din “CATEHEZE – Sfanta Taina a Casatoriei
Parintelui Gamaliel Sima
Cu multumiri Editurii PAVCON pt citate :)
Nunta este o modalitate de cunoaştere a lui Dumnezeu, căci sensul vieţii noastre este cel pus de Dumnezeu în noi, acela de a-L cunoaşte pe Iisus Hristos şi prin El întreaga Sfântă Treime.
Deci, familia creştină are posibilitatea să devină sanctuarul, templul Duhului Sfânt, o biserică vie în care sălăşluieşte Dumnezeu. Sfinţenia nunţii devine astfel uşa sau poarta cerului, a împărăţiei lui Dumnezeu. Aşa să ne reprezentăm în suflet nunta. Altfel spus, transfigurarea naturii materiale a legăturii mirilor, în natură îndumnezeită, sfântă, prin care cei doi dobândesc o simţire a vieţii, adică a lui Hristos Însuşi. Unirea aceasta a mirilor cu Hristos începe de aici de pe pământ, coborând cerul prin viaţă curată şi rugăciune, iar Hristos conduce pământul firii lor către cer, prin crucea răbdării necazurilor.
Taina aceasta a cunoaşterii între oameni şi a lui Dumnezeu începe prin gândirea în inimă. Inima este locul de întâlnire cu Hristos şi cu ceilalţi. De aceea vorbesc inimii voastre acest cuvânt: nunta este modalitate de cunoaştere a lui Dumnezeu. Să nu uitaţi!
Toate puterile sufleteşti concură în actul iubirii, dar voinţa este motorul. Dacă vrei, poţi să iubeşti, dar numai să ştii pe cine iubeşti şi de ce trebuie să iubeşti, ca iubirea ta să fie deplină. Voinţa este un dar al lui Dumnezeu prin însăşi firea noastră. Suntem născuţi prin botez spre o libertate a spiritului nostru.
Noi suntem liberi să iubim pe cine vrem. Dacă iubeşti pe drac, energia iubirii tale scade, se topeşte şi piere. Iubire fără dăruire (fără jertfă) nu se poate, dar dracul nu îţi dă nimic, ci îţi ia şi ce ai. Dracul nu vrea să poată iubi, el vrea numai să urască şi să distrugă iubirea prin ura sa. Dumnezeu îţi respectă libertatea şi vine în relaţia de iubire în întâmpinarea ta, total, în stare de jertfă, fără rezerve.
Mai mult, Dumnezeu te iubeşte şi atunci când tu Îl urăşti – că îţi dai seama, sau nu. El te păstrează în taina inimii Sale, căci iubirea este posibilă numai între persoane egale, cu libertate egală, în stare să spună: “Da, şi eu te iubesc!”. Altfel este siluire, e viol, e ură şi nu este iubire. Căutaţi să-L iubiţi pe Hristos şi pe cei ce-L iubesc pe El, şi nu pe drac. Deci, ca mirii să nu piardă iubirea trebuie să pună în funcţiune “motorul iubirii”. Motorul iubirii este voinţa de a iubi.
Unitatea căsătoriei este o unitate în natură, dar şi în funcţii şi că: această funcţionalitate, acest viu este întreţinut de Hristos prin harul Duhului Sfânt, iar soţii ajung să fie un trup şi un duh în sânul Tatălui, unde se împărtăşesc de iubire şi pot participa la viaţa Sfintei Treimi. Sau altfel: fiecare dintre soţi îşi dăruieşte libertatea sa celuilalt, dar nu în sensul că se îngrădesc, ci că numai prin celălalt se pot realiza, se pot desăvârşi, trăiesc prin celălalt şi pentru celălalt. Ori că ei constituie un întreg nu prin completare, în ideea că fiecăruia îi lipseşte ceea ce are celălalt şi prin unire se întregesc, ci că întregirea lor vine prin Hristos, care este şi Dumnezeu şi om şi orientează viaţa acestei mici biserici pământeşti spre o viaţă cerească prin sfinţirea lor prin harul lui Hristos, pentru Hristos şi prin Hristos cu Dumnezeu Treimea.
Întrebare (Ioana): Părinte, ce să fac dacă iubesc pe soţul meu şi nu mi se răspunde din partea lui tot cu iubire, să divorţez?
Răspuns: Îl reclami la Dumnezeu!
De aceea să ştii că „trăieşti doar prin ceea ce te face să te dăruieşti”. Dăruindu-te dăinui, exişti. Aşadar, dăruirea se preschimbă în viaţă numai prin iubirea dintre soţi.
