din “Proloagele de la Ohrida”

Sfantul Nicolae Velimirovici

Spinoasă este calea, dar plin de trandafiri este Raiul.
Amar este chinul, dar Dulce Hristos.
Ce sunet se-aude din temniţ-adîncă?
Cu fier pe nicovală se zdrobesc mucenici.
Ei sparg ale lor oase
La mîini şi la picioare,
Ei îi ucid în chinuri
Pe-ai lui Hristos mucenici.
Oşteni ai Raiului sînt mucenicii.
O mînă nobilă cade, plină de sînge,
E mîna Pretorului Adrian.
Sfînta Natalia din ţarina ridică
Mîna soţului ei iubit.
Ea aleargă şi-o spală, o-nfaşoară-n mătase,
Şi la piept o pune, scump odor al ei.
„Să nu mă laşi pe mine, ci să mă iei curînd!
La tine să mă chemi, la Domnul şi-ai Lui Sfinţi!”
Şi cu adevărat, Adrian la ea vine,
înconjurat de lumină, în strai împărătesc:
Cu glas ceresc îi spune:
„ Găteşte-te să vii, scumpă soţia mea.
Iată, sosit-a ceasul, Domnul Hristos te cheamă,
Cu El în veşnicie noi alături vom fi. “