CĂSĂTORIA CA ASCETISM POZITIV

sf-parinti-ioachim-si-ana-mica.jpg

de Vasile ANDRU

Articol preluat din Convorbiri literare

Gînditorul crestin Vladimir Soloviov, în lucrarea Sensul iubirii, consideră că monahismul este inferior căsătoriei, din punct de vedere al calitătii ascezei. (Prin „asceză”, întelegem: vietuire profund spirituală, bazată pe renuntare la lumesc, adică la lumescul sordid si rudimentar, ascetii putînd trăi în lume, dar netrăind ca ea).

După Soloviov, ascetismul comportă două trepte:

a. Ascetismul negativ, adică cel monahal.

b. Ascetismul pozitiv, în căsătoria veritabilă.

Soloviov estimează că ascetismul călugărului nu conduce decît la anghelosis (îngerificare), în cel mai bun caz. În căsătoria veritabilă este calea divin umană spre theosis (îndumnezeire, comuniune cu Dumnezeu).

De ce ascetismul monahal ar fi negativ? Cuvîntul „negativ” desemnează aici: contrarierea legii naturale a unirii stabile bărbat-femeie. Negativ implică si abstinenta erotică, în genere fortată. Negativ are în vedere si limitarea rezultatului ascezei.

Căsătoria veritabilă este mai presus de monahism, privind posibilitatea realizării spirituale. Dar este subliniat atributul de veritabil, prin care o unire spirituală se deosebeste de mariajul conventional, opac la taine, căzător. Căsătoria veritabilă ar fi, la ora actuală, un ideal greu de făptuit, dacă nu o utopie. Dar trebuie s-o avem în vedere totusi, ca pe o posibilitate. Asa cum prin botez omul este chemat la desăvîrsire, asa si prin taina cununiei el este chemat la experienta comuniunii divine.

Evident, mariajul nu este în mod spontan cale iluminatorie, sau salvatoare. Ea duce la theosis numai prin initierea în tainele crestine. Cununia este una din cele 7 taine de initiere crestină, este taina a cincia, exprimată în planul concret. Monahismul este si el o „cununare”, dar simbolică, abstractă, figurativă. Este nunta simbolică între mirele Hristos si persoana care alege monahismul. Între monahul asexuat precum îngerii si mirele Hristos.


În căsătoria veritabilă
, drumul spre theosis este trasat de o pregătire duhovnicească. Primită în cadrul eclesial. Întretinută prin relatia duhovnic-penitent. Numai în acest cadru, trăirea împreunării sot-sotie, orgasmul, pot prefigura în chip natural realizarea agapică.
Este drept că toate cuvintele care descriu un extaz mistic sînt împrumutate din terminologia extazului sexual. Este drept că există asemănări de intensitate, de climax, de culminatie. Doar că extazul sexual durează putin, este punctiform si exploziv. Or extazul ascetic are o durată extinsă, locuibilă.

Cineva opina, metaforic, că orgasmul poate da paradigma minimală a iluminării, arătînd cum toată trăirea se focalizează într-un tot extatic. După climax, fericitul se întreabă „Unde este corpul meu?” Dar orgasmul este doar schita, doar imaginea fulgurantă a iluminării extatice. După el urmează oboseala, tristetea, torpoarea. Si astfel s-a dus acea theosis care la marii realizati este o achizitie continuă, de durată.

Soloviov, cînd stabileste cele două trepte ale ascezei si cînd statuează superioritatea căsătoriei, are în vedere si o stare de fapt: monahismul, asa cum apare el astăzi, oferă prea putine cazuri de asceză autentică. Nu se întîlneste o asceză monastică de mare calitate; ci există, foarte rar, mari asceti, personalităti harismatice, care au provenit uneori din mediul monahal. Dar monahismul în genere, asa cum se prezintă în istorie, si mai ales astăzi, este un fel de profesionalizare a rugăciunii si a trăirii ritmate după ore liturgice.

Nu a existat o intentie iluminatorie expresă, în monahism, ci una slăvitoare. Dar si aceasta a fost realizată „profesionalist”, cînd nu chiar îndoielnic. Lucrul acesta îl observă, recent, arhim. Efrem, staret pe Athos, într-o vizită făcută în România, în 2001: „La mănăstirile pe care le-am vizitat, fie de maici, fie de monahi, am văzut doar o călugărie superficială, grosieră. Nu există precizie, acrivie, în viata monahală” („Acrivia constiintei” înseamnă precizia constiintei, a explicat staretul Efrem).

În simetrie, reluăm, însă, precizarea: căsătoria functionează ca „ascetism” numai ridicată la puterea tainei cununiei (sacramentum). Ascetism însemnînd: lucrare constientă si îndrumată ducînd la purificare, iluminare, desăvîrsire. Askeis presupune o triplă „pază” spirituală, cu posibile, dacă nu inevitabile intervale iluminatorii.

Putem evalua cele două ascetisme (negativ-monahal si pozitiv-marital) nu atît din perspectiva performant iluminatorie, ci după un criteriu mai pertinent: acela al mîntuirii. Căci ascetismul în sine nu-i un scop, ci o cale. Si nu o cale spre performante suprafiresti, ci spre îmbunătătire si mîntuire.

Din această perspectivă, soteriologică, vedem că ascetismul căsătoriei duce mai firesc spre împlinire. Iar cel monahicesc este un fel de cale protejată, ferită de intemperii, în răspăr cu datele conditiei umane.

Cît despre îngerificare sau îndumnezeire, acestea sînt notiuni (conventionale) numind stări si trepte pentru care este nevoie de lucrare îndrumată, indiferent în ce categorie te afli: adică si atunci cînd te afli în situatia avantajată soteriologic a căsătoriei veritabile.

Referinte bibliografice:
Ion Bria, Dictionar de teologie ortodoxă, Editura Institutului Biblic, Bucuresti, 1981.
Paul Evdokimov, Hristos în gîndirea rusă, Editura Symbol, Bucuresti, 2001.
Arhim. Efrem, Cuvînt din Sfîntul Munte, Editura Reîntregirea, Arhiepiscopia Alba Iulia, 2001.

Acest articol a fost publicat în Călugărie, Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la CĂSĂTORIA CA ASCETISM POZITIV

  1. ortodoxie curata zice:

    Daca doriti sa cunoasteti invatatura sfintilor parinti, care difera radical de cea a ganditorului crestin Vladimir Soloviov din articolul publicat, redau un fragment din Proloagele :

    ====

    Sf. Isidor Pelusiotul (din „Proloagele…” , 4 februarie )

    Fecioria , al carei pazitor era , cu deadinsul , o lauda , mai mult decat pe alte fapte bune , numind-o impatareasa . Insa el nu defaima nici insotirea cea legitima legiutia , ca zice , in epistola sa catre Antonie Scolasticul : „Se cuvine sa asemanam , cu soarele , pe cei ce pazesc fecioria , iar , cu luna , pe cei ce vietuiesc in vaduvia neprihanita , si , cu stelele , pe cei ce locuiesc in insotire cinstita , urmand in aceasta Sfantului Pavel , care zice : Alta este slava soarelui , alta slava lunii si alta este slava stelelor” .

    ====

  2. ortodoxie curata zice:

    Autorul , Vasile Andru, este scriitorul de care se vorbeste in acest articol : http://www.romfest.org/rost/nov-dec2004/andru.shtml ?

  3. gabi zice:

    e interesant ca dupa 2000 de ani de la aparitia crestinismului, de 2000 de ani de cand se nevoiesc calugarii sa ajunga la indumnezeire, s a descoperit in secolul nosru ca s au inselat saracii, ca au gresit drumul. adevaratii urcatori pe treptele indumnezeirii se dovedesc a fi mirenii, cei casatoriti in legea harului, care se straduiesc sa se ridice cu mintea de la orgasmul din fiecare noapte la extazul iluminator. daca stiau saracii sfinti parinti ca doar prin orgasm se poate realiza adevarata agapis…. de mult ar fi aruncat ceasloavele si metanierele.monahismul actual nu ofera asceza autentica, pe cand casatoriile actuale…..emana sfintenie de la o posta. in cazul acesta prefer sa ajung doar la anghelosis, in cel mai bun caz.

  4. admin zice:

    cel mai bun rol intr-o piesa nu e personajul principal ci e rolul cel mai bine jucat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s