioneze, să le târâie în ograda cu lucruri familiare, bune de folosit, destinate consumului.

În privinţa iubirii dintre bărbat şi femeie o observaţie: mai întâi, într-o fază iniţială, ea este castă. Iubirea debutează mai mult printr-un fel de respect, un foarte mare interes pentru persoană, Uimire, uşoară teamă. între cei doi are loc un intens proces de comunicare (pachete mari de date, rată uriaşă de transfer…).

Sexul este ultimul   dintre aceste lucruri pe care vor vrea să şi le „spună” unul altuia. Şi atât timp cât iubirea lor este autentică, vor vrea să şi-l spună la modul exclusiv .

 

Your response: