Morala sexuală şi sănătatea

Din „Îndrumarea vieţii”
De Dr. Fr. W. Forster
Editura Panaghia 2006

IX. PROBLEMA SEXUALĂ

2. Morala sexuală şi sănătatea

Nu e cu putinţă – spun unii igienişti – şi nici nu e de dorit, ca un tânăr să se lase condus în legăturile sale sexuale numai de cerinţele mai înalte ale conştiinţei sale sociale. Natura senzuală a omului are şi ea imperativul său categoric care nu te lasă nepedepsit dacă îl nesocoteşti: înfrânarea este împotriva naturii şi dăunătoare sănătăţii.

Aceste afirmaţii au fost în anii din urmă contrazise într-un singur glas de o sumedenie de autorităţi medicale şi psihiatrice din toate ţările şi anulate de dovezile impresionante asupra pustiirilor nemăsurate căşunate sănătăţii de imboldul sexual nestăpânit. O dovadă medicală exactă de primejdiile igienice ale unei vieţi pure nu e cu putinţă. Atunci cu ce siguranţă ştiinţifică cutează un medic să spună că unele tulburări ale bolnavului îşi au obârşia în înfrânare? Dar să zicem că această înfrânare aduce unele crize; se pot asemui acestea cu primejdiile şi nenorocirile fizice, nervoase şi sufleteşti ale legăturilor extraconjugale? Şi pot fi puse în discuţie faţă de fericirea şi sănătatea ce izvorăsc dintr-o disciplină serioasă de sine şi dintr-un cuget curat? Cu drept cuvânt spune Bjornson: „Eu cred că nimeni nu s-a îmbolnăvit din cauza înfrânării, decât atunci când şi-a împuiat imaginaţia cu imagini sexuale. Umple-ţi exclusiv închipuirea cu orice vrei şi aceasta poate ajunge pierzare ta”

În toată problema asta trebuie să ne dezbărăm de argumentele fiziologice, deoarece suntem potrivnici părerii că sănătatea este scopul suprem al vieţii. Sănătatea este numai spre a fi cheltuită şi întrebuinţată pentru alte scopuri mai înalte.

Nopţile de veghe şi strădaniile iubirii de mamă, munca ştiinţifică, îngrijirea bolnavilor şi celelalte opere de jertfă aduc de asemenea multe şi grele pagube sănătăţii şi totuşi până acuma nu a afirmat nimeni că pentru o digestie bună, o circulaţie normală a sângelui şi un somn uşor trebuie să punem capăt tuturor treburilor acestora. Prin urmare, chiar dacă ar fi stabilit că înfrânarea e dăunătoare sănătăţii, nu s-ar da omului dreptul să facă din ocolirea acestor primejdii legea supremă a faptelor sale şi să-i jertfească toate gândurile şi simţămintele care dau preţ vieţii. Înfrânarea ar fi socotită doar printre treburile necesare, dar niciodată scrupulul său igienic n-ar putea fi covârşitor în preţuirea vieţii.

Oare este îngăduit undeva pe lume să furi pe semenii tăi, să-i păgubeşti şi să-i înşeli, spre a scăpa de primejdia unei hrane neîndestulătoare? Mii de femei şi de bărbaţi trăiesc cinstit şi fără nici o pată până la cea din urmă suflare şi, mai degrabă, duc lipsuri şi lasă şi pe ai lor în lipsă, decât să întindă un deget după bunul altuia.

Dar să te atingi de onoarea şi de nevinovăţia unor meserii dezonorante numai de dragul sănătăţii tale, aceasta e îngăduit? Nu! Sunt alte bunuri mai înalte decât sănătatea. Această poziţie liberă faţă de grijile trupeşti omul n-o mai pierde niciodată şi, astfel acele argumente triste împotriva unei vieţi pure sunt înlăturate pentru omul a cărui bunăstare, în înţeles fiziologic, nu este scopul unic al faptelor sale.

Din fericire pentru slăbiciunea omenească, ştiinţa fiziologică nu merge atât de departe încât să poată stabili cu absolută siguranţă primejdia abţinerii şi nevoia igienică a unor legături sexuale nelegitime. Căci importanţa igienică a unui cuget împăcat, şi, pe de altă parte, urmările unei depresiuni morale care paralizează trupul şi ruinează nervii sunt factori care răstoarnă toate principiile şi calculele pur fiziologice.

Natura spirituală a omului este şi ea „natura” noastră, iar cine se pronunţă împotriva ei va fi şi mai aspru pedepsit de legile vieţii decât cel care se pronunţă împotriva naturii fizice. Această natură spirituală a omului nu e doar un lux în gospodăria existenţei: în ea îşi are rădăcina legătura noastră mai adâncă cu societatea omenească; ea înfăţişează ţelurile vieţii noastre personale, ultima raţiune a tuturor străduinţelor şi muncii noastre. Fără ea, existenţa fizică îşi pierde orice înţeles şi orice preţ.

Omul nu poate însă să trăiască fără să dea o valoare vieţii; acest simţământ al valorii este nervul fundamental care dă întregului proces al vieţii energie şi elasticitate.

Cât de mult depinde întregul proces al vieţii animale de puterea, dispoziţia şi libertatea vieţii spirituale reiese, pe lângă alte multe semne, din faptul că mulţi bărbaţi, când părăsesc o viaţă de muncă intelectuală încordată şi se dedau odihnei, într-un timp scurt, se prăbuşesc fizic sau sunt bântuiţi de tot soiul de rele pe care înainte nici nu le simţeau: le lipsesc marile scopuri ale voinţei care îi ajută să uite de sine şi le înlesneşte funcţionarea netulburată a tuturor organelor; lipseşte corpului acea putere de încordare care este rodul unei activităţi intense a gândirii şi voinţei.

Acelaşi fenomen are loc însă, când omul întrerupe în alt chip această sănătoasă funcţiune a spiritului şi voinţei: prin părăsirea demnităţii sale intelectuale şi morale în vederea imboldurilor senzuale renunţă, ca să zicem astfel, la chemarea lui spirituală mai înaltă şi la ţelurile unei voinţe superioare.

Putem, dar, afirma în linişte că orice capitulare, orice îngăduinţă a omului faţă de condiţiile şi plăcerile trupeşti este pentru sănătatea lui o primejdie deosebită. Pe de altă parte, tot ce sporeşte stăpânirea de sine şi supremaţia creierului faţă de trup înseamnă, cu timpul, adevărata sănătate pentru om, deoarece la dânsul întreaga viaţă animalică este în mai strânsă legătură cu organizarea creierului decât la animalul care trăieşte numai din instinct.

Psihoterapia, adică vindecarea sau alinarea suferinţelor corporale prin influenţe sufleteşti şi morale, ne dă o sumedenie de dovezi în această direcţie. Succesele acestei metode de vindecare confirmă zilnic, într-un chip surprinzător, ce importanţă igienică au un caracter tare, o voinţă puternică, o educaţie severă de sine. Ce nebunie, deci, să ciuntim de dragul sănătăţii şi să lepădăm aceşti factori centrali de sănătate, aceste puteri lecuitoare primordiale!… Cu drept cuvânt, spune Auguste Comte, „trebuie să numim veterinari pe acei medici care nu se uită decât la animalul din om şi parcă habar nu au de însemnătatea sufletului în gospodăria naturii trupeşti”.

lată o concluzie generală a tuturor oamenilor plini de viaţă şi căreia i-a dat glas Goethe: înfrânarea sexuală are o înrâurire tainică, dar nemăsurată, asupra intensităţii şi elasticităţii tuturor funcţiilor intelectuale. In acest înţeles vorbeşte şi Don Carlos al lui Schiller despre aceia care „îşi risipesc în îmbrăţişări destrăbălate puterea bărbătească, jumătatea cea mai bună a spiritului lor”. Şi apoi, se ştia cu mult înaintea creştinismului că înfrânarea dezvăluie daruri şi puteri sufleteşti deosebite. Adevărul acesta e uitat de cei care privesc problema vieţii sexuale numai din punct de vedere fiziologic.

Acest articol a fost publicat în Îndrumarea vieţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s