Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006
IX. PROBLEMA SEXUALĂ
16. Cavalerismul
Sunt tineri care cred că n-ar putea să-şi inaugureze mai bine proaspăta lor bărbăţie, decât ademenind o femeie sau abuzând de ea, după care îşi închipuie că au primit sceptrul bărbăţiei. În realitate însă dovedesc doar că sunt nişte nevolnici.
Bărbăţia adevărată a cerut de la tineri, de când lumea, probe mai înalte de putere: lupte nemaiauzite, eroism şi statornicie, nu să lepede armele şi să cadă grămadă.
Cine râvneşte la nobleţea unui adevărat cavaler trebuie să se consacre ocrotirii celor slabi şi asupriţi, iar aceasta trebuie s-o ducă la îndeplinire mai ales faţă de femei.
Cu toată deosebirea lor fundamentală, între bărbat şi femeie este ceva comun: dragostea pentru toţi cei fără de sprijin, dragostea care izvorăşte din prisosul de putere. De aceea, există o mare asemănare între dragostea de mamă şi cavalerism.
Cea mai înaltă bărbăţie se arată în puterea pusă în îngrijiri gingaşe.
Un bărbat poate deci, pentru o educaţie mai înaltă, să înveţe multe de la femei nobile: el are forţă, ajutor; ele însă au un simţământ mai fin, ştiu unde este nevoie de cruţare şi de ajutor şi cum să cruţi şi cum s-ajuţi. Scriitorul rus Dostoievski ne introduce în spitalul unei închisori siberiene unde un puşcăriaş mort zace gol pe duşumea. Afară de muşte, nimeni nu se sinchisea de dânsul. „A avut şi el o mamă”, zice subofiţerul de pază.
Pentru ce-i vine pe buze cuvântul acesta? Fiindcă dragostea de mamă este gândul cel mai adânc al omului, de care se ruşinează când cineva este părăsit şi degradat fără nici o milă. „Are şi ea o mamă”. Acela căruia în faţa unei fete slabe şi uşuratice îi vine pe buze cuvântul acesta ştie numaidecât ce cere de la dânsul cavalerismul şi bărbăţia adevărată; nu numai atenţii şi servicii exterioare, ci sprijin, acolo unde mai e nevoie; sprijin pentru suflet şi pentru trup, sprijin împotriva orbirii şi neghiobiei ei proprii, sprijin cum poate să dea numai omul cu adevărat puternic şi sigur de sine.
Dacă eşti de capul tău, poţi intra în orice local vrei; gândeşte-te că orice chelneriţă care te serveşte e dată în seama ta. Şi într-adevăr că e dată în seamă: printre atâţia dezmăţaţi care o pipăie, o dezmiardă, îi fac cu ochiul şi-i spun ghiduşii, fondul cel bun al sufletului ei caută prin preajmă un bărbat cavaler care să-i întindă mâna să trateze cu stimă pe femeie şi să n-o încurajeze să-şi cheltuiască puritatea până nu mai rămâne nimic. Poate că nu găseşte pe nimeni.
Nădăjduim că te va găsi pe tine, cât mai e vreme, va fi înălţată în taină, dacă n-o atingi nici măcar cu un deget, dacă nu-i zâmbeşti familiar, ci o tratezi c-o stimă deosebită. Poate c-o să râdă de tine. Pe urmă însă are să-i pară rău că n-ai venit mai devreme şi se va gândi: câtă slăbiciune bărbătească a trebuit pentru ca o fată s-ajungă atât de departe, încât să n-aibă decât un zâmbet pentru adevărata stimă.
Astăzi umblă o apucătură prin lume, că nobleţea omului stă în a abuza de alţii, spre a-ţi face de cap. Să nu uiţi niciodată: asta poate face orice câine. Distincţiunea însă, cavalerismul, dragostea de mamă, merg nedespărţit împreună.
