din “Scrisori Caterinei, sfaturi unei tinere casatorite”
Editura: Bizantina

Draga mea Caterina,
Ţi-am vorbit vreodată despre cele scrise de o fetiţă într-o compunere cu titlul: “O căsnicie reuşită”?

Ascultă: “Consider că ceea ce face o căsnicie să fie reuşită este ca cei doi să se iubească unul pe altul cu adevărat, sau suficient, sau aşa ceva… Şi cred că pentru a deveni adevărată căsnicia, trebuie ca fiecare să facă adeseori com¬panie plăcută celuilalt, să fie politicos şi altele asemenea…”
La început, când cei doi fac cunoştinţă, fiecare consumă foarte multă energie pentru a atrage atenţia celuilalt, apelând la tot felul de gesturi pentru a-l mulţumi pe celălalt, pentru a-l surprinde plăcut. Cuplul tânăr care continuă această tactică şi în timpul căsniciei, şi chiar găseşte modalităţi să o îmbunătăţească o dată cu trecerea anilor, dovedeşte că ştie să-şi împartă cu înţelepciune viaţa. Nu sunt numai cuvintele cele care arată sentimentele; de multe ori, gesturile mici trădează profunzimea sentimentelor.

Un gest discret de tandreţe într-un moment potrivit va transmite mesajul tău mult mai eficient decât o manifestare zgomotoasă a devotamentului tău.

Cele mai multe cupluri nu reuşesc să ajungă la această măsură de dăruire. Iată dureroasa frază care descrie cauza: “Încetează să se mai intereseze unul de celălalt.” De multe ori, aceasta survine dintr-o dată. Adeseori însă are loc treptat, când unul percepe prezenţa celuilalt alături de el ca un dat.

Am să-ţi povestesc o mică experienţă pe care am avut-o de curând. Mă îndoiesc că trebuie să-ţi spun împrejurările, pentru că va fi evident cât de egoişti suntem noi, bărbaţii. Şi totuşi… într-o duminică, după Liturghie, îl lăsasem pe colegul meu preot să strângă în Altar şi eu stăteam la fereastră, de unde se vedea spre stradă. Voiam să urmăresc lumea care pleca de la biserică. Mai exact, voiam să număr câţi bărbaţi mai deschid încă portiera soţiilor înainte de a intra în maşină. Presupun că, dacă nu toţi, cei mai mulţi dintre aceşti domni aveau această politicoasă obişnuinţă faţă de iubita lor înainte de căsătorie. Cum se schimbă însă vremurile, şi, o dată cu ele, şi noi!

În acea dimineaţă de duminică, numai un bărbat din zece făcea efortul de a-i deschide uşa maşinii soţiei sale. Ceilalţi nouă cavaleri aroganţi erau probabil convinşi că, deja, căsnicia lor are rezultate atât de binefăcătoare pentru soţiile lor încât pot să-şi deschidă singure portiera maşinii.

Şi ia seama că toţi erau oameni de toată isprava. Dar, iată, încetaseră să mai “arate interes deosebit” consoartelor lor în acest loc se naşte o întrebare de la sine înţeleasă: în căsnicia ta, vor creşte sau vor scădea aceste gesturi politicoase care transformă o convieţuire de rutină într-o continuă romanţă?

Poate că răspunsul se află în cuvintele pe care acea fetiţă le-a scris în expunerea ei: “Trebuie să fie adesea o companie plăcută unul pentru celălalt, să fie politicos şi toate celelalte…” Desigur, evidenţierea iniţiativelor corecte nu micşorează importanţa pe care o au cuvintele potrivite, atunci când sunt rostite cu sinceritate în momentele potrivite. Sunt cele mai puţin costisitoare elemente care constituie o căsnicie reuşită - desigur, fără ca aceasta să însemne că nu este necesară înnoirea zilnică a conţinutului lor.

Dacă ai fi putut să baţi la porţile fiecărei case de aici, din cartierul nostru, şi să întrebi cât timp a trecut de când soţul nu a mai spus un cuvânt bun soţiei şi invers, te-ai fi speriat de răspunsurile pe care le-ai fi primit. În realitate, cele mai multe cupluri par să aibă la gură o sită care le opreşte fiecare cuvânt bun ce vrea să iasă. Şi, totuşi, două cuvinte tandre, deşi costă puţin, fac viaţa mai reconfortantă ţi inimile mai sprintene.

Într-o seară, la o întrunire a bărbaţilor, având în minte întrebîrile tale, am cerut fiecăruia dintre cei prezenţi să-mi noteze două-trei cuvinte pe tema: “Ce valoare au pentru mine complimentele soţiei mele”. Îţi redau câteva exemple din răspunsurile primite:

“Complimente? Desigur! Dulce este lumina candelei, precum dulce este şi rodul ei, cum ar spune poetul.”

“Cred că amabilităţile între soţi sunt cel mai important lucru într-o căsnicie. De câte ori soţia mea mă laudă simt ca şi cum m-ar înfăşură într-o formă mai mare decât statura mea. Şi eu trebuie să cresc pentru a mă potrivi acestei lorme.”

“Soţia mea este cea mai mare admiratoare a mea şi îmi face cea mai bună publicitate.”

Frumoase răspunsuri, nu-i aşa? Sper să fie asemănătoare şi experienţele tale. Pentru a vedea şi cealaltă faţă a lucrurilor, iată şi câteva răspunsuri care precis au ieşit din suflete mai chinuite. (Nu ştiu căruia dintre cei chestionaţi aparţin, pentru că semnarea răspunsurilor a fost facultativă).

“Conduc un magazin alimentar şi soţia mea îmi aminteşte de acele cliente nervoase care intră în biroul meu, căutându-l pe responsabil pentru a-şi expune nemulţumirile.”

“Soţia mea niciodată nu-mi vorbeşte cu tandreţe. Când o aud, de multe ori simt nevoia să-i strig: încetează odată!”

“Cunosc un norocos pe care soţia îl laudă neîncetat. Cât aş fi dorit să am şi eu alături un astfel de om! Soţia mea nu ştie să facă complimente. Din contră, îmi dă impresia că şi-a propus, ca ţel al vieţii ei, să-mi descopere toate greşelile.”

Aceşti oameni trebuie să treacă, într-adevăr, “prin foc şi sabie”. Nădăjduiesc ca ţie şi lui Petre să nu vi se întâmple niciodată aceasta. Gândeşte-te, fetiţa mea dragă, că sunt nenumărate modalităţile de a spune soţului tău că este un om minunat. învaţă să o faci corect. Există câteva amănunte importante care neapărat îţi vor fi folositoare.

Întâi de toate, recunoscând sincer calităţile lui, îţi creezi posibilitatea să-i arăţi cândva şi greşelile.

În căsnicie trebuie ca ambii soţi să evolueze, pentru că altfel nu progresează deloc în împlinirea lor personală. O să discutăm mai mult despre această temă atunci când ne vom referi la cum să ştii să-ţi spui părerea diferită de a celuilalt şi să-i spui adevărul cu dragoste. Pentru moment, este  suficient  să-ţi  aminteşti  că  uzura  exagerată  strică motorul… Poţi, aşadar, să-i faci observaţie pentru ceva numai dacă i-ai spus între timp cât de extraordinar a fost în altceva, în al doilea rând, ai face bine să controlezi reacţiile lui, care atestă cât de bine alimentezi demnitatea lui bărbătească. Unii  bărbaţi se  laudă  din  când  în  când  exagerat.  Când bărbatul  tău  va  face  acest  lucru,  înseamnă  că-i  lipseşte admiraţia  ta.  Urmăreşte-i  comportarea  când vă  aflaţi  în compania celorlalţi. Când vei constata că vrea să monopo¬lizeze discuţia şi să aibă totdeauna ultimul cuvânt, e posibil să fii şi tu de vină pentru aceasta. Acordă-i tu atenţia pe care o caută în acest fel.

Un alt indiciu este hipersensibilitatea lui. Când vei vedea că-şi protejează excesiv prestigiul şi că fericirea lui depinde de o recunoaştere ce vine din afara celor patru pereţi ai casei voastre, atunci nu te îndoi că ai să o păţeşti - ai păţit-o deja!

Iată un alt semn al isteţimii soţiei: fiecare bărbat are anumite părţi sensibile, în care elogiile soţiei îi fac o deosebită plăcere. Ar fi bine ca modul în care vei răspunde acestor sensibilităţi să se constituie într-un joc al vostru special. Dacă-l joci corect, se poate ca în scurt timp să nu mai aibă nevoie de el. Cel mai probabil este că la început nu-l poţi evita, pentru că orice bărbat are slăbiciunile lui pe care nu le-a depăşit încă. La acest capitol, mama ta s-a descurcat de minune. Ştii probabil că, tânăr fiind, jucam baschet, fotbal, volei şi orice alt sport cu mingea. Pentru că eram foarte binefăcut, mă descurcam bine la toate. Adevărul este însă că eram leneş. Dacă stau şi analizez astăzi prestaţiile mele pe teren, mă gândesc că nu eram chiar atât de bun cât aş fi vrut. Era un alt sport în care eram extraordinar: luptele. Mai păstrez încă o medalie pe care am câştigat-o odată. Adoram luptele. Eram bun şi m-am implicat cu totul în acest sport; până într-o zi, când l-am întâlnit pe David, care m-a scos din luptă o dată pentru totdeauna.

Mama ta nu a vorbit niciodată despre aceasta. A păstrat secretul înfrângerii mele până m-am maturizat suficient ca să pot vorbi singur despre aceasta. Vorbea cu discreţie numai despre calităţile mele, până când bărbatul ei şi-a depăşit neputinţa şi s-a lămurit singur în legătură cu ceea ce se întâmplase.

Cu siguranţă, şi bărbatul tău are zone tainice de mândrie şi de ruşine. Ai face bine să le descoperi şi să joci puţin teatru pe seama lor. E nevoie de ceva timp ca să le depăşească. Dar anii vor trece şi va veni vremea când vă veţi amuza amândoi de jocul vostru. Aceasta înseamnă a fi femeie deşteaptă.

Este însă timpul să lăsăm toate aceste lucruri care necesită o oarecare prefăcătorie şi să ne întoarcem privirea spre lucruri mai importante. Când focul iubirii se mai domoleşte, găsindu-şi împlinirea, sinceritatea este elementul de neînlocuit în fiecare cuvânt pe care îl schimbaţi între voi. Unele femei grozave se grăbesc să împrăştie cuvinte dulci în toate direcţiile. Deşi, în general, bărbaţii arată că îi mulţumeşte aşa ceva, cei mai mulţi dintre ei aşteaptă de la femeia pe care o iubesc ceva mai mult decât cuvinte goale. (îmi place fraza veselă care circulă în ultimul timp printre elevii şcolilor noastre: “Las-o baltă că a-nceput să miroasă.”)

Aşadar, înainte să vorbeşti, asigură-te totdeauna că ceea ce spui are gustul adevărului. Soţul tău doreşte de la tine autenticitate şi adevăr.
Este timpul să alerg la poştă. Dar înainte să sigilez plicul, să spunem din nou împreună: “Ştiu că este un om minunat!”

Dacă s-ar putea cântări cuvintele, acest cuvânt ar cântări cel mai mult. Sper că şi Petre va intra în acest duh şi va găsi nenumărate modalităţi de a-ţi răspunde pe măsură. Şi chiar dacă încă nu o face, nu-i da târcoale. începe tu. Dacă este un om normal, cum cred că este, va reacţiona sigur, şi va reacţiona aşa cum trebuie.

De câte ori vezi o femeie radiind de fericire, să ştii că o face pentru că ştie că este iubită. La fel se întâmplă şi cu bărbaţii care radiază o autentică siguranţă de sine. Vei descoperi partea bună a tovarăşului tău de viaţă, numai dacă o cauţi şi dacă ceea ce ceri i-o spui cu cuvinte.
Cu cele mai bune urări pentru cuvinte bune,
Tata

P.S. Mi-am amintit o poveste veche. Se spune că era un bătrân ciudat care a trăit douăzeci şi unu de ani cu femeia sa fără să-i spună nici un cuvânt. Într-o dimineaţă, însă, la micul dejun, a întrerupt tăcerea cu aceste cuvinte: “Draga mea, de multe ori, când mă gândesc cât valorezi tu pentru mine, de-abia mă abţin să nu ţi-o spun!” Să nădăjduim că această poveste este valabilă numai pentru cei de altădată.

Your response: