6. Actul trupesc

din “Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii”

de monahul Daniel Cornea

„Traseul” natural al sexualităţii omeneşti sfârşeşte în actul trupesc. Miez fierbinte, dă la iveală realităţile cele mai incontrolabile, cele mai bulversante: voluptatea şi orgasmul.

Simpla plăcere, starea de bine pe care bărbaţii şi femeile o resimt unii în preajma celorlalţi devine insuficientă din punct de vedere conceptual. Voluptatea este mai mult decât plăcere şi deopotrivă altceva decât simplă plăcere . Ea interpelează făptura noastră psiho-somatică la adâncimi care, de regulă, nu înregistrează plăcerile ori durerile obişnuite.

Ca dovadă, sexualitatea omenească e în permanenţă „formulată” de acele caracteristici ale individului ce fac trimitere la dimensiunea personală a existenţei. Acele raporturi cantitative şi calitative ce alcătuiesc diferenţa specifică, amprenta individului, ce-l face recognoscibil chiar în modul de a face dragoste.

Plăcerea e o stare, un „semafor” senzorial-afectiv; poate să coexiste cu alte stări, îşi dispută cu ele teritoriul sensibilităţii. Ea nu fixează atenţia aşa cum o face voluptatea. Aceasta din urmă acaparează aproape în întregime sensibilitatea însăşi, se lăbărţează pe întinsele ei domenii de expresie, ecranează gândirea discursivă şi concentrează interesul şi resursele în întâmpinarea unui eveniment inedit: orgasmul, extazul firii.

Faptul că ne lăsăm copleşiţi de latura senzorială şi eludăm semnificaţia acestui eveniment nu înseamnă că această semnificaţie nu există.

Se vorbeşte în primul rând de instinctul reproducerii, care până la un punct legitimează din punct de vedere moral actul trupesc. Reproducerea nu istoveşte însă domeniul semnificaţiilor extazului sexual şi, mai ales, nu surprinde semnificaţia lui intimă, intrinsecă. De altfel, bărbaţii şi femeile fac rareori dragoste cu scopul (existenţial, nu declarat) de a avea copii. In cazul fericit, ei fac dragoste aşteptând copii, fiind receptivi la posibilitatea rodirii. Care este scopul, atunci?

Acest articol a fost publicat în Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s