Educaţia de sine

Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006


IX. PROBLEMA SEXUALĂ

8. Educaţia de sine

Am vorbit mai înainte, amănunţit, despre înţelesul şi valoarea ascezei. Am arătat atunci că asceza nu înseamnă o retragere posomorâtă din viaţă, ci exerciţiul şi oţelirea puterilor voinţei, care ne dau dominaţia asupra vieţii şi asupra noastră înşine.

Atare ucenicie şi sporire a voinţei este mai ales necesară pe tărâmul sexual. Mai întâi, fiindcă aici sunt ispitele cele mai puternice. Apoi, fiindcă purtarea noastră pe acest tărâm are cea mai mare înrâurire asupra voinţei.

Morala nu s-ar confunda atât de des cu morala sexuală, dacă biruinţele şi înfrângerile pe câmpul acesta de luptă n-ar avea atâta însemnătate pentru faptele omului. Tocmai fiindcă imboldul sexual nu izvorăşte din personalitatea proprie, ci din instinctul speţei, dominaţia lui are asupra individului ceva apăsător şi istovitor. Omul care se lasă în voie aici pierde foarte lesne simţământul mai fin al cinstei şi iniţiativa personală pe toate tărâmurile. Te deprinzi cu dominaţia străină.

Dacă dimpotrivă, biruie afirmarea conştiinţei, aceasta are o noimă simbolică pentru toate celelalte sarcini şi conflicte. Această importanţă a oţelirii voinţei faţă de imboldurile sexuale este trecută adesea cu vederea de cei care vor să facă reforme pe tărâmul acesta şi care se grăbesc să reproşeze vechii morale sexuale o severitate peste măsură.

Disciplina sexuală este o înaltă şcoală pentru întreaga îndrumare a vieţii. De aceea, toate cerinţele ca şi îngrădirile ei trec dincolo de tărâmul îngust al legăturilor sexuale şi dau omului o pildă vie pentru dezlegarea generală a conflictului celui mare: natura şi caracterul.

Este o mare greşeală de tactică a educaţiei sexuale că pune pe planul întâi al sufletului lupta directă pentru înfrânare, apărarea nemijlocită de ispita senzuală.

Tocmai pe tărâmul acesta unde abaterea atenţiei este de o aşa mare însemnătate, asceza indirectă trebuie să aibă precădere faţă de înrâurirea directă. Trebuie să intri în luptă cu toate obiceiurile şi slăbiciunile, să-ţi impui sarcini serioase: să duci lipsuri, să te înăspreşti, să taci, să rabzi, să-i declari război lenei, să faci exerciţii în vederea ordinii şi preciziei; în scurt, să te foloseşti de prilejurile cele mai deosebite spre a te arăta stăpân pe trup şi pe imbolduri, spre a obişnui raţiunea să domnească, iar trupul să slujească. Şi pretutindeni începe cu lucrurile simple şi uşoare, pentru că din bucuria izbânzilor dobândite să prinzi puteri pentru altele mai mari.

Înrâurirea va fi surprinzătoare în ceea ce priveşte liniştea sexuală. Iar dacă imboldul prinde iar puteri, începe un exerciţiu de voinţă, în loc să mobilizezi numai rezistenţa generală a unei hotărâri bune; întreprinde ceva neplăcut pe un tărâm apropiat: o rânduială, o curăţenie sau o încordare trupească.

Lecturile bune nu folosesc atât cât se crede. Sau cel puţin, îţi folosesc numai atunci când le îmbini numaidecât cu fapta, pornind la o mică biruinţă de sine. Fără aceste fapte, spiritul se obişnuieşte să plutească sfios pe deasupra vieţii, în loc să pătrundă cu energie şi s-o domine. Această stare este o primejdie morală specifică culturii intelectuale moderne. A te înflăcăra nu înseamnă nimic; a înfăptui este totul. Acest drum ni l-au arătat înţelepţii tuturor timpurilor.

Acest articol a fost publicat în Îndrumarea vieţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s