14. Taina Cununiei

din “Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii”

de monahul Daniel Cornea

Sensul şi conţinutul Tainei Cununiei îl constituie parteneriatul dintre Dumnezeu şi cei doi care se iubesc. Pentru ca acest parteneriat să fie posibil, pentru ca Dumnezeu să prefacă în vin apa iubirii omeneşti, este nevoie ca bărbatul şi femeia să asculte în prealabil Cuvântul Domnului. Moment dificil.

Percepem adesea Biserica drept o instituţie de pe urma căreia putem profita (sau nu) de o serie de beneficii adiţionale. Aceasta este perspectiva „consumistă”, pe cât de comodă, pe atât de falsă.

În realitate, Cuvântul lui Dumnezeu, Care sălăşluieşte în Biserică, nu face altceva decât să ne informeze. Cu privire la noi înşine, la viaţa noastră şi la sensul ei. Pe acest pământ şi dincolo de el, în veşnicie. Ne informează, întrucât ştie, El fiind Cel ce ne-a creat. Mai mult, nu doar ne informează, ci ne invită să alegem parteneriatul Său veşnic, iubirea Lui „care nu se trece”.

A asculta cuvântul acesta păstrat în învăţăturile Bisericii este totuna cu a respecta specificaţiile din „cartea tehnică a Facerii omului”: cum suntem făcuţi şi ce să facem ca să ne fie bine şi să nu ne fie rău.

„Opţiunea este momentul ontologic al persoanei”, spune un teolog contemporan. Cei care iau în serios învăţătura Bisericii au şansa de a-şi ancora viaţa în destinaţia ei autentică, în sensul ei originar. Este primul pas, semnul mărturisit al faptului că omul acceptă invitaţia negrăită a Dumnezeului său.

Taina bisericească a cununiei presupune ca acest prim pas să fi fost făcut. Dacă au ales să trăiască în conformitate cu propria lor natură şi să nu-şi facă rău în mod flagrant prin păcat, atunci Dumnezeu se angajează să participe activ la binele celor doi. Nu doar în calitate de partener însă, ci şi în aceea de miez al relaţiei. Iniţierea în acest parteneriat constituie fondul Tainei. Iar modul specific în care Dumnezeu înţelege să-Şi onoreze angajamentul şi totodată să îşi manifeste dragostea este harul Său, energia Sa necreată, care pătrunde în miezul existenţei celor doi, producând o serie de mutaţii deopotrivă benefice şi perceptibile.

Uscăciunea duhovnicească a multor contemporani se explică prin refuzul de a face primul pas, respectiv de a lua în serios învăţătura Bisericii. Din punct de vedere tehnic, o majoritate a celor care se declară creştini se situează de fapt în afara Bisericii. O masă uriaşă de simpatizanţi, care refuză totuşi să intre înăuntru. Dumnezeu aşteaptă, gata să ofere harul, însă nu forţează alegerea omului.

Din acest motiv, multora li se va părea probabil idealizat acest parteneriat dintre om şi Dumnezeul, în taina iubirii. Pentru cunoscători, însă, el ţine de resorturile intime ale vieţii de zi cu zi.

Intre cei nedecişi să facă primul pas spre credinţă şi cei care fără prea mare tragere de inimă hotărăsc totuşi să-1 facă, există o graniţă destul de flexibilă. Sunt momente în care aceştia se întâlnesc cu harul, consimţind sau nu să fie „vânaţi” de către Hristos, şi iarăşi sunt momente în care cei credincioşi cad, dintre care unii vor să se ridice, iar alţii nu.
Tabloul realităţii cotidiene este fără îndoială cât se poate de complex. Acest fapt nu trebuie totuşi să ne facă să pierdem din vedere culorile lui fundamentale.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie, Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s