Un adevărat prieten

Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006

IX. PROBLEMA SEXUALĂ

22. Un adevărat prieten

În “Convorbirile pribegilor germani” a lui Goethe, o mică societate discută tema: Ce este o povestire morală? Toţi suntem de acord că o povestire nu este morală prin tendinţa ei, ci mai mult prin descrierea fără prejudecată a omului real, din care descriere reiese că omul are în sine puteri mai înalte spre a se ridica deasupra naturii. Unul dintre cei de faţă spune povestirea următoare:

Un spaniol, căpitan de corabie, părăseşte pe timp de doi ani pe tânăra lui soţie. El socoate însă natura omenească prea slabă spre a pretinde soţiei părăsite să-i rămână credincioasă. Îi îngăduie deci să-şi caute un drăguţ când se va plictisi de atâta aşteptare. Ea refuză indignată şi-i jură credinţă.

După câteva luni de la plecarea lui, însă, dorinţele lumeşti se deşteaptă şi atunci invită la dânsa pe un tânăr care-i plăcea, îi destăinuieşte după câteva săptămâni îngăduinţa bărbatului ei şi-l roagă să-i ţină de urât. Dânsul îi făgăduieşte să-i facă pe voie.

Mai întâi însă, el trebuie să îndeplinească un jurământ, care-i porunceşte să postească câteva luni şi să-şi impună tot soiul de lipsuri. Acest timp s-ar scurta însă dacă o persoană de încredere ar împărţi cu dânsul canonul lui. Dacă ea vrea deci să postească cu dânsul, să se canonisească şi să muncească din greu, aceasta îi va duce pe amândoi mai curând la scop.

Dânsa făgăduieşte; el o vizitează din când în când şi-i insuflă curaj. Ea slăbeşte din cauza postului, iar cu munca grea nu se împacă deloc. De dragul lui însă stăruie; simte cum îi sporesc puterile pentru biruinţă. La urmă bagă de seamă unde bătea el şi-i mulţumeşte mişcată, cu aceste cuvinte:

– Cum ţi-aş putea mulţumi? M-ai făcut să simt că, pe lângă patimi, mai e în noi ceva care le poate ţine cumpănă, că suntem în stare să renunţăm la orice bun cu care ne-am obişnuit şi să alungăm până şi dorinţele cele mai aprinse. M-ai adus în această şcoală prin amăgire şi speranţă. Nu mai e însă nevoie de ele, odată ce am făcut cunoştinţă cu eul nostru cel bun şi puternic care sălăşluieşte în noi aşa de tăcut şi de liniştit şi care, până să câştige sceptrul în casă, face să i se observe prezenţa numai prin gingaşe amintiri.

Acest articol a fost publicat în Îndrumarea vieţii, Prietenie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s