Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

2 Septembrie
Asia Micǎ, sec. III

    Teodot şi Rufina au fost creştini din stirpe aleasǎ şi cu credinţǎ arzǎtoare, trǎitori în Paflagonia din Asia Micǎ, în vremea împǎratului Valerian, din veacul al treilea. Ei au mǎrturisit cu îndrǎznire credinţa lor în Hristos, în ciuda primejdiei, cǎci Valerian prigonea cu asprime pe creştini.

Curând stǎpânitorii întemniţarǎ tânǎra pereche, gǎtindu-se a-i supune la cazne spre a-i face sǎ se lepede de credinţa în Hristos. Şi tocmai atunci Rufina era însǎrcinatǎ, gata sǎ dea naştere celui dintâi copil al ei.

Teodot s-a rugat Domnului sǎ-l ia înainte de a fi pus la cazne, temându-se cǎ nu va putea rǎmâne neclintit. Domnul i-a auzit rugǎciunea, luându-l îndatǎ în Împǎrǎţia Sa cereascǎ.

Chiar în ceasul acela Rufina a nǎscut un fiu. Vǎzându-şi soţul mort, fiul nou nǎscut şi zidurile temniţei împresurând-o, şi-a cǎutat adǎpost în rugǎciunea arzǎtoare. La fel ca şi pe soţul ei, Domnul a crezut nimerit sǎ ia sufletul ei în clipa aceea, ca pe un suflet de mucenic.

Pruncul, culcat între pǎrinţii sǎi morţi, ţipa jalnic. Însǎ între timp Domnul a îndrumat pe o femeie credincioasǎ din oraş sǎ meargǎ la temniţǎ, şi astfel a gǎsit pruncul care plângea. Cuprinsǎ de milǎ, ea luǎ pruncul şi-l crescu, punându-i numele de Mamas.

În anul 272, pe când avea cincisprezece ani, Mamas a mǎrturisit vitejeşte credinţa sa în Hristos înaintea urmǎtorului împǎrat prigonitor, Aurelian. El înfruntǎ cu curaj caznele de care tatǎl sǎu şi mama sa fuseserǎ cruţaţi, iar smerita lor credinţǎ a fost îndoit cinstitǎ prin slǎvita mucenicie a fiului lor. Sfântul Mamas se pomeneşte în Bisericǎ în aceeaşi zi cu pǎrinţii sǎi.