CAPITOLUL AL ŞASELEA- COPIII

din „Mântuirea în viaţa de familie
Sfantul Teofan Zavoratul
Cartea Ortodoxă 2004
CAPITOLUL AL ŞASELEA- COPIII

DESPRE UN COPIL ÎNDĂRĂTNIC

Îmi pare rău că micuţa este capricioasă, însă e prea devreme pentru a prevesti rele pornind de la acest fapt. Poate că se va schimba pe neaşteptate… Să ştiţi că îndărătnicia vesteşte deseori o voinţă tare, iar asta nu-i o trăsătură rea. Trebuie să aveţi însă înţelepciunea de a o înrâuri în aşa fel ca ea să nu bage de seamă că i se porunceşte şi să facă ceea ce doriţi Dumneavoastră ca din proprie iniţiativă. Domnul să vă dăruiască pricepere.

De ce asemenea cruce, întrebaţi ? Ca să vă smerească şi să alunge gândurile de trufie. Pe deasupra, ca să vă amintiţi mai des cât de îndărătnici suntem noi înaintea Domnului atunci când în locul voii Lui ne supunem propriilor pofte şi cât de neplăcut este acest lucru lui Dumnezeu.


DESPRE SEVERITATEA ÎN EDUCAREA COPIILOR

Trebuie să iau apărarea orfanei… Nu este totdeauna nevoie de pedeapsă, ci mai ades trebuie mustrare. Este o metodă mai blândă şi mai sigură. Severitatea necurmată n-aduce nici o bucurie. Sigur, nu trebuie arătată nici indulgenţă nepotrivită, dar şi severitatea trebuie amestecată cu căldura dragostei… Sunt încredinţat că aşa veţi şi face.

DESPRE ATACURILE DE PANICĂ LA COPII

Îmi pare rău pentru micuţă. Staţi cu ea atunci când apare criza de teamă sau puneţi noaptea patul ei mai aproape de al Dumneavoastră, în nici un caz nu trebuie pedepsită. Aici e vorba de un simţământ care apare fără voie.

DESPRE PREGĂTIREA COPILULUI PENTRU SCOALĂ

M. se pregăteşte să meargă la şcoală. Bineînţeles, trebuie să se familiarizeze cu viaţa de şcolar, şi timpul se va scurge pe nesimţite. Nu o speriaţi cu şcoala, ci zugrăviţi-i totul în aşa fel încât ea să vadă acolo raiul pe pământ şi să înceapă să năzuiască spre şcoală. Stăruiţi asupra faptului că trebuie doar să fie ascultătoare şi să nu se lenevească în privinţa învăţăturii, să înveţe tot ce i se predă… Aceasta va fi o bună pregătire pentru ea.

POVAŢĂ CĂTRE CINEVA
CARE A LUAT SPRE CREŞTERE
UN COPIL SĂRAC

Graba cu care a fost primit copilul, care-i pe jumătate orfan deocamdată, arată că această hotărâre a ieşit din adâncul inimii, fără nici o înrâurire dinafară. Lucrul în sine este vrednic de laudă: datorită lui poate fi lăudată şi inima care a luat o asemenea hotărâre.
Ce reiese de aici ? Dacă mama copilului se va înzdrăveni, îşi va lua copilul înapoi şi vă va fi recunoscătoare. Dacă nu, veţi educa pruncul, îl veţi pune pe picioare şi veţi rândui viaţa lui, adică veţi face un lucru minunat.
Domnul să vă binecuvânteze.
Al vostru rugător către Dumnezeu,
Episcopul Teofan

DESPRE PRIMIREA SPRE CREŞTERE A UNEI ORFANE

„Albişoara” întreabă dacă binecuvântez să o primească pe nepoata sa Liza, despre care aud pentru prima dată… Presupun că dacă cele ce mi s-au spus sunt adevărate, Liza trebuie luată, vindecată, învăţată să lucreze ceva şi, prin urmare, făcută aptă pentru felul de viaţă pe care îl va alege.

Ca atare, având în vedere un astfel de scop bun, să ştie „Albişoara” că binecuvântez cu amândouă mâinile, dar iată ce am de adăugat: 1)luând orfana, să o iubească la fel ca pe copilul său, ca pe o fiică s-o hrănească, s-o îmbrace, s-o încalţe şi să-i împlinească celelalte nevoi, făcând dezinteresat lucrul lui Dumnezeu; 2) Să se străduiască din răsputeri ca cele o mie de ruble lăsate moştenire orfanei să se păstreze în întregime, fie că vor trece în păstrare la ea, fie că vor rămâne altundeva. Banii trebuie depuşi la loc sigur, unde să poată aduce dobândă. Dobânda nu trebuie cheltuită, ci adăugată la capital. 3) Dacă această sumă va trece în păstrare la „Albişoara”, aceasta să-şi pună lege: nu trebuie să ia nici un bănuţ pentru acoperirea propriilor nevoi. Mă face să scriu lucrul acesta următorul caz. O oarecare orfană a fost luată spre creştere de către unchiul ei. Orfana cu pricina avea de asemenea moştenire, ba chiar mai mare decât aceasta. S-a întâmplat o nevoie. Unchiul, cu încuviinţarea ei, a intrat în moştenire – cu dorinţa sinceră de a pune la loc cu dobândă banii. Nici nu a fost acoperită bine dobânda, că s-a întâmplat altă nevoie… s-a intrat iarăşi în moştenire, în doi-trei ani s-a evaporat toată. Unchiului nici prin cap nu-i trecea să-şi lase iubita nepoată pe drumuri… Bineînţeles, avea de gând să dea înapoi totul… cu dobândă… intenţia lui era absolut sinceră. Trecând anii, unchiul s-a ruinat. Dorinţa de a-i înapoia nepoatei banii rămăsese… însă a murit unchiul şi… nepoata a ajuns pe drumuri.
Iată de ce propun ca „Albişoara” să nu se atingă de banii orfanei oricât de mare nevoie ar avea. Citiţi împreună ceea ce v-am scris şi luaţi o hotărâre. De ea nu mă tem, însă de soţul ei…

POVAŢĂ DESPRE AJUTORAREA RUDELOR RĂMASE FĂRĂ SPRIJIN

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Neliniştea care v-a cuprins cu prilejul rămânerii în grija Dumneavoastră a familiei rămase fără soţ şi tată este foarte stricătoare pentru viaţa duhovnicească. Fireşte, ar fi fost mai uşor dacă nu s-ar fi întâmplat aşa. Totuşi, de vreme ce aţi fost prinsă în evenimente fără voia Dumneavoastră, se cuvine să vă supuneţi voinţei Celui ce rânduieşte curgerea vieţii noastre. Nepoţii trebuie puşi pe picioare, iar văduva trebuie ajutată să meargă pe drumul cel bun.

Făcând aceasta, trebuie să aveţi grijă şi de Dumneavoastră, ocrotindu-i pe orfani în aşa fel încât aceasta să nu vă pustiască duhovniceşte. Felul în care veţi face aceasta rămâne la socotinţa Dumneavoastră, dar trebuie să cereţi ajutorul lui Dumnezeu de fiecare dată.
Faceţi ce vă stă în putinţă. Faptul că v-a venit pe cap această grijă poate fi binefăcător. El vă va izbăvi de împietrirea în egoism, căci eraţi singură şi nu aveaţi decât grija proprie, iar acum trebuie să purtaţi de grijă şi altora.

De aici nu va ieşi nici un mare necaz pentru Dumneavoastră, în schimb, autocompătimirea de care vă plângeţi este primejdioasă şi pierzătoare. Dacă vă faceţi pogorământ din pricina bolii, nu e nici o problemă, dar dacă vă faceţi pogorământ sub pretextul bolii, este de rău. Aici se vede viclenia faţă de sine, care este cea mai rea dintre toate vicleniile.

POVAŢĂ CĂTRE O ORFANĂ
LUATĂ SPRE CREŞTERE DE OARECARE BINEFĂCĂTORI

Dunia! Nu vreau să pun asupra ta epitimii, însă te rog: fii fată cum se cuvine. Vezi că a doua ta mamă este bolnavă… Mare păcat faci pricinu-indu-i necazuri şi sporindu-i astfel suferinţa. Ştii că în urma bolii poate să şi moară ? Cu cine vei rămâne după aceea ? Unde ai să te duci ? Aşadar, dă-i mângâiere fiind ascultătoare. Atunci va fi mai sănătoasă şi va trăi mai mult, drept care îţi va fi şi ţie mai bine. Deprinde-te mai mult şi mai degrabă cu lucrul de mână. Domnul să îţi dea binecuvântare!

POVAŢĂ CĂTRE O MAMĂ
DESPRE EDUCAREA FIICEI

Fiţi si mai iubitoare, şi arătaţi-vă dragostea. Fiţi mamă, nu comandant. Şi rugaţi-vă mult pentru ea, cu lacrimi. Dacă nu va găsi bucurie la Dumneavoastră, unde o va găsi ? Şi atunci, ce se va întâmpla cu viaţa ei ? !

DESPRE BOALA COPILULUI
SI VINDECAREA EI

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Îmi pare foarte rău pentru necazul Dumneavoastră şi rog pe Domnul să înlăture pricina lui: crizele de boală ale tinerei Dumneavoastră fiice.
Dar rugăciunea e rugăciune, iar doctorii sunt doctori. Şi pe doctori i-a dat Dumnezeu, iar a merge la doctor este voia lui Dumnezeu. Domnul vine cu ajutorul Său atunci când mijloacele fireşti rânduite tot de El pentru noi sunt neîndestulătoare. Ca atare, ne vom ruga, dar mijloacele fireşti nu trebuie dispreţuite. Căutaţi şi veţi afla!
Mi-a trecut prin cap următorul lucru: oare fata s-a plimbat îndeajuns în aer liber şi a făcut destul efort fizic ? Plimbaţi-vă cu ea în fiecare zi, călătoriţi.
Fireşte, doctorii pot ajuta doar dacă binevoieşte Dumnezeu. Ca atare, încă o dată spun, ne vom ruga. Doresc din tot sufletul ca această boală să treacă fără urme. Domnul să vă binecuvânteze pe toţi şi mai ales pe bolnavă.
Al Dumneavoastră rugător către Dumnezeu,
Episcopul Teofan

POVAŢĂ CĂTRE NIŞTE PĂRINŢI
AL CĂROR FIU NU ARE SPOR
LA ÎNVĂŢĂTURĂ

Sunt numeroşi oameni practici cărora nu le merge cu învăţătura, întrebarea: „Care sunt mai buni, oamenii practici sau învăţaţii?” încă nu şi-a găsit răspuns. Iar ca simţul practic şi învăţătura să se unească într-un singur om, asta se întâmplă rar.
Una singură să vă fie grija: ca fiul vostru să aibă obiceiuri şi rânduieli de viaţă bune, creştineşti. Nu strică să folosiţi câteodată, pe lângă sfaturi şi îndemnuri, şi autoritatea părintească.

DESPRE UNIREA SUFLETULUI CU TRUPUL LA PRUNC

Când se uneşte sufletul cu trupul ? în clipa zămislirii. Când S-a întrupat Mântuitorul ? îndată ce Pururea Fecioara a spus: Iată roaba Domnului… Duhul Sfânt S-a pogorât şi Fiul lui Dumnezeu a luat în embrion trup, adică firea omenească.

DESPRE ÎNRUDIREA DUHOVNICEASCA

Acolo unde se spune că mama şi fraţii Domnului sunt cei care împlinesc voia Tatălui Ceresc este şi altă idee, anume cea despre înrudirea duhovnicească, despre rânduiala duhovnicească a vieţii. Se întâmplă ca taţii şi mamele, fraţii şi surorile după fire să fie cu totul deosebiţi, având caractere cu totul opuse. Simţămintele care îi leagă sunt urmare a înrudirii lor fireşti – iar în înrudirea duhovnicească se arată alte simţăminte duhovniceşti, care sunt fireşti după Duhul. Domnul însă a zis că lucrarea Sa este a-i înrudi pe oameni duhovniceşte. Domnul i-a învăţat pe oameni să se înrudească astfel, şi aşa a zămislit viaţa duhovnicească.

MÂNGÂIERE RUDELOR CU PRILEJUL
BOLII CELOR APROPIAŢI

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră, cinstite părinte protoiereu!
Vă împărtăşesc pe deplin amărăciunea prilejuită de boala lui N. Domnul să vă trimită toată mângâierea. Rugaţi-vă Domnului şi totodată afundaţi-vă în izvoarele unde vă aşteptaţi să aflaţi mângâiere.

Cunoaşteţi deja aceste izvoare şi le căutaţi. Continuaţi cu răbdare şi veţi afla, căci tot cel ce caută cu răbdare şi cu credinţă află – nu totdeauna ce doreşte, dar totdeauna ceea ce binevoieşte Dumnezeu spre binele lui.
În amărăciuni, binele este ascuns sub durerea inimii; de asta nu se simte şi nu se vede, măcar că el există cu adevărat. Şi la Dumneavoastră el există şi lucrează, atât în N. cât şi în Dumneavoastră.

Deci, fiţi senin, crezând cu smerenie. Ce aţi dori pentru N. ? Bunăstarea vremelnică sau mântuirea veşnică ? Vă este greu să alegeţi. Mai degrabă le-aţi alege pe amândouă – dar dacă prima nu se împacă cu cea de-a doua, fireşte că o veţi alege pe cea din urmă fără să staţi pe gânduri, lepădând-o pe cea dintâi.

Aşadar, statorniciţi-vă în minte şi în inimă că datorită cursului unor evenimente din viaţa Dumneavoastră şi a ei pe care voi nu le vedeţi şi nu le ştiţi, N. avea neapărată nevoie de curmarea gustării bunătăţilor văzute – pentru o vreme sau pentru totdeauna. Si Domnul a făcut aşa, rânduindu-i sau îngăduind să vină asupra ei o boală grea. Prin această boală El a acoperit-o de tot ce putea să aibă o rea lucrare asupra aşezării ei sufleteşti.

Primejdiile duhovniceşti vor trece şi sănătatea i se va întoarce. Dacă nu vor trece, va rămâne aşa. Oricum, temei de frică pentru mântuirea ei veşnică nu aveţi. Judecând după îndeletnicirile pe care spuneţi că le are, aşezarea ei sufletească este bună.
Acum ea suferă. Puterile îi vor spori prin răbdarea senină şi prin credinţa Dumneavoastră, ca şi prin faptul că o încredinţaţi voii lui Dumnezeu.

Aşadar, dobândiţi credinţă bună în binefăcătoarea purtare de grijă a lui Dumnezeu şi prin aceasta îndepărtaţi toate amărăciunile ce tulbură mintea şi inima.

POVAŢĂ CĂTRE CINEVA
CARE A PIERDUT UN OM APROPIAT

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră! Domnul să odihnească sufletul nou-răposa-tului Său rob loan, iar pe voi să vă mângâie!

Din mila lui Dumnezeu e şi faptul că plângeţi. Plânsul uşurează pe jumătate durerea inimii.
Plângeţi puţin, iar apoi căutaţi şi mângâiere! Moartea nu este o nefericire, ci soarta noastră, a tuturor. Amară este despărţirea, dar nu fără sfârşit. Amar e faptul că nu ştim în ce stare se află răposatul, însă credinţa că cel ce pleacă din această lume trece în mâinile lui Dumnezeu alungă orice întuneric.

La Domnul Cel Drept nici o faptă bună nu este uitată, iar Dumneavoastră spuneţi că răposatul a făcut multe fapte bune.

Când pleacă cineva la Domnul, Domnul nu caută să osândească, ci să îndreptăţească. Din această latură, mângâierea este aproape. Sunt sigur că situaţia voastră, a tuturor celor ce aţi rămas aici, nu e fără ieşire. Şi slavă iui Dumnezeu!

Oricum, va trebui să puneţi o nouă rânduială în viaţa voastră. La temelia ei aşezaţi dragostea, fiecare să-1 odihnească pe celălalt cum poate – şi rânduială aceasta va fi trainică, având sub sine temei ceresc.

Domnul să vă înţelepţească! Rugaţi-vă mai mult pentru răposat. El are acum nevoie în primul rând de rugăciune. Rugăciunea este mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu şi lucrează nemijlocit asupra sufletului plecat, încurajându-1, în-călzindu-1 şi întărindu-1.
„Negruţa” plânge ? Să plângă. Foarte bine că plânge. Plânsul înmoaie inima.
Domnul să vă binecuvânteze pe voi şi pe copiii voştri.
Al vostru rugător către Dumnezeu,
Episcopul Teofan

DESPRE RUGĂCIUNEA
PENTRU CEI APROPIAŢI CARE PIER

Suferinţa Dumneavoastră pentru cei apropiaţi care pier duhovniceşte şi rugăciunea Dumneavoastră pentru ei sunt plăcute lui Dumnezeu. Dacă în ei nu s-a stins totul şi dacă mai are loc să se lipească rugăciunea Dumneavoastră şi bună vrerea Iui Dumnezeu fată de ei, îşi vor veni în fire şi vor vedea lumina Lui.
Rugaţi-vă mai cu osârdie… rugăciunea făcută cu bunăvoire de către Dumneavoastră îşi va găsi ecou în sufletele lor şi va trezi simţămintele frângerii de inimă, fiindcă există o împărtăşire între suflete.

DESPRE RUGĂCIUNEA PENTRU CEI CE NE-AU ÎNGRIJIT

Bine faceţi pomenindu-vă doica. Atât dragostea cât şi dreptatea cer aceasta. Aducerea-amin-te de vămi este un lucru bun. Acolo se va descoperi tot ce este acum ascuns – toate gândurile şi toate simţămintele. Dea Domnul ca prin această cugetare să vă ţineţi în bună rânduială gândurile şi simţămintele. Domnul să vă păzească.

TREBUIE SĂ TRĂIM
ADUCĂNDU-NE TOTDEAUNA AMINTE
CĂ DUMNEZEU ESTE DE FATĂ

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Avem Mântuitor Atotmilostiv, pe Domnul, Care-i întotdeauna gata să ajute.
Spre El îndreptaţi ochii minţii şi inimii Dumneavoastră. Nu puteţi merge la biserică? Rugaţi-vă acasă.

Învăţaţi-vă să umblaţi în faţa lui Dumnezeu, adică să vă amintiţi fără încetare de Dumnezeu Pretutindenea-Fiitorul şi Atoatevăzătorul, şi să vă ţineţi în gânduri, în simţăminte şi în fapte ca sub privirile lui Dumnezeu. Şi asta să vă singura îndeletnicire, până ce conştiinţa vi se va contopi cu gândul la Dumnezeu.

Dacă veţi reuşi, nu veţi mai avea nevoie de poveţele nimănui. Va veni frica de Dumnezeu şi va începe să pună rânduială în toate.
Citiţi Evanghelia şi Epistolele apostoleşti -câte puţin în fiecare zi, cugetând la ele şi aplicându-le la propria persoană.

Ţineţi-vă în frâu cu asprime; faţă de ceilalţi să aveţi milostivire şi înaintea tuturor smeriţi-vă. Pe nimeni să nu necăjiţi, iar dacă alţii vă fac necazuri, mulţumiţi.
Pe nimeni să nu osândiţi, pe toţi să-i socotiţi sfinţi şi doar pe Dumneavoastră să vă socotiţi păcătoasă.

Domnul să vă binecuvânteze pe Dumneavoastră şi pe fiul Dumneavoastră!
Episcopul Teofan

Acest articol a fost publicat în Adopţie copii, Copii, Educaţie, Greutati, Mântuirea în viaţa de familie, Milostenie, Părinţi, Responsabilitate, Sf.Teofan Zăvorâtul, Sfaturi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la CAPITOLUL AL ŞASELEA- COPIII

  1. relu.parvanu zice:

    am adoptat pe claudiu ,un baiat scump ,si il iubim foarte mult ,ieu si sotia mea ,ne rugam foarte mult pentru el ?

  2. Pingback: COPIII : Pro-life. Din dragoste pentru viata/copii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s