13. În Hristos şi în Biserică

din “Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii”

de monahul Daniel Cornea

 

Ar fi greşit să credem că în Hristos şi în Biserică iubirea şi sexualitatea ar beneficia doar de o serie de reglementări cu finalitate morală şi socială. Pe de altă parte, ar fi riscant să ne aventurăm într-o valorizare „mistică” a sexualităţii (cu apropieri tantrice).

Atunci când vorbeşte despre rostul căsătoriei, Sfântul Ioan Gură de Aur stabileşte o ierarhie a priorităţilor în fruntea căreia nu se mai află naşterea pruncilor, ca în tradiţia iuadică. Alte două scopuri devansează naşterea: buna înţelegere între soţi şi ferirea de desfrânare.

Prin urmare, principala grijă a Bisericii, în privinţa căsătoriei, o constituie binele soţilor şi întărirea lor în faţa răului. Urmează apoi grija pentru naşterea pruncilor, integrarea lor în familie şi Biserică etc.

De regulă, apropierea acestor două noţiuni -Biserica şi iubirea dintre bărbat şi femeie – creează omului contemporan o anume rezervă. Se consideră, îndeobşte, că rodul acestei apropieri nu poate fi altul decât restricţia – şi suntem evident reticenţi atunci când o instituţie înclină să ne reglementeze (disciplineze) elanurile intime şi „libertatea de mişcare”.

Această percepţie este rezultatul pervers al unei influenţe culturale de sorginte apuseană. într-adevar, Biserica Apusului a promovat într-un moment nefericit al istoriei sale un discurs centrat pe un moralism „castrator” (nu fără incidenţa – voalată – a celibatului sacerdotal).

Biserica Răsăritului, Ortodoxia, păstrează o cu totul altă atmosferă, pe care o desluşim cel mai bine în rânduiala Tainei Cununiei: un soi de veselie care biruie solemnitatea fără să o contrazică, printr-o copleşitoare forţă lăuntrică, prin descătuşarea bucuriei şi a vieţii .

Temeiul evanghelic al acestei veselii îl aflăm în descrierea evenimentului petrecut la Cana Galileii. Nuntaşul atipic, însoţit de Maica Sa Fecioară şi de ucenici, îşi face aici începutul minunilor. Nu este vorba de o predică, nici de o vindecare ori de altceva de genul acesta, ci de un fapt cu totul şi cu totul „scandalos”: preface în vin o mare cantitate de apă. în vinul cel bun. Şi aceasta după ce nuntaşii „luaseră la bord” suficient încât să „usuce” în întregime resursele modeste ale petrecerii…

Prima minune a Ziditorului întrupat: îşi îmbată cu „vin bun” făptura amărâtă, îi umple inima de bucurie şi de sens. „Acest început al minunilor 1-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi au crezut într-însul ucenicii Săi” (Ioan 2,11).

Prefacerea apei în vin n-ar fi fost însă cu putinţă dacă slujitorii nu ar fi umplut, în prealabil, cele şase vase de piatră de care pomeneşte Evanghelia. „Orice vă va spune El, faceţi!” (Ioan 2,5), le-a zis acelora Sfânta Lui Maică. Au făcut, şi au căpătat. Iată, aşadar, miza ascultării.

Acest început al minunilor, nu întâmplător săvârşit la o nuntă, sugerează primordialitatea tainei iubirii, pe care Mântuitorul Hristos o preface în Taină a Bisericii.

Acest articol a fost publicat în Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s