„AM FOST ATACATĂ ŞI M-AM APĂRAT…”

 436m.jpg

din „Mama”, de PS Ioan Suciu
O mamă poate să spună acest cuvânt, desprins poate ca o justificare de pe buzele vreunui medic: „Am fost atacată de copilul meu şi l-am ucis ca să mă apăr!” Cine l-ar putea numi agresor injust pe un copilaş mic, se întreabă Preasfântul Părinte Papa Pius XI, în Enciclica sa „Casti connubii” şi cine ar putea numi mamă o astfel de femeie? Te gândeşti fără să vrei la mama lui Nero, care nu se apără nici chiar de sicarul trimis de fiul ei s-o ucidă, ci-i zise: „Să mor, dar el să împărătească; loveşte în pântece”, sau de mama celuilalt domnitor care, ucisă de mâna mişelească a fiului, avu puterea să se ridice din aşternut cu pumnalul în piept, să strige, îndurerată, fiului care se împletici şi căzu din cauza emoţiei şi groazei crimei săvârşite: „Te-ai lovit, fiul meu?”

Mama ucigaşă crede că se va putea apăra cu acest cuvânt înaintea judecăţii iui Dumnezeu? Copilul nu-i un atacator, nu-i un răufăcător. El a venit la o chemare sfântă, ca o împlinire a unor funcţii normale a mamei, precum este iubirea pentru inimă şi gândul pentru inteligenţa omului, atât de firesc cum este parfumul din corola florilor.

Copilul nu săvârşeşte nimic nedrept când stă acolo unde este natural să stea, iar dacă nu creşte acolo unde trebuie să-i fie leagănul firesc, sau prezenţa lui stânjeneşte grav anumite funcţii necesare ale organismului mamei, nu pruncul este de vină, ci, mai degrabă, mama prin neconformarea la regula sănătăţii sau a structurii ca să poată duce la termen conceperea acceptată prin angajamentul căsătoriei.

Dacă s-ar putea vorbi de o vină, aceasta trebuie pusă în sarcina mamei mai degrabă decât a copilului, răspundere nu întrucât mama nu este normal dezvoltată, ci întrucât s-a angajat în căsătorie fiind aşa; restul intră în ordinea întâmplărilor de sub înţeleaptă Providenţă divină.

Acest articol a fost publicat în Mama. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s