2. Duhul şi trupul sau la ce bun să ne batem capul?

din “Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii”

de monahul Daniel Cornea

Pentru creştin, duhul atâta aşteaptă: să se facă trup, în vreme ce trupul, la rândul său, este în permanenţă liber convertibil în duh. Nu există între cele două realităţi nici o discontinuitate, nici o segregare. Mai mult, omeneşte vorbind, unitatea ce o alcătuiesc face adesea extrem de dificilă stabilirea unei ierarhii a priorităţilor. De multe ori lăsăm pe Marta de izbelişte fără să ne aşezăm receptivi la picioarele Domnului; dimpotrivă, aţipim legănaţi de aburii propriilor iluzii „duhovniceşti”.

La fel, considerăm adesea că ale Mariei vin de la sine, eventual cu un efort minim. În fond şi la urma urmei, ce are altceva de făcut decât de asculte? Iar dacă aşa stau lucrurile, de auzi poţi auzi şi „făcând treabă”, „ajutând-o” pe Marta, dublându-i stahanovist canonul. Greşeala este în acest ultim caz confuzia dintre a auzi – fenomen natural adesea accidental – şi a asculta – activitate ce solicită la maximum atenţia, puterea de concentrare.

Departe de a fi epuizată din punct de vedere teologic, tema sexualităţii a dobândit în zilele noastre o proeminenţă fără egal. Societatea globalizată şi ambientul cultural post-modern au transformat-o într-o arhitectură cu ramificaţii hipercomplexe, un adevărat labirint. Nu va fi de mirare, aşadar, dacă vom încerca să desluşim ieşirea în chiar centrul , în miezul său incandescent.

Aceasta reclamă întâi de toate o operaţiune de salubrizare a conceptelor elementare. Limbajul dublu, modul ipocrit de a le „priza” intelectual, „ameţeala” criteriilor axiologice, toate acestea alcătuiesc o pâclă dincolo de care este greu să distingem cu ce fel de realităţi avem de a face.

Încercarea de a străbate această „ceaţă” este aproape un fel de echilibristică pe acea linie paradoxal mediană aflată la cumpăna a două mentalităţi: extrema şi (falsa!) cuvioşie, pe de o parte, şi aşa-zisa neo-ortodoxie, liberală şi destinsă ascetic, de cealaltă parte. Două reducţionisme (cel dintâi „expediind” rapid trupul, cel din urmă falsificând duhul), care ne vor ispiti în permanenţă prin aparentul lor confort intelectual („Asta-i soluţia, la ce să-ţi mai baţi capul?!”. Două idealisme deopotrivă străine nu doar vieţii creştineşti, ci vieţii concrete în general.

Acest articol a fost publicat în Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s