Vladimir Soloviov
Editura Deisis – 1994
Chestiunea feminină nu deţine chiar ultimul loc în mulţimea de probleme cu care ne pregătim să intrăm in secolul XX. Aşa cum, după părerea unui student în teologie, iubirea se împarte în sinceră şi nesinceră, aşa şi toate problemele se împart în serioase şi fără rost. Serioase trebuie declarate cele în spatele cărora stă un fapt real, o schimbare petrecută în viaţa şi conştiinţa oamenilor - o schimbare cu semnificaţie mai mult sau mai puţin generală şi, prin urmare, socială.
Problema feminină trebuie declarată drept una serioasă, fiindcă în spatele ei se ascunde o astfel de transformare. Un mare număr de femei şi tinere fete au încetat să se mulţumească cu viaţa de familie, şi-au pierdut aptitudinea de a sta liniştite acasă ocupându-se cu muncile casei. Neliniştea sufletească ce Ie-a cuprins se exprimă nu arareori în forme jalnice şi comice, dar ea există şi creşte şi nu dispare prin simple raţionamente şi ironizări.
Ce putem opune unei făpturi omeneşti care ne spune: “O asemenea viaţă nu mă mai satisface, e prea puţin pentru mine, nu vreau să mai fiu un simplu mijloc de naştere şi creştere a altor fiinţe, vreau să trăiesc şi pentru mine şi să am propriul meu ţel în viaţă” - în ce anume poate consta acest ţel, ce vor de fapt aceste femei este cu desăvârşire neclar pentru ele. Clar e numai faptul că nu mai vor ce a fost înainte şi că şi-au luat pentru totdeauna rămas bun de la aşa ceva.
Rolul istoric atribuit femeii corespunde pe deplin rolului ei fiziologic. Nu poate sădi ea însăşi sămânţa unei vieţi noi, dar pe cea primită de la unul sau altul o poartă şi aduce pe lume, şi tară participarea ei n-ar merge nimic în lume. Lucrul e deopotrivă de adevărat în ce priveşte viaţa spirituală şi ideile care o guvernează, ca şi în ce priveşte viaţa fizică. Pentru împlinirea cu succes a rolului ei în istoria generală a umanităţii, femeia dispune de două însuşiri de caracter opuse între ele, unind în ea conservatorismul şi nestatornicia. Observaţia populară: “femeia e un sac; duce ce bagi în el” e completată în chip necesar de experienţa universală: “Femeia însetează după nou; liniştea şi pacea statornică o înspăimântă”.
In epoci în care ideile hotărâtoare ale vieţii, odinioară purtate, născute şi crescute de femei, mai au încă putere asupra umanităţii şi dau încă existenţei sale un sens, fiindu-i încă necesare, în astfel de epoci, mulţumite cu opera lor istorică, femeile alimentează mai cu seamă conservatorismul social şi-şi satisfac “setea de nou” numai în mod privat dedicându-se unor mode noi şi pasiunilor amoroase personale.
Dar în epocile în care vechile forme ale principiilor care determină viaţa sunt epuizate şi uzate devenind necesară o trecere la noi concepţii despre viaţă, femeile resimt, dacă nu mai devreme, atunci mai puternic şi decisiv decât bărbaţii, insatisfacţie faţă de cadrele tradiţionale ale vieţii şi fac efortul de a le depăşi şi a veni în întâmpinarea rusului, a ceea ce vine. înainte de a ajunge la noul veritabil, ele se dau în vânt cu pasiune după tot ce li se oferă.
Astfel, înainte de a găsi pe Hristos, Maria Magdalena fost Succesiv sub puterea a şapte demoni. Şi acest număr nu corespunde oare cu cel al ideilor mincinoase care au luat în stăpânire, parte în acelaşi timp, parte cu schimbul, femeia prezentului:
demonul “iubirii libere”,
demonul agitaţiei politice,
demonul divinzării ştiinţelor naturii,
demonul “simplităţii” exterioare,
demonul celibatarismului obligatoriu,
demonul “materialismului economic”,
demonul decadentismului estetic.
Toţi aceşti demoni pot amăgi şi chinui, dar nu pot oferi o satisfacţie reală - iar sufletului femeii încă şi mai puţin decât celui al bărbatului. Adevărata satisfacţie o va da numai singur adevărul care nu este unul de azi sau dc mâine - ci veşnic. Dar este un fapt evident că felul în care omul primeşte în, interiorul lui adevărul veşnic trece dincolo de unele sau altele din,formele condiţionate temporal în care acesta apare şi acţionează. A aştepta un cuvânt absolut nou, nemaiauzit vreodată e, desigur, o iluzie copilărească. Cuvântul cel unul al Adevărului a fost spus şi nu vom mai auzi un altul, pentru că un altul nu există şi nu poate exista. Nu acest cuvânt ş-a învechit, ci înţelegerea pe care o avem noi despre el.
O nouă formă de înţelegere, de însuşire şi realizare a cuvântului veşnic al adevărului e mereu posibilă, şi astăzi ea a devenit necesară. Confuzia sufletului feminin e un semn limpede al acestei nevoi şi al apropiatei ei satisfaceri. Soluţia problemei feminine stă - ca şi cea a tuturor chestiunilor serioase -într-un creştinism integral trăit, simţit şi înţeles, redeschis vieţii, sensibilităţii şi raţiunii. Femeile s-au trezit primele ca să iasă în întâmpinarea lui Hristos Cel înviat. Dacă mişcarea feministă actuală se va fi eliberat de cei şapte demoni care o chinuie, se va arăta că sensul ei constă în aceea de a pregăti noi mironosiţe învierii viitoare a întregului creştinism.
Categories:
