Egoismul de familie

Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006

Viaţa de familie are în sine nu numai puteri mari de făurire, ci şi mari primejdii pentru propăşirea lăuntrică a omului. Numai cine are limpede înaintea ochilor aceste primejdii, poate să se dezvolte lăuntric în sânul familiei.

Familia trebuie să fie o şcoală pentru toate răspunderile cele mari; pentru oamenii care n-au însă un ţel mai înalt, ea înseamnă adesea numai o nouă hrană pentru egoismul atoatecotropitor, pentru naiva împăunare şi oglindire de sine în proprii tăi urmaşi.

Vorbim, cu drept cuvânt, de înrâurirea nobilă a maternităţii; pentru multe femei însă, fără o concepţie mai înaltă a vieţii, maternitatea duce numai la o adoraţie idolatră a propriului lor trup şi sânge şi la o orbire desăvârşită faţă de drepturile celorlalţi.

Egoiştii familiei nu văd cât de mult sunt loviţi, atât ei cât şi ai lor, prin atare scurtime de vederi. Adorarea de sine, care e la temelia iubirii fără măsură pentru ai tăi, trece pe nesimţite la copii, cărora le otrăveşte întreaga viaţă sufletească prin înfumu¬rarea de sine şi omoară în ei orice modestie, fără de care nu poate fi o conştiinţă mai adâncă şi-o adevărată cultură socială. Iar dacă egoiştii îşi închipuie că familia se va uni cu atât mai strâns cu cât vor dărui mai puţină inimă în afară, aceştia habar n-au că închegarea familiei însăşi are nevoie de-o iubire mai înaltă şi mai dezinteresată decât aceea care se îndreaptă numai asupra trupului şi sângelui propriu, asupra consângenilor celor mai apropiaţi.

Îngustimea de inimă faţă de ceilalţi, numai pentru a nu răpi nimic alor tăi, la urmă, îţi închirceşte inima şi faţă de ai tăi şi plămădeşte un soi de iubire scurtă de vedere, tiranică şi egoistă, care nu-i în stare să stârnească o jertfă, o recunoştinţă şi o credinţă reală a membrilor familiei unul faţă de altul.

Acolo unde copiii sunt crescuţi şi iubiţi în chipul acesta egoist, lipseşte adevăratul botez al vieţii spirituale: sporesc numai în carne, nu şi în suflet şi de aceea, şi-n ei va domni carnea şi sângele, nu viaţa mai înaltă a spiritului.

Unde, dimpotrivă, familia ia sincer parte la necazurile şi bucuriile altora şi jertfeşte tihnă, bani şi vreme spre a da ajutor şi a arăta interes unor oameni, care nu-i aparţin prin sânge, acolo se aplică binecuvântarea: „Domnul va răsplăti”; iubirea mai înaltă la care te-ai ridicat, lepădarea de patimă pentru ai tăi se răsfrânge ca o binecuvântare asupra vieţii de familie, îi strânge şi-i înnobilează toate legăturile fireşti.

Acest articol a fost publicat în Îndrumarea vieţii, Familie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s