Cred că m-am îndrăgostit… Dar uneori mă enervează la culme asta !!!! Este foarte des in capul meu, cred că şi în inimă. Îmi întrerupe orice activitate, nu pot să învăţ, nu pot să fac nimic. Parcă aş fi beată sau ameţită. Cum să-l scot din cap?
Dragostea asta poate fi controlată cât de cât? sau ..nu?

 

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Draga mea fetiţă,
Dragostea pe care o “pătimeşti” acum e o furtună afectivă care stârneşte în tine, ca în orice om, trăiri intense şi senzaţii puternice! E ca o trezire la viaţă a unor zone din fiinţa ta pe care nici nu le bănuiai.

 

Sfântul Ioan Gură de Aur, cred, consideră că Dumnezeu a îngăduit şi a binecuvântat această stare pentru a-l trezi pe om din somnul unui anumit egoism şi a-l pregăti pentru dragostea jertfelnică necesară întemeierii unei noi familii. În anumite limite, acest egoism i-a fost chiar necesar copilului şi adolescentului pentru se desprinde din dragostea dependentă de părinţi şi a se pregăti, treptat şi sub îndrumarea acestora şi a Bisericii, pentru o viaţă responsabilă în care, cultivându-şi şi înmulţindu-şi talanţii, să-i poată iubi, pe Dumnezeu şi pe aproapele, cu iubirea pe care ne-o porunceşte şi n-o dăruieşte Mântuitorul.

Aşadar, experienţa îndrăgostirii, este un dar prin care ne trezim la o existenţă mai bogată, mai largă, mai adâncă, mai nuanţată şi, ca urmare, mai solicitantă şi chiar dureroasă atunci când ne depăşim limitele prea strâmte în care am trăit înainte de eveniment. E ca o naştere la un alt fel de a fi şi a percepe realitatea.

 

Încet, încet, această stare se aşează într-o dragoste bazată pe cunoaştere reciprocă şi o asumare nu doar a darurilor celuilalt, sau într-o experienţă de viaţă de care ne vom folosi în relaţiile viitoare. De aceea este vital pentru cei îndrăgostiţi să nu întreprindă gesturi de dăruire de sine care pot provoca răni dureroase şi mari suferinţe după trecerea furtunii. Să nu uităm că este o stare trecătoare şi să nu investim în ea decât ceea ce poate să treacă fără să lase urme dureroase. Apoi, după maturizarea acestei “iubiri” va fi timp şi loc pentru dăruirea jertfelnică pe care se întemeiază orice dragoste adevărată. Şi toate după rânduiala sfântă din Biserică, singura pe care porţile iadului nu o vor birui!

“Această dragoste”, cum o numeşti tu, poate fi controlată de dragostea lui Dumnezeu atunci când ne încredinţăm Lui. Ea poate fi trăită pătimaş, egoist şi obsesiv sau duhovniceşte. Putem trăi duhovniceşte această stare când Îi arătăm lui Dumnezeu fiecare gând, fiecare imagine care ne “vine” în cap, fiecare sentiment care ne ţâşneşte în inimă şi Îi cerem protecţie şi ajutor.

Rugăciunea pentru cel de care eşti îndrăgostită va transforma această stare în bucurie, sensibilitate şi responsabilitate. Atunci vei vedea ce frumos e cerul, ce frumoşi sunt norii, ce frumoase sunt păsările şi florile, ce frumoşi sunt oamenii pe lângă care treci! Atunci vei descoperi ce minunat este să fii în Biserică, să te Împărtăşeşti de Domnul ca să nu mori şi să fii nemuritoare şi tu şi iubirea ta!

<> Altfel, ca tot ce e trăit fără Dumnezeu, toate vor fi “pe dos”, şi noi vom avea de ce să ne plângem şi să suferim şi ne vom face o adevărată plăcere din a fi victime ca să avem de ce ne plânge, ca să avem dreptul să-i judecăm pe ceilalţi şi să ne dovedim nouă ce rău sunt unii şi ce buni suntem noi!

De tine, suflet drag, depinde calea pe care o alegi!

Acum e post. Posteşte după putere, fă mătănii cu gândul la el, spovedeşte-te, împărtăşeşte-te şi-l vei vedea pe “Făt Frumos” cu ochii Domnului! Curaj şi învaţă să te bucuri de darurile tinereţii din plin! Atât de “din plin” încât să-ţi ajungă până la adânci bătrâneţe fără durere şi fără suspin şi ruşine.

Cu dragoste si încredere,

Siluana

Your response: