Admirabil mister de bucurie pământească

 436m.jpg

din “Mama”, de PS Ioan Suciu

„FIGLIA DEL TUO FIGLIO”
„Fiică a fiului tău” – (Dante)

Acest elogiu adus de Dante Sfintei Fecioare prin faptul că este fiica Fiului ei Dumnezeu îl putem aplica fiecărei mame referitor la odrasla ei. Fiecare mamă este făptura fiului ei, „fiică a fiului”. Copilul este sublimul dar al mamei, iar mama este marele dar al copilului. Admirabil mister de bucurie pământească! Cea mai mare jertfa este răsplătită de îndată: copilul dăruieşte mamei poate tot atâta, poate mai mult decât a primit el de la mamă. Mama adevărată este un dar al copilului.

Ce ar face pământul în lipsa acestor mame? Sunt multe femei care, purtând pruncul, au ţinuta unui preot purtând Sfânta Euharistie. Câtă reculegere, câtă sfială, câtă tandreţe, câtă evlavie, câtă uimire amestecată cu sentimente de închinare în fata misterului, al cărui sanctuar s-a făcut, nu citeai pe întreaga lor fiinţă ca să nu te mire gestul lui Ion din romanul „Mamina” (p. 44) la vestea că musafirul cel drag este de faţă: „Ochii lui Ion se deschid nemăsurat în flăcări de bucurie; chipul i se desface într-o înflorire nemaivăzută, mâinile îi tremură ridicându-se ca într-o adorare; picioarele i se îndoaie şi Ion îngenunchie plecând-şi capul în tăcere în faţa Irinucăi care-l cuprinde în palmele calde. Amândoi plâng…”.

Cu nimic nu poţi asemui aici pe pământ pe o mamă plină de prezenţa pruncului ce creşte în trupul ei. Perla în sânul unei stridii? Filoanele de aur din pântecul pământului? Cristalul de diamant din afunzimile Transvalului? Ideile din creierul geniului? Un act de iubire din inima seraficului Francisc din Assisi?…

Toate sunt umbre pe lângă sânul mamei, lucrând un fiu al pământului şi un cetăţean al raiului, căci lucrează deopotrivă aici şi cerul şi pământul, voinţa lui Dumnezeu şi voinţa omului şi iubirea femeii.

Copilul îi descoperă inima, copilul îi face revelaţia iubirii. Doar acest beneficiu al  iubirii dobândit pe urma maternităţii, îndeosebi repetate, ar trebui să silească fiecare suflet de femeie saturat de nostalgia şi setea după Providenţă. Vrei să cunoşti uliţele de lumină ce dau în pajiştile iubirii, unde cresc variate ca florile toate limbile de foc ce mistuie toate petalele de aur ale dragostei fără de care orice femeie ar rămâne o hidoasă omidă? Este copilul!

Nu-i o revelaţie mai zguduitoare, decât revelaţia iubirii prin copil. Revelaţia iubirii în adolescenţă este dulce, în maternitate este adâncă şi dureroasă, dar plăcut dureroasă. „Ce mare fericire e un copil, îmi scria o mamă. Eu cred că, după iubirea de Dumnezeu, acesta este cel mai minunat, mai arzător şi mai grozav dar, dat de Dumnezeu oamenilor: iubirea de mamă!…”. Iubire minunată şi dureroasă, aşa cum sunt iubirile nemincinoase aici pe pământ.

O adevărată minune de sentimente, un curcubeu afectiv, profund, se descoperă prin copil. Altcumva îţi iubeşti soţul privind darul nepreţuit, altcumva Îl iubeşti pe Dumnezeu, altfel copilul mai mare şi altfel pe cel mai mic.

O adevărată orchestraţie de farmece în faţa copilului care zace în leagăn sau începe să stea în picioare şi să umble; în faţa băiatului muncind serios o pagină din istoria neamului; alături de fetiţa de 16 ani, cu lumea nouă de miresme catifelate ce i se îmbie inimii deschise vieţii ca o corolă de crin.

Iubire ce zâmbeşte, iubire care admiră, iubire grijulie şi veghetoare, iubire supusă, iubire de regină, iubire de caritate consolatoare, iubire lucrătoare, iubire jucăuşă şi matură, cu bobi de lacrimi şi aromă de surâs fericit, toată gama sacrului, sentiment al dragostei îngână melodiile cele mai nevisate în viaţa unei mame.

„Inima în care se armonizează atâtea sentimente este cea mai bogată din câte ar putea să fie pe pământ”, spune doctorul R. Biot.

Niciodată femeia nu va ajunge la palatul fermecat pe care şi-l ţese în visul firesc al inimii, decât prin copil, în afară doar dacă s-a consacrat maternităţii superioare a spiritului. Pe măsură ce pruncul se pregăteşte să părăsească sânul mamei, inima mamei se pregăteşte să-l primească. Inima mamei în care au intrat pruncii ei este în perpetuă înflorire, acolo se face marea schimbare. Cu adevărat mama este „fiica pruncului sau!”.

Copilul îşi întoarce binefacerile de care s-a împărtăşit prin naştere şi în alt fel. Trupul mamei, din care s-a desprins ca un fruct învoit, va primi întreit ceea ce a dăruit. Trupul ei sfârtecat începe să înflorească într-o nouă tinereţe. El este încă îmbibat cu prezenţa pruncului, nu-l uită şi lucrează pentru el. Mama trebuie sa verse încă din viaţa ei în copilul firav ca un luger ce geme după lumină şi sevă. Şi trupul ei ştie aceasta odată cu copilul care scânceşte şi caută să dea de izvorul laptelui.

Sănătatea mamelor cu copii mulţi este un fapt constatat. „Nu trebuie să spunem că femeile care se bucură de o sănătate înfloritoare au copii mulţi, ci sunt dăruite cu o bună sănătate deoarece au copii mulţi”, scrie Dr. Pinard. „Departe de-a suferi întotdeauna din pricina maternităţii declară, Dr. Deslaps, această maternitate este este cauza unei dezvoltări plină de farmec, a cărui fruct de mânecare la tânăra femeie este sarcina.

Astăzi, graţie ideilor noi asupra opoterapiei, sarcina poate să fie socotită ca o opoterapie generală totală, Fătul nu este un simplu parazit agăţat de sânul mamei şi trăind prin ea ci un comensal, un tovarăş la aceeaşi masă, care trăieşte în ea şi cu ea. El nu primeşte numai materialul necesar dezvoltării proprii, ci aduce speciale stimulente ce vor deştepta în mamă activităţile adormite, care  vor  fi  cauza  desăvârşirii   fizice  şi  stârneşte sentimentele care intră în alcătuirea perfecţiunii morale a femeii” Funcţii cu totul noi şi latente intră în acţiune ca să poţi spune că trăieşte acolo, în ea, prin copil, o supra-femeie.

Aşa se explică afirmarea cunoscătoarei de mame, E. Burger: „Am cunoscut mame cu şapte copii care arătau mai tinere decât fetiţele de astăzi”. Copilul vine ca o oază într-o pustie, ca un izvor , într-un parc aţipit de lipsa apei.  Organismul,  întreg trupul  femeii organele cu funcţiile lui se adapă din copil. E bine spus: „femeia este însărcinata” dar şi „femeia este în stare binecuvântată.  Timp de nouă  luni şi  în  anii  care  urmează,   copilul  îşi binecuvântează mama.

Orice femeie, spun medicii, nu ajunge la plinătatea sănătăţii decât cu al treilea copil şi poate într-o zi se va confirma cu mai deplină vigoare ştiinţifică faptul că pruncul este doctoria cea mai  sigură pentru multe  infirmităţi,  nu numai sufleteşti, ci şi trupeşti.

Aşa bunăoară, boala diabetului, mama gravida o suportă cu mult mai uşor, în timp ce după naştere se agravează, lăsând astfel loc unei presupuneri cu temei că funcţiile pancreatice ale pruncului vin în ajutorul funcţiilor deficiente ale mamei. Binefacerile copilului fac de cele mai multe ori din mamă mai degrabă o „binecuvântată” decât o „însărcinată”.

Se cere deci mai mult decât un simplu omenesc respect pentru copil; după toate acestea ni se cere credinţa în copil şi evlavia faţă de valorile pe care le cuprinde din prima clipă în care a pus piciorul în lumea asta.

Păzeşte, Doamne, scria poetul, pe toţi cei dragi ai mei de-a vedea vreodată o primăvară lipsită de flori, o colivie goală, un stup fără albine şi o casă fără prunci. Dăruieşte fiecăruia să guste proverbul poporului nostru:  „Mulţimea copiilor, fericirea românului”.

Acest articol a fost publicat în Mama. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s