5. Plăcerea

din “Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii”

de monahul Daniel Cornea

Atunci când vorbim despre plăcere, ne precipităm, adesea ipocrit, în judecăţi de valoare. Avem impresia că ştim atât de bine ce este – din experienţă – încât ne refuzăm îndeobşte lămurirea absolut elementară a conceptului.

O dată rostit cuvântul plăcere, gândul nostru aleargă înaripat către marile plăceri, cele intense, în substrat vinovate (căci „imorale, ilegale, ori îngraşă”), fără să bage de seamă – el, gândul – micile plăceri care, laolaltă cu micile neajunsuri şi belele, alcătuiesc canavaua (background-ul) vieţii noastre cotidiene. Detaliile traiului obişnuit sunt însoţite de plăcere ori disconfort, în funcţie de felul în care ne priesc, ori ne agresează.

Evaluarea fie şi sumară a acestor realităţi ne relevă un fapt de o simplitate dezarmantă: tot ceea ce manifestă ori conservă natura omenească, ori una dintre secvenţele naturii, este resimţit ca plăcut. Hrana, odihna, o melodie favorită, prezenţa unui prieten. Dimpotrivă, tot ceea ce lezează, sleieşte, contrariază natura este resimţit ca dureros – boala, frigul, înjosirea…

Realităţii căderii şi a păcatului îi urmează, din nefericire, pe cale de consecinţă, disocierea multiplelor registre ale sensibilităţii. Ceea ce place gurii poate să nu placă stomacului, ceea ce place trupului poate să nu placă duhului (bunăoară, confortul obţinut cu preţul unei trădări). Şi invers, durerea asumată poate fi exact cea care ne aduce, contrar aşteptărilor, salvarea.

In domeniul sexualităţii cuvântul plăcere este intens folosit. Totuşi, acest fapt poate genera o serie de confuzii. Până la un punct, plăcere este adecvat cu ceea ce se petrece între bărbat şi femeie , respectiv atât timp cât stimulii şi senzaţiile pe care le declanşează se află într-o relaţie aproximativă de continuitate. înfăţişarea, micile detalii ce alcătuiesc ambientul, un cuvânt, o atingere, un sărut. Punctul limită o dată depăşit, însă, senzaţiile evoluează dintr-o dată pe o curbă exponenţială. Ele încetează să fie „proporţionale” cu stimulii. Nu contactul epidermelor determină ceea ce urmează. Dimpotrivă, am putea spune că el nu face altceva decât să repete un scenariu , un cod care declanşează alt conţinut neaşteptat, aflat în discontinuitate evidentă cu „mecanica” trupurilor. O „surpriză”. Explicaţiile fiziologiste eşuează rând pe rând în a developa natura profund subiectivă a fenomenului . La rândul nostru ne vom mărgini să numim succint – şi, atât cât ne stă în putere, precis – realităţile întâlnite.

Acest articol a fost publicat în Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s