8. Iubirea

din “Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii”

de monahul Daniel Cornea

Despre iubire s-a scris mult şi, în general, s-a scris bine. Dificultatea majoră o constituie integrarea acesteia în sistemul de valori ce alcătuiesc viziunea creştină asupra realităţii.

 

Iată două texte care pot să ne lămurească înţelesul cuvântului: „în bucuria ce o am de tine, în iubirea mea de tine, care merge până la uitarea de eul meu, ca să te pun în locul lui pe tine, în unirea dintre mine şi tine, natura umană repartizată în persoane îşi biruieşte împărţirea şi se regăseşte pe sine în unitatea ei, fapt care-i produce o bucurie debordantă. Repartizarea în persoane a fost şi este necesară tocmai pentru ca prin iubirea reciprocă dintre ele să-şi descopere o valoare şi o frumuseţe pe care altfel n-ar fi putut-o descoperi” .

„Actul esenţial, care aici întemeiază nemijlocirea, este de obicei înţeles ca sentiment şi, prin aceasta, greşit înţeles. Sentimentele însoţesc faptul metafizic şi metapsihic al iubirii, dar nu-1 epuizează; iar simţămintele care îl însoţesc pot să fie de multe feluri. Sentimentul lui Iisus faţă de cel posedat este altul decât faţă de învăţăcelul preferat; dar iubirea este una. Sentimentele «le ai»; iubirea survine. Sentimentele locuiesc în om; dar omul locuieşte în iubirea sa. Aceasta nu este o metaforă, ci chiar realitatea: iubirea nu este prinsă de Eu, astfel încât să-i fie doar un «conţinut», un obiect al ei; ea este între Eu şi Tu. Cine nu ştie aceasta, cine n-o ştie cu toată fiinţa sa, acela nu cunoaşte iubirea, chiar dacă îi atribuie ei sentimentele pe care le trăieşte, le experimentează, le savurează şi le exteriorizează. Iubirea este o acţiune cosmogenetică” .

In iubire, omul face pentru prima oară cu adevărat cunoştinţă cu sine însuşi. Şi aceasta prin intermediul unui celălalt, aproximativ după următorul scenariu:

–     constată (nu doar cu titlu informativ, ci existenţial) că celălalt există;

–     îşi doreşte foarte mult ca celălalt să existe;

  –    nexplicabil, faptul că celălalt există devine mai important, mai semnificativ decât faptul că el însuşi există.

Dintr-o dată, constată că realitatea nu este totuna cu eu. Eu este doar o parte a acestui fapt minunat, formidabil care se petrece între eu şi celălalt, între eu şi tu.

Trebuie să fim pe deplin lămuriţi că iubirea şi „îndrăgosteala” se deosebesc radical, tehnic, dacă vrem.

Pe amorez nu-l interesează celălalt, ci ale celuilalt. Bunăoară: ochii şi părul „iubitei”, zâmbetul dulce, legănarea şoldurilor ş. a. (dar şi calităţile intelectuale, abilităţile etc), pe care vrea să le achiziţioneze, să le târâie în ograda cu lucruri familiare, bune de folosit, destinate consumului.

În privinţa iubirii dintre bărbat şi femeie o observaţie: mai întâi, într-o fază iniţială, ea este castă. Iubirea debutează mai mult printr-un fel de respect, un foarte mare interes pentru persoană, Uimire, uşoară teamă. între cei doi are loc un intens proces de comunicare (pachete mari de date, rată uriaşă de transfer…).

Sexul este ultimul   dintre aceste lucruri pe care vor vrea să şi le „spună” unul altuia. Şi atât timp cât iubirea lor este autentică, vor vrea să şi-l spună la modul exclusiv .

 

Acest articol a fost publicat în Iubire, Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 8. Iubirea

  1. ion anton zice:

    Frumos spus… iubirea debuteaza prin respect, interes pentru acea persoana (si pentru ceea ce este in sufletul si mintea ei). Respectul si patima se cam exclud reciproc, ca apa si focul. Pot arde cand unul cand altul, dar niciodata in acelasi timp, si in general pe unde a fost apa, mai greu se aprinde focul.
    Cat de mult rataceste lumea atunci cand afirma faptul ca daca un barbat nu priveste cu patima la o femeie, inseamna ca nu simte nimic pentru ea, ca si cum ar fi de gheata.
    Pentru ca blog-ul are probabil menirea de a oferi texte folositoare si celorlalti, am sa fac o mica marturisire:
    mi s-a intamplat sa ma indragostesc foarte puternic fata de o anumita femeie. Care arata de vis. Niciodata parca nu am simtit atat de puternic sentimentul de a ma atasa de cineva. Insa tocmai fata de aceasta persoana care arata exceptional, si care m-a cucerit cu totul, nu simteam nici un fel de patima, a se citi dorinta sexuala. Era o iubire mai presus de asta. Era un respect, o admiratie pentru personalitatea si simtamintele ei. Pur si simplu imi era rusine sa ma gandesc la placerea trupeasca atunci cand o priveam sau ma gadeam la ea, desi, repet, arata… superb. Dar mai mult decat atat, nici nu simteam nevoia sa ma gandesc la asta, pentru ca ma cucerea cu totul… gandindu-ma la ea aveam o bucurie aparte, totala.
    Si acum imi dau seama ca din cauza patimilor, noi oamenii uitam si sa iubim. Pervertim notiunea iubirii. Pana in acel moment nu as fi crezut ca poate exista iubire fara dorinta trupeasca, naturala a omului. A fost o lectie de viata pentru care ii multumesc respectivei persoane.

    Si multumesc si pentru acest articol. Asa este, sexul este doar o implinire a iubirii, in cadrul casatoriei. Iubire care ar trebui sa inceapa cu mult inainte de sex, avand alti factori de declansare decat dorinta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s