„VOIAM UNUL, DAR BUN”

paraclis-neamt-catapeteasma3.jpg

din „Mama”, de PS Ioan Suciu

Acesta-i „eugenismul” în floare; nu cantitatea numerică trebuie luată în seamă, ci calitatea: mai bine unul sau doi, sănătoşi şi valoroşi, decât mulţi dar slabi şi inferiori, mai puţin dotaţi şi mai fără preţ.Am auzit nu odată reflexii de natura aceasta de la mama, a unul sau doi copii. Mai bine, este o eroare grosolană că pruncii unici sunt mai sănătoşi trupeşte. Dr. Biot în „Corps et âme” (p. 180) arată că această părere nu corespunde realităţii, ci e o simplă prejudecată interesată.

 

Dr. Gini, susţinut de Antonini, îşi formulează părerea controlată că, pe măsură ce creşte numărul în ordinea naşterilor, creşte şi greutatea, puterea şi energia vitală a nou născuţilor.

 

În casele de alienaţi au loc privilegiat copiii familiilor puţin numeroase. Profesorul Guido Lami afirmă cu probe, că: „Fiul unic este de foarte multe ori un individ sub mediocru şi fiziceşte şi moraliceşte” aşa încât „reducerea numărului copiilor coincide cu micşorarea fizică şi psihică a neamului”34.

 

Cum creşte apoi fiul unic sau cum cresc cei doi sau trei copii, este un fapt vădit. Şi copiii şi părinţii, pe măsură ce sunt mai puţini aceia, exercită unii asupra altora o adevărată tiranie. Iubire tiranică, pretenţii categorice şi excesive, teamă iritantă şi iritabilă. Copiii devin impertinenţi şi capricioşi, părinţii slabi şi totuşi uneori cruzi în „iubirea” lor nefirească faţă de copil.

 

„Cu un singur copil părinţii sunt robi, cu şase sunt stăpâni” scrie M. Dumont. În ce atmosferă morală va creşte apoi copilul, este de asemenea vădit. Egoismul părinţilor va trece moştenirea asupra copilului şi, chiar dacă părinţii vor ajunge să dea o creştere morală pruncului lor, voinţa îi va fi lipsită de energia care zace în sufletele copiilor crescuţi în disciplina familiei numeroase.

 

Un mare sociolog german, cred că Sombart, prevestea ruina şi declinul intelectual al ţărilor cu familii zgârcite în copii, deoarece oamenii mari, naturile dotate încep abia de la al treilea copil născut.

 

În schimb, cât de mare este fericirea în familiile numeroase! Nu numai că mulţi copii sunt multe guri care cer pâine, dar sunt multe rugi „Tatăl Nostru” în familie. Numai în familiile noastre există o coeducaţie adevărată. Aici băieţii au ce învăţa de la fete şi fetele de la băieţi. Aici şcoala vieţii este deplină. Spiritul de jertfa, de răspundere, de renunţare, devotamentul şi dragostea reală aici se descoperă, aici se desfăşoară, iar virtuţile răbdării şi ale dreptăţii sunt la şcoala lor firească în lumea celor mulţi.

 

Jovialitatea şi buna dispoziţie se găsesc în casele populate cu odrasle. „Mulţimea pruncilor, bucuria românului” spune proverbul. Familia este o minusculă societate desăvârşită, o miniatură perfectă a societăţii perfecte.

 

Copiii nu suspină după vecinii găsiţi cine ştie unde ca să se joace sau să vorbească cu ei; îşi ajung loruşi şi supravegherea se îndeplineşte fără lipsuri.

 

Ca o prisacă, cu reginile sale, familia cu copii numeroşi, strânge mierea vieţii pentru fiecare prunc, ca o rezervă pentru zilele ce vor veni. Spunea un scriitor mai vechi: „Tota illa domus dicitur imperfecta ubi non este pullulatio filiorum”. „Orice casă fără multe vlăstare este o casa neîmplinită”.

 

Dacă mamele rămân pe lângă această eroare pe care vor să-şi clădească îndreptăţirea păcatului, că numai în fiii puţini omenirea îşi va afla conducătorii ei, să ştie că acelea care s-ar fi oprit la doi copii, ar fi refuzat omenirii pe Montaigne, pe Descartes, pe Richelieu; dacă ar fi refuzat pe al treilea nu ar fi fost Michelangelo,

 

dincolo de al patrulea nu am fi avut pe Mozart,

 

iar Franklin a fost cel puţin al patrusprezecelea din familie (H. Joly).

 

Rembrand a fost al şaselea, Wagner al şaptelea, Schubert al treisprezecelea, Sfântul Bernard era al treilea din şapte, Sf. Toma de Aquino al şaselea, Sf. Ignaţiu de Loyola al treisprezecelea, Sf. Benedict Labre al cincisprezecelea.

 

Ce să mai zicem de faptul că Dumnezeu alege sfinţii săi din familiile numeroase! Sf. Ecaterina de Siena avea 22 fraţi de la aceeaşi mamă, Sf. Tereza de Avila 11, Sf. Tereza a Pruncului Isus 9, iar ea era cea mai mică. Pildă frumoasă dau chiar sfintele căsătorite: Sf. Felicia avu şapte fii, regele Ludovic al Franţei avu unsprezece, Sfânta Ioana de Chantal şase: Fericita Ana Maria Taigi avu şapte copii, şi, Doamne, săracă mai era cu un soţ hamal în Roma.

 

Pentru vremurile de acum, Dumnezeu prin Sfânta Fecioară, a voit să confirme preferinţele Sale pentru familiile cu vlăstare multe, alegând martorii de la Fatima din astfel de familii. Lucia era a şasea, iar Francisc şi Iacinta al zecelea si unsprezecelea din familie. Pe „unicii” fără păcat Domnul îi iubeşte, dar iubeşte şi ciorchina de vieţi scumpă crescută sub inima mamei creştine.

 

Copiii sunt o binecuvântare de la Domnul iar mamele care refuză această binecuvântare lăcomesc după blestemul dumnezeiesc: „în veci rod din tine să nu iasă”, nici pentru timp, poate nici pentru veşnicie.

 

Niciunde ca aici pare că nu se aplică vorba Mântuitorului: „Celui ce are puţin şi ce pare că are se va iua de la dânsul”. Se va lua sufletul pentru a cărui păcătoasă iubire s-a muncit, se vor lua vieţile omeneşti. Sfânta Francisca Romana, mamă a mulţi copii, dusă de îngerul ei păzitor în adâncimile iadului, vede chinul sufletelor care au abuzat de taina Sf. căsătorii, mamele care au abuzat de menirea trupului lor.

 

Iar puţinii oameni, vlăstare numărate cu zgârcită şi ucigaşă iubire de sine, se vor încolţi unii pe alţii, hămesiţi într-o lume cu belşug, spre jalea fără consolare a mamelor, spre priveliştea de groază a pământului, drept plată prin moarte la lumina soarelui a ceea ce era omor în întunecatul pântece de mamă.

 

Pentru că s-au pângărit căsătoriile este războiul acesta, a spus Domnul Iisus sfântului său preot Lamy, mort în 1 decembrie 1913.

 

Sfânta vizionară Maria Rafols, supranumită Ioana d’Arc a Spaniei, ne-a lăsat prin 1815 descoperirile profetice asupra timpurilor de acum. Viziunile ei, scrise la dorinţa Mântuitorului, au fost aflate abia acum vreo zece ani – tocmai după prevederile ei – şi cuprind precis prevestirea războiului civil Spaniol, iar în urma lui, noul război mondial care face să sufere toată Europa. Şi destăinuie omenirii motivul uriaşului cataclism: păcatele împotriva căsătoriei; păcate împotriva fidelităţii, păcate împotriva fecundităţii, alături de toate fărădelegile necurăţiei care au reclamat ca, pe vremea Sodomei şi-a lui Noe, prăbuşirea peste lume a cataractelor dreptăţii dumnezeieşti.

 

Mântuirea ni se arată cu degetul: Sfânta Fecioară Maria. Ea este fecunditatea desăvârşită în puritatea imaculată, căci viaţa, şi vremelnică şi veşnică, cu întreaga-i trenă de binecuvântări, răsare viguroasă, deplină şi fericită numai din curăţie. Leagănul vieţii este ţesut din corole de crini.

 

Femeile şi mamele creştine să privească spre Fecioara Mamă ca să poată răzbate cu inima tare o lume în care reînvie păgânismul.

Acest articol a fost publicat în Mama. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s