9. Dorinţa

din “Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii”

de monahul Daniel Cornea

 

    Nu am folosit până în momentul de faţă termenul erotic din respect pentru grecescul eros, un cuvânt a cărui carieră teologică reflectă pe deplin tragismul neputinţei omeneşti.

Eros-ul denumeşte capacitatea de a dori. Dorul, dorinţa ori termenul bisericesc: dorirea. Considerat în cele mai vechi filoane ale Tradiţiei drept un nume dumnezeiesc , cuvântul acesta nu a rezistat presiunilor terminologiei hedoniste, care a sfârşit prin a-1 compromite definitiv .

Definiţia cea mai pragmatică a eros-ului, susceptibilă să contribuie decisiv la aerisirea conceptului, este aceea a Areopagitului: Dumnezeu nu doar îşi iubeşte Creaţia, ci o şi doreşte, cu o dorire ce traversează distanţa ontologică dintre Creator şi făptură până la cea din urmă dintre existenţe (molecule, atomi), imprimând fiecăruia un elan ascendent şi comuniant (neg-entropic) .

O putere simplă aşadar, aşezată în intimitatea cea mai profundă a inimii. Dacă am putea să ne limpezim ce anume dorim cu adevărat şi ce anume dorim noi cu adevărat, am constata că dorim binele, frumosul şi adevărul. Iar dincolo de acestea, izvorul binelui, al frumosului şi al adevărului, care este Dumnezeu însuşi.

Din nenorocire, alegerea proprie ne orientează foarte adesea schizoid, în sens contrar vectorului profund al inimii. Aici este taina răutăţii: răsfrânt în secvenţele unei gândiri pervertite ca în cioburile unei oglinzi, elanul profund al doririi se sparge în mii de dorinţe contradictorii. Dorinţele în „pofte”, poftele în „mofturi”…

Ceea ce este important de reţinut pentru a evita o serie întreagă de confuzii este caracterul unitar pe care îl are, la origine, capacitatea noastră de a dori. Dorinţa devine bună ori rea, sfântă ori murdară în funcţie de felul în care este investită, de cărui tip de structură se decide să îi sufle în pânze.

Mai întâi sunt determinări naturale faţă de care, ontologic, dorirea nu are alternativă: dorim să mâncăm, să ne odihnim. Sunt apoi întinse domenii în care alegerea noastră are deplina libertate (atât cât poate fi ea deplină) să investească sau nu dorinţa. Putem să decidem că unul sau altul dintre lucruri, persoane, situaţii este sau nu vrednic de dorit. Bunăoară: să jucăm nişte bani la ruletă, să cumpărăm cu ei o carte ori să-i punem în cutia milei.

Faţă de aceste două situaţii, un caz special îl constituie ceea ce numim dorinţa trupească. Dorinţa după sexul opus urmează căile unei determinări naturale, dar nu una absolută. Putem trăi fără relaţii sexuale, fără hrană nu.

Distingem aşadar în dorinţa sexuală două „componente”:

1) Dorinţa sădită în fire, care, conştient sau nu, acţionează invariabil. Este un cuantum al doririi noastre, un registru al ei, prizonier al determinării sexuale. Aceasta din urmă fiind ontologică (!) „prizonieratul” va dura până ce moartea va fi nimicită, în eshaton. Totuşi, la anumite niveluri ale vieţii duhovniceşti, singura lui expresie se va traduce prin aceea că „omul să ia aminte, deoarece încă nu îi este cu neputinţă să cadă”.

 

2) Dorinţa pe care consimţim să o investim noi înşine în acest tip de relaţie. Cu alte cuvinte, cât plusăm la invitaţia pe care natura ne-o face în permanenţă.

Dincolo de aceste ultime considerente, un lucru este sigur: dorinţa omului – dorirea – nu este în nici un caz victimă sigură a vreunei determinări, fie ea sexuală sau de altă natură.
De ce însă investeşte omul atât de mult în relaţia sexuală? Ce face oare ca dorinţa trupească să fie în asemenea măsură virulentă ?

Răspunsul acestor întrebări îl vom afla cercetând mai cu de-amănuntul realităţile elementare ale sexualităţii omeneşti.

Acest articol a fost publicat în Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 9. Dorinţa

  1. katnia zice:

    eros-philia-agape

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s