Credinţa

Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006

IX. PROBLEMA SEXUALĂ

7. Credinţa

Am vorbit de atacurile pe care unii scriitori de astăzi le îndreaptă împotriva credinţei în legăturile sexuale. Tot ce s-ar putea spune împotriva acestor păreri îşi găseşte într-o poemă adânc cugetată, „Moara de pe Floss”, a scriitoarei engleze George Eliot, o rostire atât de convingătoare, încât ţinem să redăm aici, într-un scurt rezumat, convorbirea a doi îndrăgostiţi, ca un document de cultură a conştiinţei, care merită să fie cunoscută şi pusă la inimă de tinerime.

Ştefan şi Margareta, legaţi, deşi nu formal, faţă de alţii, sunt cuprinşi de-o adâncă pasiune unul pentru altul şi discută asupra conflictului lor cu cuvintele următoare:
–  Eu n-am legături hotărâte. Dacă nici tu nu eşti legată condiţionat de Filip, atunci suntem liberi amândoi.

– Asta nu-i părerea ta adevărată. Tu simţi, tot aşa de bine, că legământul real stă în simţămintele şi aşteptările ce am trezit în alţii. Altminteri, orice datorie ar putea fi nesocotită, când nu-i urmată de pedeapsă. Atunci n-ar mai fi nici o credinţă.

–   Datoria nu poate fi îndeplinită, zise el c-o energie pătimaşă. E contra naturii. Am fi făţarnici, dacă ne-ar da altora. Şi e nedrept: ar aduce restriştea asupra lor, ca şi asupra noastră. Margareto, trebuie să înţelegi; înţelegi, cred.
Se uită învăpăiat la chipul ei, după un semn de încuviinţare. Îi strângea mâinile într-ale lui tare, dar dulce. Ea tăcu câteva clipe, uitându-se ţintă în jos; apoi răsuflă din adânc şi grăi, în timp ce-l privea serioasă şi îndurerată:

– O, i-aşa de greu!… I-aşa de grea viaţa! Uneori îmi pare că se cuvine să ne luăm după simţămintele noastre aşa de puternice. Alteori însă… Simţămintele acestea se ciocnesc cu toate legăturile vieţii noastre de mai înainte, se izbesc de legături care ne înlănţuie de alţii şi ameninţă să le sfărâme. Dac-ar fi viaţa uşoară şi simplă, cum trebuie să fi fost în rai şi dac-am întâlni de la început fiinţa cu care… Dacă viaţa n-ar avea datoriile ei, înainte de-a veni iubirea, atunci iubirea ar fi un semn că doi oameni sunt ursiţi unul pentru altul. Cu noi nu e aşa, o văd, o simt. Sunt în viaţă lucruri, la care trebuie să renunţi şi mulţi dintre noi trebuie să renunţe la iubire. Unele lucruri sunt încurcate şi întunecoase; un lucru îl văd însă limpede: că nu trebuie şi nu pot să-mi caut norocul pe spinarea altuia. Iubirea e ceva natural; dar compătimirea, credinţa, aducerea-aminte sunt şi ele naturale, iar simţămintele acestea vor dăinui în mine şi se vor răzbuna, dacă nu le ascult. Suferinţa ce aş căşuna altuia m-ar urmări ca o stafie!

Trec câteva zile. Cei doi îndrăgostiţi se revăd la o serbare câmpenească şi vâslesc pe râu; amândoi se depărtează de ceilalţi în barca lor; ca prin vis, firul apei îi mână tot mai la vale. Se lasă în voia sorţii, ceas după ceas, furaţi de vraja de a fi singuri.

Deodată se întunecă. E prea târziu spre a se întoarce acasă. Se urcă într-un vapor care-i lasă abia a doua zi dimineaţa, într-un port, prin apropiere. Ştefan se roagă din nou de iubita lui să fugă cu dânsul şi să vadă în această întâmplare mâna ursitei. Ea însă rămâne neclintită şi e din ce în ce mai hotărâtă. Aici asistăm la următoarea convorbire:

– Am dovedit că simţământul ce ne atrage unul spre altul e mai puternic decât orice împotrivire. Această lege a naturii preţuieşte mai mult decât oricare. Dacă nu convine cuiva, n-avem ce-i face.

– Nu-i aşa, Ştefane. Sunt sigură că-i fals ceea ce spui. Am încercat şi eu, destul de des, să mă liniştesc în acelaşi chip: văd însă că părerea asta n-ar fi decât o mască pentru toate trădările şi cruzimile, o dezvinovăţie a rupturii celor mai sfinte legături de pe lume. Dacă trecutul nu ne leagă, unde mai e datoria? Atunci n-ar mai fi altă lege decât capriciul momentului.

–    Dar sunt datorii ce nu se pot îndeplini printr-o simplă hotărâre, spuse Ştefan care sări ars şi începu să umble în sus şi-n jos. Ce înseamnă credinţa exterioară? Ne-ar mulţumi alţii pentru ceva aşa găunos cum e statornicia fără iubire?

Margareta nu răspunse numaidecât: ducea lupta şi înăuntru şi în afară. În sfârşit grăi, apărându-şi cu patimă convingerea, atât împotriva ei, cât şi împotriva lui:

– Asta pare adevărat la prima vedere; dar dacă te uiţi mai bine, nu e adevărat. Credinţa şi statornicia nu înseamnă să faci ceea ce îţi pare într-un moment mai lesne şi mai potrivit, ci să renunţi la tot ce contrazice încrederea ce şi-au pus alţii în noi, la tot ce căşunează necazuri acelora care în mersul vieţii atârnă de noi. Dacă am fi fost, dacă aş fi fost mai bună, mai nobilă, aceste datorii ar fi rămas în picioare, le-aş fi simţit numaidecât în sufletul meu, întocmai cum mă apasă acuma, în clipa când conştiinţa mi-i trează; simţământul potrivnic n-ar fi putut creşte în mine, ar fi fost înăbuşit numaidecât. M-aş fi rugat cucernic să-mi dea ajutor, aş fi fugit ca de-o primejdie groaznică…

–    Dumnezeule mare! izbucni el la sfârşit. Ce bicisnică-i iubirea femeii pe lângă a bărbatului. Eu aş putea s-ajung criminal pentru tine, iar tu stai colea şi cântăreşti în linişte pentru şi contra. Nu mă iubeşti. Dac-ai simţi pentru mine a zecea parte din ce simt eu pentru tine, nu te-ai putea gândi nici o clipă să mă jertfeşti. Nu-ţi pasă că-mi răpeşti fericirea vieţii.

Margareta îşi încleşta aproape spasmodic degetele pe cari le ţinea în poală. O spaimă grozavă se lasă asupra-i: din când în când parc-o învăluiau fulgere puternice, apoi întindea iarăşi mâinile în întuneric.

–  Nu, nu te jertfesc! zise ea, îndată ce-şi regăsi graiul. Nu pot să cred însă, că ceea ce eu, ceea ce amândoi recunoaştem ca nedrept faţă de alţii, ar fi o fericire pentru tine. Fericirea n-o putem alege, nici pentru noi, nici pentru alţii, nu ştim ce este şi unde este. Nu putem alege decât atâta: dacă ne vom supune pasiunii noastre sau vom renunţa la dânsa, din ascultare faţă de glasul lui Dumnezeu în cugetul nostru, din credinţă faţă de toate simţămintele care ne sfinţesc viaţa. Ştiu bine, credinţa e grea: De atâtea ori m-a părăsit! Simt însă că ea-şi întoarce spatele pentru totdeauna şi nu aş mai avea nici o lumină care să mă călăuzească în bezna vieţii.

– Atunci du-te, lasă-mă, nu mă mai chinui, nu mai pot să sufăr.
Ea se apleacă fără voie spre dânsul şi-şi întinse mâinile. El însă se feri ca de foc şi grăi din nou:
– Du-te, lasă-mă!

Fără să ştie ce face, Margareta se întoarse şi ieşi din cameră: trupul desăvârşea ceea ce mintea nu mai ştia. Coborî treptele ca într-un vis, trecu prin curte pe lângă o trăsură cu caii înhămaţi, apoi strada, tot înainte până ajunse la o diligentă în care călătorii tocmai se urcau. Diligenţa merge poate acasă. Nu avea însă putere să întrebe; dar se urcă înăuntru.

Nu am reprodus cuvintele scriitoarei George Eliot spre a afirma că logodna nu se poate desface. Dimpotrivă, cu cât eşti pentru nedesfacerea căsătoriei, cu atât trebuie să înlesneşti pe logodnici să se retragă la vreme, dacă socot că alegerea lor e greşită. Căsătoria nu e un vals, ci un legământ pe viaţă, de-o intimitate care are nevoie de efectele unei puternice atracţii naturale spre a nu duce la o jignire şi o înveninare reciprocă.

Tocmai pentru a păstra în căsnicie nu numai credinţa de formă, ci şi în gândurile tale ai datoria să-ţi cercetezi sentimentele foarte serios înainte de a te lega pe viaţă. Fireşte, pentru conflictele mai adânci pe acest tărâm nu sunt reguli fixe şi generale. Aici legea morală poate să strige omului numai atâta: Nu lucra din setea brutală şi comună de fericire, ci dintr-o cât mai adâncă răspundere; rămâi credincios ţie însuţi şi în legăminte şi în ruptură. În asemenea situaţii caută să citeşti cărţi înţelepte spre a ajunge la o cercetare neînduplecată de sine şi la deosebirea limpede a ceea ce este important şi ce nu în viaţa omului.

Tocmai în acest înţeles am citat cuvintele scriitoarei; ele învaţă pe o femeie ce înseamnă credinţa în firea ei intimă şi ne arată cum credinţa nu este asuprirea vieţii personale, ci tocmai ea înfăţişează existenţa cu adevărat personală a omului faţă de beţia patimilor şi de farmecul dorinţelor proprii.

Acest articol a fost publicat în Îndrumarea vieţii, Credinţa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s