Cinstea femeii

Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006

IX. PROBLEMA SEXUALĂ

6. Cinstea femeii

Analiza progresivă a tuturor adevărurilor atinge acum şi vechea concepţie a cinstei femeii.

Câteva femei, care pentru nişte cuvinte de spirit s-au lepădat de simţămintele lor cele bune, afirmă că această concepţiei izvorăşte din dorinţa de dominare a bărbatului: acesta ţine să aibă femeia ca bunul lui exclusiv şi neatins.

 

De ce să n-aibă şi femeia libertatea de care se bucură până la însurătoare mai toţi bărbaţii? Unele, înhămate la o muncă prozaică pentru pâinea zilnică şi însetate după bucurie, după poezie şi iubire, sunt încurajate, de spiritul vremii, să guste fără multă bătaie de cap tot ce le pune la îndemână viaţa şi să nu-şi piardă tinereţea pentru principii. Doar o dată trăieşti!

 

De bună seamă, o dată trăieşti pe lumea asta. Dar tocmai de aceea, trebuie cu atât mai mult să dezvoltăm ce-i mai adânc în sufletul nostru, în loc să ne irosim viaţa în greşeli şi slăbiciuni, în vechea concepţie a cinstei femeii zace toată taina puterii culturale a femeii.

 

Această concepţie nu porneşte de la vreo tiranie dinafară, ci este rostirea acelei nobleţi de simţire, pe care un suflet feminin adânc dezvoltat îl aduce în viaţa sexuală: bărbatul trăieşte în clipa de faţă, femeia însă într-o lume de consecinţe nesfârşite, iar ceea ce numim morala şi cinstea femeiască izvorăşte din spiritul de demnitate şi prevedere al femeii, din revolta ei împotriva tuturor celor care fac dintr-un instinct natural suprema lor lege şi-şi expun iubirea la capriciile contrare şi mai nestatornice.

 

În femeia neprihănită un adânc simţământ de ruşine protestează ca împerecherea sexuală să ajungă scopul în sine. Acesta se întâmplă însă îndată ce o astfel de împerechere se dezleagă de simbolul şi aşezămintele care o leagă solemn de celelalte orânduiri, interese şi datorii ale vieţii. Această îmbinare văzută, formală, este pavăza ocrotitoare, după care o femeie aleasă va râvni de-a pururi în iubire.

 

Sancţiunea exterioară înseamnă aici mai mult decât o formă; în râvna de-a pune iubirea ei în paza unor chezăşii şi rânduiri mai tainice decât jurămintele bărbatului iese la iveală o concepţie mai adâncă a vieţii sexuale, o întreagă filozofie a răspunderii. Iar fecioria, cerută de aceste sancţiuni, nu este ceva natural: ea porneşte dintr-un instinct mai sănătos de conservare a vieţii sexuale care degenerează îndată ce funcţiunile ei ajung un scop în sine şi se desprind de rânduiala obştească a vieţii.

 

Dacă toate femeile care lucrează, astăzi, teoretic şi practic, la distrugerea vechii concepţii a cinstei femeii, ar căuta să-şi dea seama de natura şi obârşia dispreţului nestins pe care-l simte mai curând sau mai târziu un bărbat, oricât de jos ar fi, pentru femeia care i s-a dăruit fără nici o greutate, n-ar mai nesocoti acea veche concepţie ca pe-o rămăşiţă a iobăgiei, ci ar recunoaşte-o drept o cerinţă obligatorie a demnităţii morale a femeii.

 

O femeie poate înrâuri adânc şi trainic asupra bărbatului numai prin influenţa ei asupra conştiinţei şi a părţii mai bune din firea lui. Pentru asta trebuie să stea mai sus decât dânsul. Dar şi el vrea ca dânsa să fie mai sus, fiindcă ţine să se ridice deasupra lui însuşi. De aceea, nu va ierta niciodată pe femeia care îl face să piardă respectul în faţa altuia mai sus decât el; şi, de aceea femeii i se interzic mai multe decât bărbatului, nu fiindcă e mai puţin, ci fiindcă e mai mult decât bărbatul: nobleţea are datorii. Dacă conştiinţa bărbatului nu se înclină înaintea femeii, ea ajunge roaba lui, deşi în afară pare că domneşte.

 

Avem nevoie, nu de-o nouă morală care să coboare pe femeie la pornirile de haimana ale unor bărbaţi neciopliţi, ci de-o înţelegere mai adâncă şi de o cunoaştere mai temeinică a vechii morale, pentru ca prin simţămintele mai înalte ale femeii nobile, bărbatul să fie izbăvit de nestatornicia lui sexuală, adânc înrădăcinată.

Acest articol a fost publicat în Îndrumarea vieţii, Bărbat/Femeie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s