Nota din cartea “Iata duhovnicul-Parintele Arsenie Papacioc”
Editura Sophia
Medicul Thomas Verny din Toronto, un psihiatru cu renume, a facut recent o declaratie, ce aprodus senzatie in cercurile medicale:”Copiii nenascuti se sinucid in uterul mamei care-i poarta, daca aceasta nu-i doreste“.
A sustinut afirmatia pe baza unor fapte si a unor serioase cercetari, fiind convins ca mama-gravida poate transmite fatului sentimentele si temerile ei, determinandu-i sa se comporte astfel incat sa provoace propria rejectie, deci avortul spontan
Dr. Verny, autor al lucrării „Viaţa secretă a copilului nenăscut”, relatează pe larg că a ajuns Ia aceste concluzii după un studiu de ani de zile asupra a 400 de avorturi spontane, cărora nu li s-a descoperit cauza.
Intr-un procent foarte mare de cazuri, argumentează dr. Verny, mama a avut sentimente foarte amestecate la gândul responsabilităţii faţă de copil după naştere, sentiment provocat de teamă, nesiguranţă, de eventualitatea de a naşte un copil cu tare, frica de a fi părăsită de soţ, naşterea unui copil „din flori” (tată nelegitim) etc.
Presat de asemenea gânduri chinuitoare, organismul femeii în cauză provoacă o secreţie de hormoni. Aceşti hormoni, absorbiţi de fetuşi, le creează acestora o stare de anxietate. Ei simt că mama nu-i doreşte, explică mai departe dr. Verny, iar în această stare fetusul încetineşte producţia anumitor substanţe chimice în uter, substanţe vitale pentru procesul normal de dezvoltare a viitorului copil.
In ultima fază, are loc, deseori, avortul spontan.
Cercetările dr. Verny sunt susţinute de dr. David Chamberlain, psiholog la Centrul de tratament al anxietăţii din San Diego (California), care declara: „Sunt convins că numeroase avorturi spontane sunt cauzate de factori psihici. Fetuşii ajung să se sinucidă! Ei pot fi serios lezaţi şi afectaţi dacă sunt respinşi emoţional de mamă.”
După dr. Verny, un fetus visează, învaţă, îşi dezvoltă memoria, are emoţii: „Este pur şi simplu fenomenal faptul de a şti că un fetus este o fiinţă care simte, experimentează, îşi aminteşte, o fiinţă care reacţionează la mediul înconjurător, fiind la rândul său influenţat de acest mediu”.
Tot dr. Verny explică mai departe: „Ceea ce m-a surprins în mare măsură în cursul celor 6 ani de cercetări, a fost faptul de a vedea cum este influenţat fetusul şi în ce măsură gândurile, sentimentele şi reacţiile mamei au importanţă. Experienţele s-au bazat pe date ştiinţifice precise: am fost totuşi uimit să descopăr că unele din superstiţiile şi credinţele străvechi, pe care le denumim cu dispreţ «poveşti de femei bătrâne», s-au dovedit a fi cât se poate de adevărate!
De exemplu, un fetus o poate auzi pe mama sa cântând cât se poate de distinct.
Din a 16-a săptămână a procesului său de dezvoltare, fetusul întoarce capul respingând o lumină puternică proiectată pe abdomenul mamei sale;
după a 24-a săptămână începe să posede simţul gustului,
iar din a 25-a, el saltă dacă se bate într-o tobă.
De la a 32-a săptămână după concepţie, fetusul execută mişcări rapide cu ochii în cursul somnului, ceea ce demonstrează că el visează.”
Tot materialul utilizat de dr. Verny pentru lucrarea sa „Viaţa secretă a copilului nenăscut” a fost obţinut în urma unor cercetări şi experienţe de ani de zile cu ajutorul unor aparate electronice ultrasensitive, prin studii psihiatrice asupra reacţiilor femeilor gravide şi ale fetuşilor.
Categories:
