Educaţia gustului

Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006

O educaţie a gustului nu este nicăieri mai trebuincioasă şi mai hotărâtoare decât pe tărâmul de care e vorba. Şi aceasta, spre a scăpa de înrâurirea fatală a preconcepţiilor şi a vrăjii la care este adeseori expusă judecata bărbatului asupra femeii.

Este oare o privelişte mai ridicolă decât un bărbat care se înflăcărează serios, cu întreaga lui fiinţă şi cu întreaga conştiinţă de sine a intelectului său, numai pentru farmecul exterior al unei femei, care se îmbrobodeşte singur asupra pustiului sufletesc al celei alese şi preîntâmpină cu un aer important şi cu un zel nelalocul lui întrebări şi dorinţe pornite numai din cochetărie şi deşertăciune?

Nu vedem şi intelectuali de valoare care nu s-au educat şi nu s-au disciplinat pe acest tărâm, încât cad adesea în acele rătăciri pe care Mefisto le caracterizează astfel faţă de Faust: „Pe tine şi-o fetişcană te duce de nas”.

De aceea, o educaţie temeinică a gustului pe tărâmul acesta nu e lucru aşa de simplu. Orbirea şi nesiguranţa judecăţii în privinţa celuilalt sex se întâmplă când nu eşti îndrumat serios asupra celor pure şi nepieritoare, ci te iei, în taină şi cam cu ruşine, după aparenţe şi, cu toată mărturisirea unei credinţe înalte în cazuri concrete, totuşi atribui o valoare hotărâtoare lucrurilor exterioare, sau, dacă nu, le faci cu ochiul pe furiş.

Cum ar fi însă aceşti oameni în stare să recunoască în alţii partea cea bună? Şi chiar dacă ar putea-o recunoaşte, nu s-ar teme de osânda pe care simpla prezenţă a unui suflet curat o flutură deasupra oricărei goliciuni şi falsităţi? Toţi cei care se depărtează de lucrurile fără prihană, fie oricât de tainic, se trădează foarte repede în alegerea lor faţă de sexul celălalt şi sunt atunci aspru pedepsiţi prin înjosirea şi pustiul ce aduce cu sine orice legământ cu prihana.

De aceea, nu arareori, un bărbat nehotărât şi care nu s-a dezbrăcat de cultul superficialităţii, este pedepsit de o femeie superficială, care, potrivit alegerii lui tainice, trebuia să-i fie ursita.

Aceasta n-ar fi câştigat niciodată putere asupra-i, dacă el şi-ar fi făcut educaţia în vederea unei hotărâri depline între adevăr şi minciună, aparenţă şi realitate, vreme şi veşnicie.

Toate cele de mai sus nu înseamnă că nu există şi greşeli lipsite de orice vină. Dar nici pe departe aşa de multe, pe cât se crede: căci cu cât e cineva mai hotărât şi mai nezdruncinat pornit spre neprihană, cu atât mai fin şi mai limpede va pătrunde falsitatea şi superficialitatea, chiar fără o cunoaştere mai deosebită a oamenilor.

O educaţie de sine prevăzătoare poate în orice caz să ajute siguranţa gustului şi judecăţii pe acest tărâm. Mai întâi, ne dăm foarte limpede seama de ceea ce are preţ în viaţă; apoi ne ascuţim ochiul pentru semnele exterioare ale vieţii lăuntrice şi ne facem mai atenţi la graiul convingător al lucrurilor mici şi al momentelor de nesupraveghere din viaţa semenilor noştri.

Atârnă de educaţia de sine să ne constrângem şi să ne stăpânim faţă de orice capitulare pripită şi trădătoare a ochilor, a graiului şi a întregii noastre ţinute, la impresiile ce ne vin de la sexul celălalt. Aceasta este însă prima apărare, şi cea mai superficială, împotriva puterii covârşitoare a nurilor.

Pavăza cea mai sigură faţă de orice amăgire este următoarea: să te dezbari înăuntrul tău de orice slăbiciune pentru jocul înşelător al aparenţelor exterioare şi al farmecelor pieritoare. Cine nu are puterea trebuitoare pentru această prefacere de sine şi cerbicia pentru atare hotărâre, va suferi urmările. Nimeni nu-i poate veni în ajutor.

Acest articol a fost publicat în Îndrumarea vieţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s