Metehnele moştenite

Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006

Vechea şi nemiloasa putere a beteşugurilor moştenite e scoasă în lumină de ştiinţa modernă mai puternic decât odinioară.

Cu spaimă se uită omul la toate beteşugurile şi bolile strămoşilor săi şi se întreabă: Când şi unde va ieşi la iveală şi în mine neînlăturatul blestem? În felul acesta, la puterea celor moştenite se adaugă şi teama de cele moştenite, iar teama aceasta paralizează toate puterile de împotrivire personală şi face din moştenirea sufletească o ursită de nebiruit.  Nimic nu-i mai propriu însă, pentru o îndrumare personală a vieţii, ca străduinţa după liberarea de tirania moştenirii sufleteşti.

Cum este însă cu putinţă această eliberare? Ce putem noi face împotriva legilor naturii?

Puterea minunată a primenirii este tot atât de adânc întemeiată pe faptele şi legile din natură şi ale sufletului omenesc ca şi moştenirea sufletească. Ba încă, această moştenire, cu varietatea ei nesfârşită de înclinaţii şi puteri, cu strânsa-i îmbi¬nare de lanţul fără capăt al strămoşilor noştri, ne pune la înde¬mână nu numai însuşiri primejdioase şi germeni bolnăvicioşi ci şi pârghii tainice şi ajutoare împotriva a tot ce tinde să ne piardă. Putem să ne dăm seama ce minunate puteri de primenire zac ascunse în suflet, când observăm cum până şi oamenii, care prin urgia moştenirii lor păreau victimele fără scăpare a tot soiul de patimi nesăbuite, s-au trezit deodată cu noi puteri şi la o viaţă nouă.

În loc să ne speriem şi să ne lăsăm a fi paralizaţi de legătura strânsă dintre viaţa noastră şi a generaţiilor trecute, s-ar cuveni ca tocmai această pricepere limpede a puterii strămoşilor s-o întrebuinţăm spre a deveni neatârnaţi de ea şi de a lupta împotrivă-i printr-o educaţie şi o pază de sine potrivită. Pentru ce un om în toată firea, cu toată evlavia pentru părinţii şi strămoşii săi, să ne întrebe, ce primejdii deosebite îl ameninţă din moşteni¬rea generaţiilor trecute? Când se dă în istoria familiei lui, peste înclinări şi însuşiri bolnăvicioase, s-ar cuveni să se apere împotrivă-le, opunând acestor primejdii, ca o cumpănă, mediul, alegerea profesiunii, întregul său fel de a trăi şi igiena lui şi punând la exerciţiu, în sufletul său, tocmai acele însuşiri şi manifestări care îl îndepărtează de aceste metehne.

Blestemul generaţiilor nu-l găsim numai în decăderea patologică. Unele familii se duc de râpă într-un chip mult mai greu de lămurit pe urma unor trăsături de caracter adânc înrădăcinate, dar deghizate în afară sau tăinuite ca: senzualita¬tea, uşurinţa, ambiţia, nesinceritatea.

Cât de variat se manifestă, bunăoară uşurinţa în istoria unei familii: la unul dintre strămoşi iese la iveală, doar ca un optimism vesel, deoarece-i ţinută în frâu şi potolită de alte părţi ale caracterului. În seria urmaşilor însă această dispoziţie se schimbă deodată în nesinceritate, necinste, gust de risipă, ba chiar în crimă şi, astfel, duce familia de râpă.

În aceste cazuri vorbim de patologie şi punem toate în spinarea ei. Cu toţii însă avem în noi câte ceva patologic, care, încrustat oarecum, trece mai departe de-a lungul generaţiilor; dacă va ieşi sau nu la iveală, aceasta depinde numai de un lucru: dacă se arată o trăsătură de caracter prielnică creşterii acestei însuşiri.

Sunt multe decăderi morale care apar legate cu puternice manifestări patologice, dar la o cercetare mai amănun¬ţită vezi că boala a fost aţâţată numai de dezmăţarea morală.

Minciuna, egoismul, senzualitatea, îngâmfarea lucrează în această direcţie. Prin cunoaşterea de sine şi a familiei, prin studiul strămoşilor putem ajunge să preîntâmpinăm la vreme atare fatalitate, dacă stabilim în trăsături mici şi mari duhurile primejdioase ale strămoşilor şi apoi pornim la luptă împotrivă-le, şi dacă vom căuta să ne desăvârşim cu cea mai mare grijă în latura opusă.

O mare piedică în această curăţire şi libertate de sine este nesănătoasa şi mărginită idolatrie a familiei în care sunt încătuşaţi atâţia oameni. Socoti neamul tău drept un buchet de daruri intelectuale şi morale şi nu mai poţi, nici în cele mai tihnite clipe ale nopţii, să mărturiseşti că şi în familia ta sunt la lucru puteri întunecoase care nimicesc viaţa şi îmbrâncesc generaţiile în prăpastie.

O astfel de părtinire, oarbă şi mulţumită de sine a familiei, este semnul cel mai sigur al căderii apropiate: prin asta sunt paralizate tocmai acele puteri mari de curăţire şi eliberare, care pornesc numai dintr-o sănătoasă cunoaştere de sine şi a strămoşilor.

Acest articol a fost publicat în Îndrumarea vieţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s