Sfânta Domnina

1113hrisostom.jpg

Din „Căsătoria , cale  spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

4 Octombrie
Siria, începutul sec. IV

    Sfânta Domnina a trăit la Edessa, în Siria. Era o vajnică creştină, în stare să-şi crească fiicel, Verinia şi Proschidia, întru aceeaşi  dăruire faţă de Hristos, chiar dacă soţul ei era păgân. De fapt, soţul o prigonea şi pe ea, şi pe cele două fiice ale lor, pentru credinţă.

Se pare că neleguitul soţ al Domninei a fost cel care a dat-o în mâna stăpânitorilor, împreună cu fiicele lor. Dar pe când erau duse de către o ceată de ostaşi la locul de osândă, au reuşit să scape de ei şi să se arunce într-un râu din apropiere, voind mai bine moartea prin înecare în apele învolburate, decât să fie bătute şi chinuite de soldaţi.

Într-o predică despre Sfânta Domnina şi fiicele ei, Sfântul Ioan Gură de Aur aduce mari laude acestor mucenice, mai ales pentru curajul lor şi neînfricarea faţă de moarte. El spune că înecul lor a fost de fapt botezul în moartea şi învierea  lui Hristos, căci nu fuseseră botezate mai înainte. El mai arată că Sfânta Domnina a fost cea care a săvârşit botezul fiicelor sale, căci ea le-a făcut să intre în râu. Apoi spune:

„Aşadar, mama şi-a dus fiicele de mână nu doar într-un râu, ci chiar în sfintele curţi dinlăuntrul templului. Tinând-o pe una cu mâna ei dreaptă iar pe cealaltă cu mâna ei stângă, le-a dus înlăuntru, zicând:<<Iată, Dumnezeule, eu şi cele pe carile Tu mi le-ai dat. Tu Însuţi mi le-ai dat pe acestea, iar acum înapoi le aduc Ţie, şi pe mine dimpreună cu ele.>> Şi astfel, îndoită mucenicie a pătimit acea femeie, ba încă întreită; căci nu numai a sa mucenicie o a suferit, ci şi pe cea a amânduror fiicelor sale… Ci mai mare a fost suferinţa îndurată pentru fiicele sale, decât cea suferită de ea însăşi; căci dincolo de hotarele firii a trebuit să treacă, dincolo de focul durerii şi de chinul de neîndurat al inimii de mamă.

    Sfântul Ioan îşi încheie predica cu cuvinte care se pot aplica legăturilor noastre cu toţi sfinţii:

     „Să ne aducem aminte de aceste sfinte nu doar în ziua prăznuirii lor, ci necontenit să urmăm lor în toate zilele, cerându-le să fim aflaţi vrednici a ni le dobândi ocrotitoare. Căci mare îndrăznire în rugăciune au avut când vieţuiau aici pe pământ, însă mai mare au acum, când şi-au aflat alergarea cea pământească. Căci acum ele poartă rănile lui Hristos, răni ce aduc mărturie de marea lor putere de a-L îndupleca pe Împăratul. Şi asemenea putere având ele, asemenea prietenie cu Dumnezeu…., apropiată să ne facem prin ele milosârdia lui Dumnezeu. Fie ca toţi să ajungem la aceasta, prin harul şi milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care slăvit să fie Tatăl, împreună cu Sfântul Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.”

Acest articol a fost publicat în Sfinţi căsătoriţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s