Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001
17 Ianuarie şi 14 Septembrie
Constantinopol, sec. IV
Printr-un şir de legiuiri de la începutul anului 390, Teodosie a fǎcut de fapt din creştinism singura religie legalǎ a Imperiului. Jertfele idoleşti au fost oprite şi multe capişti pǎgâne au fost închise.
Prin domnia sa, el a cǎutat binele Bisericii şi a încercat sǎ domneascǎ pe temeiuri creştine. Se spune cǎ el citea zilnic dintr-o Evanghelie copiatǎ de mâna lui.
Este îndeobşte socotit a fi fost unul dintre cei mai puternici şi mai lucrǎtori împǎraţi bizantini. Se spune despre el cǎ a realizat „revenirea la normal a stǎrii de dupǎ dezastrul nǎvǎlirilor gotice”.
În ultimul lui cuvânt cǎtre cei doi fii, Honorie şi Arcadie, pe care i-a pregǎtit cu grijǎ spre a-i urma la tron, le spunea cǎ trebuie sǎ aibă cinstire desǎvârşitǎ pentru clerici, astfel ca pacea sǎ dǎinuiascǎ în imperiu.
Soţia lui Teodosie, Sfânta Placilla, a fost o creştinǎ plinǎ de osârdie, care a dat o mulţime de sfaturi înţelepte soţului ei. Un oarecare istoric a spus cǎ: „Aceastǎ minunatǎ şi sfântǎ femeie, o sfântǎ a Bisericii Rǎsǎritene, îndreptǎţeşte cu totul orice laudǎ i s-ar aduce. Chiar dacǎ convertirea la creştinism a soţului ei Teodosie nu s-a datorat exemplului şi înrâuririi sale, el i-a datorat negreşit aderenţa la adevǎrata credinţǎ”. Soţie iubitǎ, mamǎ înţeleaptǎ şi împǎrǎteasǎ smeritǎ, ea a miluit şi a cercetat necontenit pe sǎraci, bolnavi şi neputincioşi. Sfântul Grigorie al Nyssei a lǎudat-o cu deosebire în cuvântarea de la îngroparea ei, numind-o “cârmǎ a dreptǎţii; icoanǎ a milosteniei – cu adevǎrat întâiul ei chip; chip al dragostei de soţie pentru soţul ei; prinos curat al înţelepciunii; smerenie primitoare; blândeţe nedispreţuitoare; înaltǎ smerenie a înţelepciunii… râvnitoare a credinţei; stâlp al Bisericii; podoaba altarului; bogǎţia sǎracului”.
Sfântul Teodosie este pomenit de Bisericǎ la 17 ianuarie, iar Sfânta Placilla la 14 septembrie.










