Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001
Armenia, sec. III-IV
Dupǎ ce Diocleţian a vestit prigonirea de obşte a creştinismului, Eudoxie a fost scos din dregǎtoria sa. Curând apoi, când a vǎzut o ceatǎ de ostaşi veniţi sǎ-l prindǎ, i-a poftit în casa lui şi le-a dat sǎ mǎnânce, cǎci nu îl recunoscuserǎ. Când la urmǎ le-a descoperit cine este, aceia, ruşinându-se sǎ-l prindǎ, l-au îndemnat sǎ fugǎ. Dar el s-a dat în mâna ostaşilor, dupǎ ce i-a spus soţiei sale, Vasilissa: „Sǎ nu verşi nici o lacrimǎ pentru sfârşitul meu mucenicesc; ci, mai curând, cinsteşte ziua sǎvârşirii mele cu bucurie”. Şi i-a dat în grijǎ pe copiii lor şi toate treburile lor. Apoi ostaşii l-au dus la curtea ighemonului Melitinei din Armenia.
Înainte de a i se tǎia capul, Eudoxie s-a întors spre soţia sa şi i-a adus aminte de ultimele sfaturi pe care i le dǎduse şi de poruncile pentru înmormântarea lui. Apoi el, împreunǎ cu mulţi dintre ostaşii sǎi pe care – i adusese la credinţa în Hristos, au fost cu toţii daţi morţii pentru credinţa lor.
Vasilissa a privit cum gâdele a tǎiat capul soţul soţului. Fǎrǎ teamǎ, i-a luat trupul şi l-a îngropat cu cinste.
Dupǎ moarte, Eudoxie s-a arǎtat soţiei sale. El i-a cerut sǎ se ducǎ la prietenul lui Macarie, spre a-l îmbǎrbǎta ca sǎ i se alǎture întru mucenicie. Auzind acestea, Macarie s-a dus de îndatǎ la ighemon, care l-a osândit la moarte. Vasilissa a rǎmas credincioasǎ lui Hristos şi iubitului ei soţ, sǎvârşindu-se în pace.









