Despre unirea dintre barbat si femeie

2dafin-si-vestra-mica

Despre unirea dintre barbat si femeie – preluat de AICI

Atat de clar imi apare diferenta, privindu-mi parintii si nu doar pe ei, dintre patimi ale inimii si patimi ale mintii. In patimile inimii – adica in inima care este imbolnavita de pacat – (si cati dintre noi suntem sanatosi?) apare in primul rand curvia. In ultimele saptamani am resimtit, pana la inceputul postului, valuri ale curviei, dar venind asa, amestecate cu o frumoasa dorinta de iubire, comuniune si imbratisare a aproapelui. Pe acolo se strecoara adesea vrajmasul, speculand aceasta nevoie a noastra de a fi impreuna cu aproapele, care nu e altceva decat firescul nostru. Cata binecuvantare, ortodoxia. Omul cel duhovnicesc are iubirea curata, neamestecata cu iubirea patimasa.

Bineinteles ca patimile cuprind si mintea si inima deodata, dar simt o preponderenta oarecare, ce ma ajuta in separarea asta teoretica.

Patimile mintii sunt si ele nenumarate, dintre care in primul rand judecarea, care conduce la dezbinare. Inima uneste, caci ea savarseste chemarea iubirii, insa in acelasi timp unirea facuta in pacat, fara harul Domnului, surpa fiinta omeneasca. Mintea separa, dar separand prin judecata, ea duce la schizofrenie. Cand mintea incearca sa opreasca inima de la patima din exterior, ea isi accelereaza activitatea si in cele din urma asta conduce la epuizare nervoasa. Cu adevarat, mintea coborata in inima, prin rugaciune pare a fi si, dupa cum spun sfintii, este calea imparateasca a mantuirii. Cand mintea vede inima bolnava de patimi, ea fuge si cauta sa stea departe, in raceala aceea insuportabila si crunta, in gheturile negarii. Acolo, bineinteles, rataceste prin aceasta negare in taramurile fanteziei si imaginarului, pana se imbolnaveste.

Omul, barbat si femeie, cauta aceasta unire salvatoare in exterior, dand curs unei dorinte confuze de a se contopi cu celalalt, dar adevarata cautare este interioara, si unitatea fiintei noastre este tot interioara. Pentru ca regasind aceasta unitate cu si in adancul nostru, al inimii noastre, simultan suntem unitari cu aproapele si cu Dumnezeu.

De unde stiu toate astea daca nu le am? Intuitiv, pentru si datorita ranilor mele exterioare ma simt mereu trimis inauntru? Despre ceea ce e in afara mea pot vorbi, totusi, putin mai mult, caci acolo am trait si m-am ranit:

Mitul sferei barbat-femeie, care se reface prin alipirea jumatatilor este pagan. O unire exterioara, de genul “jumatate tu-jumatate eu”, este, initial o negare, o neglijare si finalmente o asasinare a acelei jumatati din noi insine pe care o substituim prin celalalt. De aceea, orice mare iubire asa zis romantica sfarseste tragic, pentru ca sfarsitul relatiei inseamna implicit si moartea noastra ca unitate.

Intre barbat si femeie, o iubire-legatura neortodoxa, deci sortita suferintei si mortii, poate fi formalizata astfel: ½ + ½ = 1

Intre barbat si femeie, o iubire-legatura prin Taina Cununiei, deci o unire autentica, deci o unire ortodoxa, deci sortita vesniciei si deci vietii, este formalizata astfel: 1+1 = 1. De aceea e taina.

Orice privitor care foloseste logica mintii, va alege prima legatura. Omul duhovnicesc stie insa ca Dumnezeu l-a facut deplin, iar prin Sfanta Taina a Cununiei, unu plus unu fac unu (“vor fi una, un singur trup”). Ba as indrazni sa fortez lucrurile si sa spun ca acel plus, care relationeaza pe barbat cu femeie, nu prea exista in duhovnicie, ci el este inlocuit de Insusi Domnul Dumnezeu, care nu este o relatie (ceva impersonal) ci este Persoana Vie. In unitatea finala, Domnul este prezent in acel unu al barbatului si al femeii, deci acel unu final este de fapt, daca ne-am uita mai atent, trei, deci treime: barbat, femeie si Domnul, fiecare persoana deplin fiind prezenta acolo. Dar mintea, desi foloseste analogii indepartate si simboluri insuficiente si imprecise, nu poate intelege Taina Cununiei.

De aceea tainele raman taine.

Uneori, intalnim oameni fata de care simtim: “acesta stie mai bine decat mine unde ii este inima”. Atunci, simtim un impuls puternic de a sta in prezenta lui, pentru ca el traieste in pace si bucurie. Ne simtim indirect iubiti si iubitori in prezenta unui astfel de om. Pentru ca suntem in realitate toti Una, si rezonam unul in celalalt. Insa noi interpretam prost, deformat aceasta chemare a celuilalt, si incercam sa-l fortam sa ne primeasca in inima lui, crezand ca intrand acolo, astfel ne vom gasi odihna si mantuirea. De aici se nasc multe tragedii. In realitate, noi trebuie sa-L cautam pe Domnul, care mereu ne primeste in Iubirea Sa si astfel ne odihneste. In prezenta unui om care stiu si simt ca si-a gasit pacea si bucuria inimii, eu nu trebuie sa incerc sa ma hranesc cu ceea ce are el, rapindu-i astfel bunul cel de pret, ci trebuie sa ma rog Domnului sa arate mintii mele unde este propria mea inima. Astfel, celalat ma ajuta indirect, prin marturia lui, sa ma regasesc pe mine insumi in Domnul.

Acestea sunt firave inceputuri ale vietii duhovnicesti. Sf. Siluan se ruga pentru intreaga lume si toti oamenii erau cuprinsi in iubirea inimii lui. Un sfant cu adevarat mare. Mult s-a milostivit Domnul de el.

Revenind, o iubire adevarata, deci curata, deci crestina, (atat de rar intalnita) aduce alaturi doua fiinte depline (insa numai in Domnul suntem deplini), care isi cunosc fiecare, si independent una de cealalta, atat unde este lacasul mintii, cat si al inimii, ba, mai mult, au mintea si inima unite prin rugaciune, deci implicit si o frumoasa si puternica legatura (interioara) cu Domnul. Crestinul, care este deci persoana, care a ajuns cu adevarat sa inteleaga ce este persoana, care isi intelege corect deci constitutia sufleteasca, stie ca nu poate suplini nici o lipsa a sufletului sau prin celalalt, prin aproapele, fara sa-si pericliteze astfel insasi alcatuirea buna a sufletului sau, daca nu si mantuirea. Golurile, lipsurile noastre sunt implinite autentic numai prin si de catre Domnul, El este cel care Stie cum sa umple si sa vindece ceea ce pacatul a distrus in noi.

Altfel, daca incerc sa-mi vindec mintea bolnava, intrand intr-o relatie codependenta cu o minte cat de cat sanatoasa, fara rugaciune si fara Domnul, mai degraba voi imbolnavi si cealalta minte si vom avea astfel, doua minti bolnave, deoarece pacatul mereu isi trage spuza. La fel si cu inima, o inima bolnava, cautand sa se vindece printr-o inima sanatoasa neancorata in Domnul, prin viata Bisericii, va sfarsi prin a imbolnavi si cealalta inima, sau cel putin prin a o secatui.

Asta nu inseamna ca nu e bine sa cautam, bolnavi fiind, compania oamenilor care au mintea sau inima sanatoase cat de cat. Majoritatea oamenilor suntem afectati de pacat. Dar e intotdeauna bine ca, intelegand ca suntem bolnavi, si cu mintea si cu inima, sa ne apropiem de ceilalti nu cu gandul de a trai langa ei parazitand sanatatea lor afectiva sau mintala, ci, prin rugaciune, incercand sa invatam de la ei, pas cu pas, sanatatea sufleteasca. Astfel, vindecarea este grabita si primeste binecuvatarea lui Dumnezeu. Iar apoi, la randu-ne, vom putea depune marturia cea buna, pentru altii, care au mare nevoie de ea.

About these ads
This entry was posted in Bărbat/Femeie. Bookmark the permalink.

2 Responses to Despre unirea dintre barbat si femeie

  1. iulia says:

    am o intrebare:De ce Dumnezeu a lasat oamenilor placerea?Pt ca din cauza acesteia atat de multi se inseala in privinta iubirii si sensul acesteia se deformeaza

  2. Maria says:

    Iulia, imi permit sa iti dau un raspuns:
    “Pentru ca altfel, nimeni nu ar mai face copii, care se nasc in dureri…”

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s