Sfântul Leonid

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

5 Iunie
Egipt, sec. II

Leonid era un cetăţean de vază al Alexandriei şi un învăţat filosof creştin. El şi soţia sa aveau şapte copii. Fiul cel mai mare a ajuns curând un cărturar creştin aşa de vestit, încât Sfântul Leonid era deseori numit doar „tatăl lui Origen”. Leonid însuşi i-a dat strălucitului său fiu primele lecţii în învăţătura lumească şi l-a călăuzit către învăţătura Sfintelor Scripturi. Origen a ajuns a cunoaşte aşa de bine Scriptura, încât la vârsta bărbăţiei putea să recite lungi pasaje pe de rost. Putea chiar să pună laolaltă versete din Vechiul şi Noul Testament pe temeiul unor cuvinte-cheie.

Leonid şi soţia sa au dat copiilor lor o minunată creştere creştinească, în care „rugăciunea în familie, rânduielile credinţei lor şi dragostea de Dumnezeu aveau cea mai mare însemnătate.”

Familia aceasta a trăit într-o vreme de mare prigonire a creştinilor, iar când prigoana era mai intensă, Leonid a fost prins din porunca lui Letie, ighemonul Egiptului. Curând a fost limpede că va suferi mucenicia.

Origen, care avea atunci doar şaptesprezece ani, era foarte dornic să se alăture tatălui său întru mucenicia pentru Hristos. Însă mama lui nu a putut îndura să-şi piardă şi soţul, şi fiul întâi-născut. Ea s-a gândit la o cale neobişnuită de a-l opri să se alăture tatălui său: i-a încuiat toate hainele şi astfel l-a oprit să plece de acasă.

Pe când Leonid se afla în temniţă, Origen i-a scris o mişcătoare scrisoare, îndemnându-l să primească mucenicia cu bucurie. El i-a mai spus: „Ai grijă, stăpâne, ca nu cumva de dragul nostru să-ţi schimbi gândul”.


Sfântul Leonid a fost decapitat în anul 202. Nu numai că statul l-a executat, ci i-a confiscat şi toate proprietăţile şi averile, lăsându-i soţia şi copiii în mare sărăcie. Dar ei erau bogaţi prin amintirea bunului lor soţ şi tată, care-şi dăduse viaţa vitejeşte pentru Iisus Hristos, şi se socoteau fericiţi să fie soţia şi fiii unui mucenic.

Acest articol a fost publicat în Sfinţi căsătoriţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s