Cea mai înaltă chemare a femeii e pururi castitatea

shrine.jpg
Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006

4. Moravurile libere

Viaţa de astăzi apropie cele două sexe mult mai des şi mai liber decât înainte. O întoarcere la separaţia habotnică şi nesănătoasă de odinioară nu este nici ea cu putinţă, nici de dorit. Dar tocmai fiindcă prilejurile exterioare de apropiere au ajuns aşa de nestânjenite, este cu atât mai trebuitor ca amândouă părţile să chibzuiască mai adânc asupra datoriilor lor reciproce şi, pornind de la această chibzuinţă, să caute să-şi rânduiască legăturile.

Din conştiinţa celor aleşi trebuie să răsară unele obiceiuri şi forme aşezate care să înlocuiască faza trecătoare a dezmăţării actuale. Aceste reguli şi norme statornice de vieţuire, pe care omul matur, prevăzător şi de caracter, de-a pururi le va respecta şi recunoaşte, sunt absolut trebuitoare pentru cei neexperimentaţi şi nevârstnici, deoarece îi cheamă de la un joc pe dibuite, la simţământul răspunderii şi-i pun în legătură cu o concepţie mai înaltă de viaţă.

Numai cine nu cunoaşte viaţa şi pe sine, numai cine nu se gândeşte mai temeinic cât datorează semenilor săi, poate privi obiceiurile aşezate drept pedanterie învechită faţă de care va apăra aşa numitul drept al personalităţii „libere”.

Sunt, de bună seamă, şi-n aceste obiceiuri exagerări şi îngustimi de suflet. Dar dacă nu înţelegi noima, adânc îndreptăţită a unor astfel de norme şi îngrădiri, dacă nu vezi cât de binefăcător luminează pe fiecare om experienţa de viaţă a generaţiilor trecute şi cum îi fac educaţia, cum prin mici jertfe şi îngrădiri de sine îl apără de rătăciri şi de greşeli nebănuite, dacă nu recunoşti şi nu respecţi acest lucru, atunci tu însuţi contribui ca numai pedanţii să rămână păzitorii şi făuritorii moravurilor.

Cei vioi şi zdraveni ar trebui, dintr-un instinct sănătos de viaţă şi de putere, să ceară ei înşişi disciplină şi îngrădiri şi să ridice bariere puternice, care să apere pe cei slabi, să aducă pe bezmetici să chibzuiască, iar pe dezmăţaţi să se reculeagă, în loc să-i lase ca din eul lor orb şi necioplit să-şi facă legea supremă. Opera rânduielii s-o lase pe seama celor mici şi fricoşi, care, fireşte, nu sunt în stare s-o înfăptuiască decât cu mijloace mici şi fricoase.

Un simţământ într-adevăr nobil va respecta de-a pururi formele şi datinile, deoarece aceste legături sunt un sprijin pentru cei slabi şi o stavilă în calea egoismului brutal; afară de asta, nimeni nu poate şti dacă n-are să aibă cândva el însuşi nevoie de sprijin, spre a trece fără pată prin împrejurări grele.

Cel ce năzuieşte în sus caută apoi sa respecte formele exterioare şi pentru alt motiv: atare ascultare în afară şi această îngrădire sociala a bunului nostru plac ne aduc aminte că individul trebuie să ia parte la un tot mai înalt şi să-l servească, spre a se ridica mai presus de mărginirea şi scurtimea lui de vedere. Izolarea înseamnă pipemicire şi numai acela poate fi, fără primejdie, de sine stătător şi singuratic, care s-a lepădat de mult de egoismul său şi s-a închinat adevărurilor veşnice.

Supunerea nesilită la interesele comune este deci un semn că omui acela e croit pentru libertatea în stil mare; el nu caută libertatea în lucrurile superficiale, ci în ridicarea lăuntrică mai presus de mărginirea voinţei, a trebuinţelor şi a experienţei subiective. Tocmai la aceasta serveşte însă supunerea individului la legile care susţin întregul vieţii. Aşa numitele „moravuri libere” sunt deci un semn ori de nevârstnicie trecătoare, ori de-o lipsă fundamentală de libertate lăuntrică, un semn că individul e încătuşat de eul său şi nu e în stare să trăiască şi să lucreze din motive mai generale.

Respectarea datinilor mai are însă şi o noimă adânc personală. Cine se gândeşte la toate şi are grijă de toate, acela adânceşte şi dezvoltă inconştient grija pentru viaţa lui proprie: căci şi în sufletul lui stau la pândă, ascunse, toate primejdiile de care el vrea să apere pe alţii. Şi, chiar dacă sunt altfel de primejdii decât ale semenilor tăi, totuşi orice îngrădire de sine te ocroteşte şi te întăreşte faţă de ispitele lumii. O îndrumare a vieţii cu adevărat socială înseamnă deci o igienă mai temeinică şi pentru sănătatea noastră sufletească.

Cuvintele «moravuri libere» se mai întrebuinţează de unele fete, care în purtarea lor faţă de bărbaţi nu mai ţin seamă de obiceiuri şi de gura lumii şi se laudă mereu cu „dezrobirea lor de mulţimea cea mare”.

Ele nu pricep pentru ce să nu facă o fată excursii împreună cu un tânăr, pentru ce să nu-l viziteze acasă, să se ducă cu dânsul la teatru şi să-i îngăduie tot felul de intimităţi în vorbă şi în faptă. Nu trebuie oare să dispreţuim clevetirile şi să gustăm clipele de veselie, unde şi cum se găsesc? A fi cu „moravuri libere” înseamnă deci a fi liber de moravuri, ceea ce arată o stare de maturitate faţă de mulţimea cea ascultătoare.

Cine cunoaşte, însă, sufletul omenesc ştie foarte bine că această libertate înseamnă să fii robul tuturor deşertăciunilor, fără sprijin faţă de toate toanele şi la cheremul senzualităţii şi pasiunii. Omul care luptă împotriva obiceiurilor şi a formelor, spre a se desprinde de mulţime şi a o dispreţui, trebuie să-şi pună mai întâi   întrebarea:   câte   porniri   dezonorante,   câte   imbolduri necioplite şi instincte de mahala poartă în sine şi dacă nu e bine să înceapă în propriu-i suflet descotorosirea de plebe, înainte de a da cu piciorul în formele ocrotitoare pe care omenirea le-a plăsmuit în mărturisirea sinceră a neîncrederii de sine.

„Pentru ochiul curat, toate sunt curate”, se zice în Sfânta Scriptură. Foarte adevărat. Dar cine este absolut curat şi neşovăielnic? Şi apoi, n-are să se folosească de aceste cuvinte orice fluieră-vânt spre a îndepărta din cale-i cele din urmă piedici puse pornirilor lui necioplite?

Cine nu se gândeşte la alţii, nu este curat, ci încă îmbătat de eul său şi cu asta pradă tuturor primejdiilor întunecoase ale lumii inferioare.

Oamenii cu moravuri libere uită că respectul datinii este o datorie socială tot atât de importantă ca orice alt ajutor social: aceste moravuri aşezate sunt create spre a ocroti pe oamenii de temperament împotriva lor înşile, spre a îngreuna meşteşugul hăitaşilor necinstiţi şi a pune o barieră exterioară celor uşuratici.

Şi apoi tineretul uită că oarecare rezervă este nedespărţită de firea femeii nobile, iar formele exterioare sunt tocmai pentru a ţine trează şi a întări această rezervă. Dacă aceste fete cu «moravuri libere» ar avea idee că toată graţia şi demnitatea lor atârnă de această sfiiciune şi că până şi cea mai frumoasă şi mai atrăgătoare ajunge nesuferită, îndată ce din aerul şi din mişcările ei dispare acea gingaşă constrângere şi sfială, s-ar gândi mult şi bine înainte de a renunţa la cerinţele formelor în care îşi are rădăcina tot ce este caracter în sexul frumos şi pe care se întemeiază puterea femeiască de reculegere, de potolire şi înfrânare faţă de toate furtunile dorinţelor şi poftelor.

Dacă ar bănui ele ce adânc dispreţ şi dezamăgire stârnesc într-un bărbat „moravurile libere” ale unei femei, cu toată aprobarea şi plăcerea aparentă şi cum aduc cu sine prăbuşirea oricărui drept de suveranitate a femeii!…

Multe fete care se poartă «camaradereşte» cu băieţii capătă uimitor de repede, un ton cam deocheat: jargonul dezmăţat al băieţilor e imitat până la cea din urmă neobrăzare: vor să fie realmente bune „camarade”.

Pentru mulţi tineri această intimitate straşnică cu sexul celălalt are la început farmecul noutăţii. Foarte repede însă bagă de seamă ce-au pierdut şi râvnesc după o societate care să-i ridice deasupra lor înşişi. Şi apoi cuvântul camaraderie nu-i un termen cu totul nepotrivit şi înşelător, când e să desemnezi legăturile sănătoase şi cum se cuvine între cele două sexe.

Camaraderia merge numai între cei egali şi de aceeaşi natură. Între cele două sexe pot fi legături foarte nobile şi sincere: ele caută să fie adânc pătrunse de conştiinţa deosebirii fundamentale între sexe. Dacă fetele vor să facă o excursie împreună cu băieţii, caută să se poarte ca regine, nu ca nişte „camarazi”. Numai păstrând distanţa şi deosebirea poate avea loc o înrâurire realmente nobilă şi educativă.

Fetele serioase s-ar cuveni să-şi pună în joc toată mândria, ca într-o atmosferă de „moravuri libere” să rămână cu desăvârşire neprihănite şi să nu se ruşineze de neprihănirea lor. Într-o epocă în care atâtea femei se înhamă la muncă, e de două ori trebuitor să fie persoane de caracter care, cu toate glumele şi batjocurile, să nu uite că cea mai înaltă chemare a femeii e pururi castitatea.

În legăturile sexuale această castitate stă în a fi a unuia singur şi a nimănui altuia, iar a acestuia numai cu legământul consfinţit pe viaţă: deci nu în moravuri libere, nu într-o predare de sine nevrednică, ci numai în armonie cu formele venerabile care sunt un simbol şi un sprijin pentru tot ce e caracter, credinţă şi reculegere de sine în viaţă.

O femeie care a săvârşit o muncă socială în mahalalele sărace din sudul Londrei povesteşte cum nişte lucrătoare au rămas, în mediul cel mai grosolan, „neprihănite ca îngerii din ceruri”.

Şi într-adevăr, în timpul nostru, când până şi cele mai nezdruncinate adevăruri parcă se clatină, astfel de caractere feminine au chemarea specială să ne arate că sunt bunuri nevăzute şi nepipăite mai importante decât toate cerinţele simţurilor.

După prăbuşirea lumii vechi, nimic n-a ridicat atât de mult pe oameni din dezmăţarea lor senzuală ca priveliştea purităţii femeieşti, care s-a împotrivit cu o statornicie şi o siguranţă eroică unei lumi întregi de ticăloşi.

Acest articol a fost publicat în Îndrumarea vieţii, Bărbat/Femeie, Castitate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s