Sfântul Grigorie Luminătorul

ib505.jpg

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

30 Septembrie
Armenia, sec. III-IV

Născut pe la anul 240, Grigorie era de neam nobil, fiind înrudit cu familia domnitoare a Armeniei şi cu cea din învecinata Persie. Pe când era încă copil, cele două case domnitoare au purtat război. Cârmuitorii sassanizi ai Persiei l-au plătit pe tatăl lui Grigorie să-l ucidă pe regele Khosrov, cârmuitorul part al Armeniei. După această trădare, care le-a îngăduit sassanizilor să pună mâna pe Armenia, fiul cel mic al lui Khosrov, Tiridates, a fost scos pe furiş din ţară şi dus la Roma, unde a crescut. Unul din prietenii săi cei mai apropiaţi a fost Diocleţian, omul care urma să ajungă împăratul Romei şi pricinuitorul ultimei mari prigoane a creştinilor.

Între timp, Grigorie fusese dus de un negustor în Cezareea Cappadociei, în centrul Asiei Mici. Aici a fost crescut de o doică, care l-a crescut în credinţa creştinească. Se presupune că l-a scunoscut pe marele Sfânt Grigorie Taumaturgul (7 noiembrie) care a evanghelizat Cappadocia pe la mijlocul veacului al treilea.

Ajungând la majorat, să căsătorit cu o fată pe nume Maria, fiica unui nobil din Cezareea. Ei au avut doi fii – Aristakes şi Rostanes (sau Vartanes) – pe care el şi soţia lui i-au afierosit slujirii bisericii. În tot acest timp el purta în inimă un vis – să se întoarcă în Armenia natală şi să predice Evanghelia, ispăşind astfel groaznica crimă a tatălui său.
Dorinţa aceasta a devenit atât de puternică, încât s-a înţeles cu soţia sa ca ea şi cu copii să rămână în Cappadocia în siguranţă, iar el să pornească în această primejdioasă lucrare de propovăduire în Armenia. Astfel că Grigorie s-a întors în Armenia şi a început să propovăduiască pe Hristos. Veştile despre propovăduitorul călător au ajuns curând la palatul împărătesc, unde pe tron se afla Tiridates. Căci Tiridates se întorsese şi el în patrie şi reuşise, după lupte crâncene, să-şi recâştige locul leguit de rege de la uzurpatorii sassanizi.

Însă Tiridates îşi însuşise ura faţă de creştinism de la aristocraţii romani cu care crescuse. Deci când regele a aflat că un anume Grigorie propovăduia o nouă religie prin ţară, făcând mereu convertiri, a pus să fie arestat Grigorie şi adus la el. Pe când Grigorie stătea liniştit înaintea regelui şi a curţii sale, un prinţ bătrân s-a apropiat de rege şi i-a şoptit la ureche: „Nu ştiţi cine este acesta? Este Grigorie, fiul ucigaşului tatălui vostru!”

Auzind acestea, regele Tiridates a fost cuprins de o furie turbată. A poruncit ca Grigorie să fie chinuit cu cruzime şi apoi aruncat într-un puţ adânc, plin de viermi şi gunoaie. Viaţa lui Grigorie a fost cruţată în chip minunat de către Dumnezeu şi vreme de cincisprezece lungi ani a trăit în acel puţ. Hrana îi era adusă de o văduvă bună la suflet care-şi primejduia viaţa pentru el. Fusese uitat de lume, dar mâna lui Dumnezeu era încă asupra lui.

Într-o zi, un grup de treizeci şi şapte de călugăriţe au sosit în Armenia, căutând adăpost de prigoana lui Diocleţian. Una dintre ele, Sfânta Rhipsimia, era minunat de frumoasă şi nu după multă vreme regele Tiridates a dorit să o ia în căsătorie. Însă cu aceeaşi hotărâre plină de linişte cu care s-a împotrivit Grigorie, ea a refuzat să se lepede de Hristos sau de făgăduinţele monahale. Astfel că regele a trimis ostaşii la palatul unde locuiau călugăriţele, iar aceştia au chinuit crunt şi au ucis toate călugăriţele, afară de una.

Curând după aceea regele a înnebunit, începând să răcnească ca un mistreţ sălbatic. După un timp, surorii regelui i-a apărut în vis un bărbat care i-a spus că fratele ei nebun se va însănătoşi doar dacă Grigorie va fi slobozit din puţ spre a-l tămădui. Grigorie a fost slobozit şi îndată l-a tămăduit pe rege, prigonitorul său, prin puterea Domnului.

Acum regele Tiridates a început a lucra împreună cu Grigorie la răspândirea credinţei pe care multă vreme o dispreţuise. A fost convocat un sinod – primul sinod bisericesc ţinut în Armenia -, iar Grigorie a fost întâiul episcop al Armeniei sau catholicos. El s-a întors în Cappadocia spre a fi sfinţit, iar la întoarcerea în Armenia l-a botezat pe regele Tiridates. Cum spuna una dintre cântările Sfântului Grigorie de la Utrenie „Tu ai adus pe Tiridates către Domnul ca pe un miel legat – pe cel mai înainte lup sălbatic era, mântuit acum pentru mulţimea milostivirii lui Dumnezeu” Prin botezul său (pe la anul 294) şi al multora dintre supuşii săi, Armenia a devenit primul stat creştin.

Sfântul Grigorie a cârumuit credincioşii din ţara sa vrede de mulţi ani. A călătorit mult prin Armenia, propovăduind, învăţând şi săvârşind Sfintele Taine. A zidit biserici şi şcoli, a întemeiat eparhii şi a format preoţi şi episcopi dintre băştinaşi.

Într-o zi, în cetatea de scaun Valarşabad, el a avut o vedenie cu Hristos pogorându-Se din cer pe pământ şi făcând un semn, „lovind cu ciocanul Său de aur, ce răsuna până în adâncurile iadului”. În acel loc el a zidit o măreaţă catedrală numită Ecimiazdin (ce înseamnă „pogorârea Celui Unul-Născut”) care a rămas până astăzi centrul Bisericii din Armenia.

În 325 el l-a trimis pe fiul său Aristakes să-l reprezinte la Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea. La scurt timp după aceea el l-a sfinţit pe Aristakes ca urmaş al său în dregătoria sa de catholicos şi s-a retras la o sihăstrie. Cunoscut ca Apostol al armenilor, el a murit în pace, foarte bătrân, pe la anul 330. Atât Aristakes cât şi fratele său Rostanes sunt cinstiţi ca sfinţi în Biserica Armenească.

Acest articol a fost publicat în Sfinţi căsătoriţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s