din Pasii Transformarii - Un preot ortodox vorbeste despre Cei 12 Pasi - Capitolul 9
de Parintele Meletios Webber
Predarea în grija lui Dumnezeu
Pasul Trei: Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija lui
Dumnezeu aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi
„Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe
priceperea ta. Pe toate căile tale gândeşte la Dânsul şi El îţi va netezi
toate cărările tale.” (Proverbe 3, 5-6)
„Şi voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu fiţi îngrijoraţi.
Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru ştie că aveţi
nevoie de acestea; Căutaţi mai întâi împărăţia Lui. Şi toate acestea se
vor adăuga vouă.” (Luca 12, 29-31)
<<Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: „Părinte, în mâinile Tale
încredinţez duhul Meu” >>(Luca 23, 46)
Semnificaţia pentru o persoană dependentă.
În Cartea Mare a Alcoolicilor Anonimi, situaţia alcoolicului este
caracterizată ca „îndărătnicie egoistă neînfrânată”. Această voinţă
proprie este expresia unei combinaţii de încăpăţânare,
iresponsabilitate şi dorinţă de control. Fiind îngenuncheat de
consumul său de alcool, alcoolicul [sau oricare dependent] nu are altă opţiune decât să îşi
lase viaţa şi voinţa în grija unei puteri mai mari decât ego-ul său;
propriul ego a falimentat.
Probabil că acesta este cel mai uşor, dar şi cel mai greu lucru pe
care alcoolicul în recuperare îl are de făcut pe parcursul întregii sale
vieţi. Este uşor de făcut, dar foarte greu de făcut bine.
Acest Pas marchează o imensă tranziţie pentru persoana care îl
face. Marchează sfârşitul unui stil de viaţă şi începutul altuia. Necesită
multă maturitate spirituală din partea cuiva care îl face pentru prima
dată, dar ca şi în cazul celorlalţi Paşi dificultatea este observată doar
prin ochii limpezi ai cuiva care priveşte retrospectiv, şi nu prin ochii
împăienjeniţi ai persoanei care se chinuie să scape de durere.
În Cartea Mare este sugerată o rugăciune specială – prima
atribuită unui pas:
„Doamne, mă las în grija Ta – să faci din mine şi prin mine ceea
ce doreşti Tu. Scapă-mă din robia egoismului, ca să pot împlini mai
bine voia Ta. Scapă-mă de greutăţi în aşa fel încât biruinţa mea
asupra lor să fie, pentru cei pe care i-aş putea ajuta, o mărturie a
Puterii Tale, a iubirii Tale, a Modului Tău de Viaţă. Fie-mi dat să fac
voia Ta întotdeauna!”
Primii trei paşi sunt necesari pentru începutul procesului de
recuperare. Ei sunt absolut cruciali şi schimbă radical felul în care
persoana gândeşte şi îşi interpretează sentimentele; acest proces
este foarte rar observat în alte contexte, cu excepţia cazurilor de
convertire religioasă majoră.
Bill W. scria că primii trei paşi conţin trei idei pertinente:
a) Că eram alcoolici şi nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră;
b) Că, probabil, nici o putere omenească nu ne-ar fi putut
despovăra de alcoolism ;
c) Că Dumnezeu ar putea – şi ar face-o – dacă L-am căuta.
Bill dă mai multe explicaţii: „Mai întâi, este necesar să fim
convinşi de faptul că o viaţă trăită numai după pofta noastră nu prea
poate fi o viaţă împlinită, pentru că intrăm aproape tot timpul în
conflict cu ceva sau cineva, chiar şi atunci când suntem mânaţi de
gânduri bune. Cei mai mulţi oameni încearcă să trăiască de parcă ei
înşişi ar fi regizorii universului.
Fiecare om este ca un actor care vrea
să dirijeze întregul spectacol aşa cum crede el de cuviinţă, încercând
într-una să aranjeze luminile, decorul, coregrafia şi jocul celorlalţi
actori. Ce bine ar fi dacă toate ar rămâne cum le-a rânduit el, dacă toţi
ar acţiona după dorinţa lui! Atunci spectacolul ar fi un succes, viaţa ar
fi minunată şi toţi, inclusiv el însuşi, ar fi mulţumit!
În încercarea sa de
dirijare a vieţii, poate că actorul dă dovadă de virtuţi reale, precum
amabilitate, bunăvoinţă, răbdare, generozitate ori poate chiar
modestie şi sacrificiu de sine. Majoritatea oamenilor sunt, de fapt, un
amestec de astfel de trăsături.” (Alcoolicii Anonimi, pag. 57)
Pasul Unu are loc atunci când persoana în cauză conştientizează
că este neputincioasă.
Pasul Doi constă în a întinde mâna ca un copil căutând ajutor şi
bunăvoinţă şi descoperind că există Cineva acolo care îl va ajuta.
Pasul Trei este predarea ego – ului său (de ex., ceea ce crede că
îşi doreşte de la viaţă) către acea putere anonimă, îmbrăcată aşa cum
crede el de cuviinţă, în ce condiţii vrea el, fie cu precizie teologică, fie
complet eretic. Aceasta este partea finală a mozaicului.
În lumea non-alcoolică, această acţiune poate să pară
nechibzuită, din moment ce oamenii vor să se asigure de
„acreditarea” pe care o are Puterea Superioară căreia îşi oferă viaţa
înainte de a face efectiv acest lucru.
Deseori, ei pot să aibă precondiţii faţă de cum ar trebui să se comporte şi să reacţioneze
această putere. Aici, apare însă o problemă. Dacă o persoană îşi
defineşte această Putere Superioară înainte de predarea vieţii şi
voinţei sale, atunci această putere este limitată (chiar şi puţin) de
către propria imaginaţie, de propria gândire. Rezultatul este o putere
mult mai apropiată ego-ului alcoolicului – este o putere care poate fi
cuprinsă de imaginaţia umană. Aceasta nu e Puterea Superioară
exterioară persoanei. Aceasta este puterea superioară din interiorul
persoanei. Diferenţa este crucială.
Pentru creştinul ortodox
Într-o zi liturgică, rugăciunea „Tatăl Nostru” este rostită de cel
puţin 15 ori pe zi, iar în timpul Postului Mare de mult mai multe ori. Ea
reprezintă unul dintre cele mai spirituale momente din Dumnezeiasca
Liturghie şi este pentru fiecare dintre noi cel mai important ghid
spiritual, ghid oferit de către Însuşi Domnul Nostru. În această
rugăciune apare exprimarea: „Precum în cer, aşa şi pe pământ”.
Aceasta este de fapt, esenţa Pasului Trei: „Facă-se voia Ta!”
Nu există un alt mod mai adecvat de a-i recunoaşte
suveranitatea lui Dumnezeu, nici la nivel naţional, nici la nivel
parohial, nici la nivel personal.
Iisus Însuşi ne arată calea, spunând că
El nu a venit să facă voia Lui, ci Voia Tatălui Său (Ioan 6, 38). Când a
trebuit să facă faţă patimilor Sale, durerii crunte şi suferinţei, El S-a
rugat în mod explicit să se împlinească Voia Tatălui Său.
Modul în care putem face Pasul Trei depinde foarte mult de
starea noastră de sănătate spirituală. Uneori, mai ales când ne simţim
slabi, poate fi necesar să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija lui
Dumnezeu de mai multe ori în decursul unei ore – sau chiar în
decursul unui minut. În alte momente, pare natural să-L lăsăm pe
Dumnezeu să lucreze în viaţa noastră.
Trebuie să dăm un
avertisment aici: odată ce am făcut Pasul Trei nu înseamnă că tot
ceea ce se întâmplă de acum înainte în viaţa noastră este Voia lui
Dumnezeu. Slăbiciunea noastră este mult mai puternică decât atât.
De fapt, aproape niciodată nu vom putea şti sigur care este voia lui
Dumnezeu într-o anumită situaţie. Dacă suntem siguri, înseamnă
aproape de fiecare dată că ne-am luat înapoi voinţa şi viaţa din grija
lui Dumnezeu şi că suntem din nou pe scaunul pilotului, de data asta
imaginându-ne că facem în mod automat ceea ce vrea Dumnezeu să
facem. Binele pe care îl facem în Pasul Trei îl facem cu încredere, nu
cu certitudine.
*****
EPISTOLA LUI IACOB (4, 7) ne încurajează „supuneţi-vă deci
lui Dumnezeu”. Acest lucru este valabil atât în lucrurile mărunte, cât şi
în cele mari şi în toate situaţiile în care se poate afla cineva.
Fiul rătăcitor face Pasul Trei atunci când se decide să se întoarcă
la casa tatălui său, când admite că a greşit şi îl roagă pe tatăl său să-l
ia înapoi, ca pe o slugă tocmită. Bineînţeles, parte din întoarcerea lui
(şi a noastră) acasă înseamnă să lase consecinţele întoarcerii în grija
tatălui său. Tatăl, şi nu fiul, este cel care decide asupra condiţiilor
întoarcerii acasă.
Actul de predare al Pasului Trei este ca şi cum ai cădea într-o
prăpastie.
Nu există asigurări, nici garanţii; înţelepciunea şi cunoştinţele
nu ne vor fi de ajutor.
Nici măcar bunul simţ nu e de folos.
De fapt, bunul
simţ este chiar ceea ce trebuie lăsat deoparte, de vreme ce acesta
sugerează că ar trebui să încercăm să ne controlăm propriile vieţi.
Tânărul bogat care vine la Iisus este confruntat cu o dilemă
atunci când Iisus îi cere să plece, să vândă tot ceea ce are şi să îşi
împartă averea săracilor înainte de a-L urma ca apostol.
Semnificaţia este şi mai puternică atunci când ni se spune că tânărul era foarte
bogat. Este ca şi cum Iisus i-ar cere omului să dea – să predea –
ceea ce avea cel mai mare sens în viaţa lui, ceea ce arăta cine era el
ca persoană. Averea sa era cea care îi permite să funcţioneze, să se
definească pe sine şi pe ceilalţi, “să fie” cine este. Asta este calitatea
– bogăţia – pe care o cere Iisus.
Aceasta este chiar dilema alcoolicului. Fie că îi place sau nu (şi
celor mai mulţi nu le place), alcoolul defineşte viaţa alcoolicului activ.
Dă sens tuturor lucrurilor, binelui şi răului şi îi motivează existenţa.
Renunţarea la acest lucru este cea mai grea sarcină care îi poate fi
cerută vreodată, chiar şi atunci când îl vedem alăturat exemplului
(slab) al tânărului bogat.
Pentru persoanele non-alcoolice nu este chiar necesar să decidă
ce anume vrea Dumnezeu să-i fie predat. Dacă îi predăm întreaga
viaţă lui Dumnezeu, El va putea să ia ceea ce doreşte.
Există acei oameni, mai ales cei care au o perspectivă prea
religioasă asupra lumii, care vor simţi că, într-adevăr e riscant să te
predai în modul descris mai sus. Ce s-ar întâmpla, de exemplu, dacă
în loc să mă predau lui Dumnezeu, m-aş preda puterii lui Satan sau
unei alte puteri a răului?
Pentru creştinii ortodocşi asta nu ar trebui să reprezinte o
problemă. Chiar Iisus, vorbindu-le apostolilor Săi, făcea următoarea
afirmaţie: „Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri,
cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care
cer de la El?” (Matei 7, 11).
Mai mult chiar, ideea că puterea răului
poate să contracareze pentru eternitate puterea lui Dumnezeu este
complet străină tradiţiei creştine. Desigur, suntem capabili să alegem
să facem rău; însă, predarea voinţei şi vieţii în grija lui Dumnezeu
urmată de descoperirea că le-am predat, de fapt, lui Satan, este
extrem de departe de modul în care îl înţelegem noi pe Dumnezeu şi
aparţine doar tradiţiilor religioase în care binele şi răul sunt văzute ca
fiind egale. În mod sigur, creştinismul nu este o astfel de religie.
În abstinenţă, membrii AA tind să devină subtili din punct de
vedere spiritual, extrem de vigilenţi în a-şi proteja abstinenţa şi să
ofere o mână de ajutor celor care au nevoie. Dacă s-ar fi întâmplat
vreodată ca cineva să cadă pradă forţelor răului prin faptul că a făcut
Pasul Trei, membrii AA ar fi aflat în mod sigur de acest lucru şi ar fi
discutat în mod deschis despre asta. Până la urmă, este o societate
anonimă, nu una secretă. Dar nu s-a auzit ca un astfel de eveniment
să fi avut loc.
*******
AŞA CUM AM SPUS DEJA, viaţa ca şi creştin ortodox are ca
scop transformarea individuală. Această transformare începe cu
căinţa şi se termină cu Îndumnezeirea. E adevărat că uneori pare că
ne risipim o mare parte din energie pentru a păstra ce a fost mai bun
din trecut; credinţa ortodoxă este însă orientată întotdeauna spre
viitor şi în direcţia schimbării şi transformării.
Cea mai măreaţă expresie a vieţii noastre bisericeşti are loc atunci
când preotul sau diaconul ridică pâinea şi vinul în timpul Dumnezeieştii
Liturghii, imediat după ce au fost rostite cuvintele lui Hristos de la Cina
cea de Taină. În acest moment, cuvintele din limba greacă sunt atât de
evidente, atât de pline de semnificaţie, încât aproape sfidează
înţelegerea lor completă într-o altă limbă: Ta Sa ek ton Son … „Ale Tale
dintru ale Tale, Ţie-Ţi aducem de toate şi pentru toate”.
Epicleza şi darurile de pâine şi vin puse înainte la Dumnezeiasca
Liturghie constituie o experienţă înălţătoare pentru Biserică, sunt
făcute la porunca Domnului nostru şi îndeplinite cu bucurie. Alcoolicul
care face Pasul Trei pentru prima dată poate să îl facă din disperare.
Fără îndoială, există un element comun aici: acţiunea de „predare”.
Acesta este darul, anafora, iar orice dar presupune predarea a ceea
ce este dăruit.
Atât de frumos ilustrat în Sfânta Liturghie, cel mai autentic act de
jertfă înaintea lui Dumnezeu este însoţit de conştientizarea faptului că
Dumnezeu are deja totul şi că tot ce avem vine de la El.
Pasul Trei
reprezintă unul dintre cei mai mistici paşi din călătoria recuperării şi
presupune să-I înapoiem lui Dumnezeu singurul dar pe care trebuie
să i-L dăm de fapt: libertatea noastră, capacitatea noastră de a lua
decizii. Ne predăm „viaţa şi voinţa” lui Dumnezeu. Astfel, nu ne mai
rămâne nimic. Actul ofrandei ne aparţine nouă. Modul în care va
accepta Dumnezeu jertfa noastră este alegerea Lui.
Ideea din Pasul Trei, de a-I da înapoi lui Dumnezeu ceea ce este deja al Lui, aşa cum facem în Dumnezeiasca Liturghie, este
evidenţiată de următorul schimb de replici din secolul al VI-lea:
Sf. Varsanufie a fost întrebat: „Dumnezeu l-a creat pe om liber,
iar El însuşi spune: ‚…fără Mine nu puteţi face nimic’ (Ioan 15, 5). Te
întreb pe tine, cum se poate împăca libertatea cu faptul că fără
Dumnezeu nimeni nu poate face nimic?
Sfântul a răspuns: „Dumnezeu l-a făcut liber pe om, astfel încât el
să încline spre bine; dar înclinându-se spre bine prin liberul lui arbitru,
el nu poate să înfăptuiască binele fără ajutorul lui Dumnezeu, pentru
că aşa este scris: „Deci, dar, nu este nici de la cel care voieşte, nici
de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte.” (Romani 9,
16). Atunci când omul îşi îndreaptă inima spre bine şi Îi cere ajutorul
lui Dumnezeu, El ţine cont de intenţiile noastre bune şi ne dă puterea
să facem binele.”
Aici vedem cum, chemându-L pe Dumnezeu, El îl ajută pe om.
Atât cererea ajutorului lui Dumnezeu (din partea omului liber), cât şi
răspunsul iubitor al lui Dumnezeu sunt necesare.
****
PASUL TREI ESTE MOMENTUL în care individul este invitat
să-şi detroneze propriul ego şi să-şi lase întreaga viaţă în grija lui
Dumnezeu. De aici încolo, nu există nici o garanţie asupra
rezultatului, din moment ce asta este responsabilitatea lui Dumnezeu,
şi nu a persoanei care face Pasul Trei.
Aceeaşi încredere faţă de Dumnezeu se reflectă şi în practica
ortodoxă modernă a călugărilor şi călugăriţelor care folosesc în
vocabularul lor „cu voia Domnului” şi „fie binecuvântat” atunci când se
referă la planurile de viitor.
După Pasul Trei, toate rezultatele planurilor noastre sunt în mâna
lui Dumnezeu.
