din “Scrisori Caterinei, sfaturi unei tinere casatorite”
Editura: Bizantina

Draga mea Caterina,
Cu mult timp în urmă am zărit în salonul unei case o urare, cusută cu măiestrie pe canava, de vreo bunicuţă. Textul şi rama antică atrăgeau numaidecât atenţia: “Măcar să fie cerul vieţii tale încărcat doar cu atâţia nori, câţi sunt necesari pentru un minunat răsărit de soare!”

Frumoase cuvinte, nu crezi?

Motivul pentru care mă aflam în acea casă erau însă exact aceşti nori care se înmulţiseră ameninţător de mult. Frumosul răsărit de soare se pierduse şi cerul se tot întuneca. Exista în preajmă amărăciune şi disperare, iar viaţa devenea din ce în ce mai grea.

Evenimente necruţătoare eclipsau gândurile frumoase ale cusăturii. Când mi-am întors din nou privirea spre ea, mi-a venit să mă ridic şi să mă duc s-o întorc cu faţa la perete.

Am rămas însă la locul meu. Speram în mai bine. Aşteptam ca soarele să lumineze din nou acel loc întunecat şi ca mesajul cusăturii să-şi ia, pentru încă o dată, locul meritat în inimile oamenilor.

Totuşi, în acel moment, inimile acelea gemeau de durere şi sufletele se încovoiaseră.

Cei mai mulţi părinţi, la fel şi noi, dorim ca tu şi Petre să aveţi o viaţă frumoasă şi liniştită.Un poet necunoscut plasează foarte corect înţelesul urării de care aminteam în versul lui, puţin ciudat: “Cântecul porumbelului să aibă ecou în dragostea voastră şi păsările cerului să acompanieze melodia lui”.

Viaţa însă nu este totdeauna ceea ce aşteptăm. Într-o formă sau alta, nefericirea este o parte din viaţa noastră a tuturor.

Există acei puţini care par să meargă pe o cărare comună cu norocul. Dar, pentru muritorul de rând, vor veni ghinioane şi boli, pierderi şi durere, deznădejde şi moarte.

Ce este, aşadar, acel ceva pe care poţi să-l faci când împrejurări nefavorabile îţi încarcă viaţa? Există gânduri care merită să ţi le reaminteşti. Le-am putea numi “tripticul nefericirii”.

A.  O atitudine potrivită în faţa vremurilor grele este să accepţi cu stoicism faptul că tu nu poţi să faci excepţie de la lovituri §i de la furtuni trecătoare.

Nu vreau să-ţi inspir ideea fatalismului, dar află aceasta: sunt multe cupluri nesăbuite, care înaintează fără grijă, având impresia eronată că neşansa şi furtuna vor excepta o dragoste ca a lor. Fac greşeala să creadă că certificatul lor de căsătorie cuprinde şi garanţia pentru o viaţă fericită.
Vă veţi afla pe drumul cel bun, când veţi fi de comun acord că: “Dorim o căsnicie fericită, care să ne umple inimile, dar nu nădăjduim să ajungem în pământul făgăduinţei, fără să trecem mai întâi prin pustiu.”

B.   O a doua întărire, în vremurile grele, vine ca o consecinţă firească a abordării de mai înainte. Dumnezeu nu promite celor care-L urmează să-i ferească de nefericire. Se bucură, însă, să fie alături de noi atunci când vine trăsnetul.

Mă bucur că tu ai trăit adevărul unei credinţe vii şi ai, astfel, o mulţime de experienţe ziditoare. Vom vorbi mult mai pe larg despre aceasta, însă, acum, îţi spun că oamenii n-au nevoie în viaţă de nimic mai mult, decât de o nouă înţelegere a felului cum pot să trăiască necontenit sub ocrotirea  lui Dumnezeu,  indiferent ce s-ar întâmpla.  Şi aceasta pentru că viaţa lor “religioasă” se epuizează în a merge la biserică în fiecare duminică. Numaidecât ce ies din biserică par să-l salute pe Dumnezeu şi să-i spună: “Rămâi sănătos, ne revedem din nou săptămâna viitoare…, în acelaşi loc, la aceeaşi oră.”

Un prieten psiholog mi-a trimis într-o zi un pacient de-al lui. Când m-a sunat să fixăm întâlnirea, prietenul meu a făcut următoarea observaţie interesantă: “Cred că am lămurit cele mai multe dintre problemele lui psihologice. Omul acesta însă este evlavios, de aceea cred că tu poţi să-l faci bine. Ceea ce-i trebuie acum este cineva care să-l ajute să descopere răspunsul care se află cu 30 cm mai jos… îl are în cap, dar acum trebuie să-l aşeze în inima lui.”

Din fericire, voi nu aveţi aceeaşi problemă. Fitilul candelei voastru pătrunde adânc în uleiul Veşniciei. Sunteţi prieteni ai lui Dumnezeu de mult timp şi aţi învăţat să vă rugaţi. Ştiţi, de asemenea, că nefericirea nu înseamnă că Dumnezeu a plecat şi v-a părăsit, ci înseamnă, pur şi simplu, că este posibil ca durerea să vă folosească, să vă aducă mai sus. Este suficient să-I îngăduiţi acest lucru.

C. Ţinând seama de datele istorice ale căsătoriilor pe care le-am studiat în profunzime, am constatat că există un alt factor care se arată a fi foarte important. Va fi foarte folositor lucru să luaţi împreună hotărârea de a exploata dificultăţile ca un element de legătură, şi nu ca unul care erodează legătura voastră.

Aş putea să-ţi explic mai bine ceea ce vreau să-ţi spun, cu următoarea povestire interesantă pe care ne-a spus-o un cawboy, un vechi cunoscut din perioada când trăiam în Colorado. Se referea la modul în care hergheliile de cai sălbatici şi de măgari din zona lui înfruntau atacurile lupilor şi ale vulpilor.

Există o deosebire esenţială în modul de apărare al cailor şi al măgarilor. După spusele lui, când primesc un astfel de atac mortal, caii sălbatici se adună în cerc, cu capetele spre interior şi cu spatele în afară, astfel încât cu picioarele dinapoi să poată să se apere împotriva atacatorilor. în schimb, măgarii - vreţi să credeţi sau nu - formează un cerc cu capetele spre exterior şi cu spatele spre interior, şi, în timp ce duşmanul atacă, se lovesc între ei cu copitele până nu mai pot.

Nu ştiu dacă o spunea în glumă, dar obişnuia să o repete adeseori. Aşa cum o auzi, această” povestire ne oferă o lecţie cutremurătoare, nu crezi?
Lecţia se referă în special la cei căsătoriţi. Regret că o spun, dar cele mai multe cupluri care mă vizitează îmi amintesc de măgarii din poveste: la prima dificultate mai serioasă încep să se lovească sălbatic unul pe altul, sau pe ei înşişi, sau căsnicia lor.

Este foarte urâtă această atitudine. Aceşti oameni ignoră principiile de bază pentru preîntâmpinarea nefericirii şi a greutăţilor.

Iată, aşadar crezul de care avem cu toţii nevoie într-o luptă biruitoare: “De ce viaţa este aşa cum este, nu ştim; dar ştim aceasta: că orice s-ar întâmpla, nu este atât de important, cât este ceea ce facem pentru a veni în întâmpinarea greutăţilor. într-o bună zi soarele se va ivi din nou, ne va lumina din nou, încălzind mai tare inimile noastre. Dumnezeu nu este niciodată departe de noi!

Nimic nu trebuie să ne despartă unul de celălalt şi de Acela.
Curaj aşadar, Tata

Your response: