Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

27 Noiembrie
Persia, sec. IV-V

    Sfântul Iacov s-a născut în oraşul persan Elapa sau Vilat. Era fiul unor părinţi creştini, care-l crescuseră în credinţă. La vârsta potrivită, s-a căsătorit cu o foarte credincioasă femeie creştină. Cu slujba era căpitan în oaste. Vestea despre înzestrările şi iscusinţa sa au ajuns până la împăratul perşilor, Yezdegeherd, care l-a făcut mare dregător la curtea sa. De-acum Iacov a început să se desfete cu binefacerile împăratului său pământesc, lăsând credinţa sa creştinească. Împăratul  a început să prigonească aprig pe creştini şi nu îngăduia nici unui dregător al său să fie creştin. Când el a stăruit că toţi dregătorii să jertfească idolilor pe care-i cinstea, Iacov s-a supus.

În acea vreme Iacov trăia departe de credincioasa sa soţie şi de mama sa. Când ele au aflat ce făcuse, s-au mâhnit adânc, dar se pare că nu au putut să ajungă la el până după moartea împăratului Yezdegeherd. Atunci i-au scris o scrisoare, fără ocolişuri şi apăsat, mustrându-l cu asprime: „Spusu-ni-s-a de multă vreme că pentru dragostea împăratului şi pentru bogăţii ai părăsit dragostea lui Dumnezeu celui fără de moarte. Socoteşte acum unde zace acel împărat, pe a cărui dragoste ai pus aşa mare preţ. El s-a întors în ţărână, cum e sortit muritorilor, şi nu mai ai nădejde să dobândeşti nici un ajutor de la el, şi încă mai puţin să te scape de chinul cel veşnic. De stăruieşti în nelegiuirea ta, aceeaşi osândă cu prietenul tău, împăratul, şi tu însuţi de la dreptatea dumnezeiască vei lua. Cât despre noi, nimic vom mai avea de-a face cu tine”.

Aceste cuvinte l-au izbit pe Iacov, făcându-l să-şi dea seama de gravitatea celor săvârşite şi pocăindu-se de apostazia ta. A început să se îndepărteze de curtea împărătească şi de toate cinstirile pe care punea atâta preţ mai înainte şi şi-a dat pe faţă credinţa în Iisus Hristos.

Noul împărat  nu era cu nimic mai prielnic creştinilor decât fusese cel vechi. Deci spunându-i-se de schimbarea lui Iacov, foarte s-a mâniat, îngrozindu-l pe Iacov cu o moarte înceată şi dureroasă. Însă de-acum Iacov era de neclintit în dăruirea sa  către adevărata credinţă. Tot aşa de neînduplecat , împăratul n-a pregetat să-şi înfăptuiască ameninţarea.

Împăratul şi-a adunat sfatul şi împreună au hotărât ca Iacov să fie  atârnat în văzul lumii şi apoi să i se taie fiecare încheietură a trupului, pe rând. Era o înspăimântătoare osândă, atunci scornită, iar toţi păgânii din cetate s-au adunat să o vadă – pe când creştinii se rugau fierbinte pentru Iacov.

Ajungând la locul muceniciei, Iacov a primit îngăduinţa să se roage o clipă. Apoi a început înspăimântătoarea caznă. La fiecare tăietură nădăjduiau să-l facă să-şi lepede credinţa, dar Iacov rămânea neclintit. Şi-a continuat rugăciunea până ce, în sfârşit, i s-a tăiat capul. Sfântul Nicolae al Jicei adaugă: „cât a ţinut chinul, mucenicul plin de pocăinţă a adus mulţumire lui Dumnezeu. Din rănile sale a ieşit o mireasmă ca de chiparos.”

Când creştinii au dobândit în taină moaştele sfântului, au văzut că trupul lui fusese tăiat în douăzeci şi opt de bucăţi. De aceea el este numit în Biserica latină Sfântul Iacov Intercisus, de la cuvântul latinesc ce înseamnă „tăiat în bucăţi”. Primul autor al Vieţii sfântului, care afirmă că a fost martor ocular al muceniciei, spune că după moartea sa eroică „noi toţi am cerut mijlocirea sfântului Iacov”.

Sfântul Iacov şi-a dat viaţa pentru Hristos în anul 421.

Your response: