Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006

IX. PROBLEMA SEXUALĂ

1. Stăpânirea naturii şi stăpânirea de sine

Astăzi se vorbesc şi se scriu multe despre triumful spiritului omenesc în stăpânirea şi întrebuinţarea puterilor naturii. Ne gândim mai întâi la lucrarea civilizatoare a focului şi la minunile electricităţii. Puterile naturale cele mai grozave şi mai neîmblânzite nu sunt însă în lumea dinafară ci înăuntrul omului. Ce folos au toate izbânzile asupra stihiilor exterioare, dacă în sinea noastră natura face din spirit robul ei? La ce folos toate minunile tehnicii dacă nu suntem ingineri ai stăpânirii de sine? Oare stăpânirea noastră asupra darului naturii caută să ne ducă numai la sporirea plăcerilor şi în acest chip să omoare în noi încet, dar sigur, până şi spiritul şi puterea de voinţă care ne dăduseră puterea asupra lumii exterioare?

Aici stăm iarăşi înaintea lui Prometeu care e ferecat de stâncă, cu pieptul scormonit de vultur. Lupta cea mai grea între spirit şi natură o purtăm în viaţa sexuală. Aici ni-i pusă la încercare puterea raţiunii faţă de trup. Iar această luptă a spiritului pentru virtute şi libertate este cu mult mai importantă pentru ridicarea şi închegarea vieţii omului decât cea mai minunată tehnică în stăpânirea focului, a aburului şi a electricităţii.

Din nenorocire, epoca noastră, în loc să aplice gândul cel mare al stăpânirii de sine pe tărâmul sexual, a căzut într-un naturalism trist. Pe tărâmul acesta omul parcă ar vrea să se recreeze de toate sforţările conştiinţei şi să se lase odată condus şi de natură. În literatura sexuală felul cum se întrebuinţează cuvintele „legături şi plăceri sexuale” este cu desăvârşire dezgustător, ca şi cum ar fi vorba de funcţii curat mecanice, care şi-ar cere dreptul cu o regularitate tot aşa de poruncitoare ca funcţia digestivă. Aici trebuie să pătrundem iarăşi în viaţă cu înaltele şi puternicele cerinţe ale înfrânării şi să nu lăsăm, din cauza slăbiciunii omeneşti, să se falsifice învăţătura adevărată.

Mulţimea cea mare nu dezleagă decât incomplet problema sexuală.

Nouă ne trebuie însă oameni adevăraţi, care să pornească eroic înainte, care în viaţa lor personală să depună mărturie în favoarea spiritului şi să răzbească în ţara robiei cu un ideal şi o credinţă nezdruncinată.

Ne trebuie, de asemenea, femei adevărate care să ceară bărbaţi, nu bărbătuşi, femei care să nu sprijine pe bărbaţi în slăbiciunea şi imboldurile lor, ci să le pretindă dovezi de putere de voinţă, după cum doamnele din veacul de mijloc pretindeau isprăvi nemaiauzite de la cei care le făceau curte. Numai pe calea aceasta a mobilării sufletului în stil mare, bărbaţii ajung destoinici pentru iubire; pe calea din zilele noastre însă ajung destoinici doar pentru spitalele de boli nervoase.