COPILUL

24106.jpg

din “Mama”, de PS Ioan Suciu

„In principio erant pueri: Romulus et Remus… La-nceput au fost copii: Romulus şi Remus „. Aşa începe istoria celui mai falnic oraş din lume, a celei mai viguroase împărăţii pământene, istoria unui popor ce şi-a vărsat în timp tiparul geniului său. Aşa începe istoria fiecărei femei care vrea să înscrie în vreme şi peste vreme, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, geniul său pe care nimeni nu i-l poate înlocui, sau pierdut să i-l redea.

Femeia este o aşteptare, este o devenire, cea mai sfântă şi mai preţioasă din aşteptările pământului. Aşteptarea ei nu se împlineşte în bărbatul soţ, ci în copil. Orice femeie normală aşteaptă copilul; copilul pântecelui ei, copilul inimii ei. O femeie care poate trăi fără vreun copil, al inimii sau al pântecelui, sfârşeşte să se-nchine azi sau mâine la căţei, la pisici şi la păsări. Şi lumea azi e plină de mame eşuate care, după ce şi-au pierdut dorul după copil, şi-au pierdut şi nuanţa spirituală şi morală a sexului, ba sfârşesc prin a-şi pierde caracterele perfecţiunii somatice feminine.

 

În basmul nostru „Înşiră-te Mărgăritare”, fiecare din cele trei fete se gândeşte să dea ceva flăcăului, fecior de boier, dacă ar lua-o de soţie. Dar cea mai mică, mai aproape de fire, promite ceea ce pare că ar putea să dea oricine: „doi feţi logofeţi cu totul şi totul de aur”, nu un fus cu care să îmbrace curtea boierească, nici o pâine cu care s-o sature, ci doi gemeni, doi prunci de aur. Aceasta îi plăcu boierului şi-o luă de soţie. Nu putea gândi că o soţie ar fi altceva decât femeia care aşteaptă copii de la soţ. Inimile lor se întâlnesc aici, în copil. Soţie nu este aceea care îmbracă o casă sau hrăneşte o curte, ci care aşteaptă copii şi-i dăruieşte soţului darul sfânt de Tată.

 

În „Dorul Româncei” se exprimă această tremurătoare aşteptare:
„De-ar vrea bunul Dumnezeu
Să-mi asculte dorul meu!
De-aş avea un copilaş,
Dragul mamei îngeraş.

 

Cât e ziuă, cât e noapte
l-aş şopti cu blânde şoapte,
Cât e noapte, cât e zi
Tot la sân mi l-aş păzi!” … etc.

 

Femeia se încântă în anticiparea împlinirii ei în copil. Tresaltă sufletul ei cu o sfioasă, dar mărturisită îndrăzneală, cu o ruşinare castă şi un curaj înţeles, la gândul copiilor ce ar putea să vină, ce trebuie să vină. Aceasta este aşteptarea cea mai plină de viaţă şi de tinereţe. Aluat de carne sfântă ce aşteaptă să crească în ea, trupul ei înfiripă o poveste de vrajă pe care nu o dezminte nimic pe pământ.

 

Strigătul Rahilei, în zadarnica aşteptare a maternităţii: „Dărui copii, iar de nu, eu mor!” este strigătul tuturor femeilor în aşteptarea menirii lor. Dacă orice bărbat nu poate avea loc în inimă decât pentru două femei: mama lui şi mama copiilor lui, femeia are un singur loc în inimă: copiii soţului ei, copiii pământului. Cred că o mamă este mult mai orfană şi văduvă fără copii, decât copiii orfani fără de tată şi mamă. Cântecele noastre bocesc mult copii fără de mamă. Azi ar trebui să bocească mult mai mult pe mamele fără copii.

 

În cap. VIII al cărţii „Mama”, laureata premiului Nobel pe anul 1938, Pearle Buck, «descrie în scurte, dar fine trăsături sufletul „Mamei”, eroina romanului. Nu e aici o femeie dintr-un ungher de continent, aici e Mama, fără alt nume care să-i strice conturul definit prin acest unic cuvânt. Este Mama de totdeauna, femeia în afară de timp şi de fada individualitate. „Mama” căuta omul. Dar ochii ei nu se opreau la bărbat. Bărbatul soţ nu-i ajungea. „Trebuia să conceapă prin el şi să simtă copilul luând viaţă şi formă în carnea ei. în timp ce copilul se agita şi creştea înăuntrul ei, se socotea o fiinţă năpădită de bucurie, ajunsă la plinătate.

 

Bărbatul pe care-l luă în căsătorie ocupa în viata ei un loc cu atât mai mare cu cât o aducea în starea de a fi mamă. Îl iubea, dar nu numai pentru el… ci pentru binecuvântarea cu care o binecuvântase. „Astfel se arăta ceea ce este autentic în femeie: imaculatul dor de a se desăvârşi prin copil.

 

Adâncită în misterioasele fibre ale fiinţei ei, dorul nedesluşit după copil se lămureşte în femeie înainte de orice foame după plăcerea senzuală. Ajunge o pajişte cu copii veseli jucându-se, apariţia unui leagăn copleşit de neastâmpărul unui rumen şi dolofan copilaş, prezenţa mai deasă sau mai rară a unui nepoţel, ca şi din inima unei fete, abia adolescentă, să izbucnească ca dintr-o vatră cu jăratec scântei de lumină a dorului şi aşteptării oricărei femei normale: copilul. Purul şi albul sentiment este atât de graţios, atât de ceresc, încât se confundă cu iubirea copilului şi cu simţirea unei împliniri lăuntrice, a unei odihniri a inimii în îmbrăţişarea copilului.

 

Într-o anchetă printre copile de 13-16 ani, s-a pus întrebarea: „ Ce simţi când vezi copii mici? „4 Răspunsuri atât de revelatoare ne vin sub forma unor expresii atât de spirituale. „De câte ori îl văd pe micul Paul mă simt mai tânără de cum sunt şi mă năpădeşte bucuria „. „Simpla prezenţă a copiilor mă face fericită”. „De câte ori am avut copilul în braţe, am resimţit o impresie de mândrie44. „Fericirea îmi va fi completă prin aceea că voi fi mamă” etc.

 

Fără să vrei, se îmbulzesc în memorie versurile lui Tagore din „De unde sunt eu?” „Trăiai în păpuşile cu care mă jucam – răspunde mama întrebării copilului – şi când/ din lut, făceam în fiecare dimineaţă chipul zeului meu* te plăsmuiam aievea pe tine. în toată nădejdea şi iubirea mea, în viaţa mea? trăiai tu. Pe când eram fată, când floarea inimii mele îşi desfăcea petalele, tu pluteai deasupra lor, ca mireasma…”

 

Trup şi suflet în femei sunt astfel organizate ca să reclame stăpânul palatului de viaţă nouă şi înnoită: copilul.

Acest articol a fost publicat în Mama. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la COPILUL

  1. Ishtar zice:

    „Orice femeie normală aşteaptă copilul; copilul pântecelui ei, copilul inimii ei. ” Serios ? dar ce se intampla atunci cand femeile sunt facute „anormale” de catre natura sau Dumnezeu si nu-si doresc sub nicio forma copii ? unde le incadrati pe astea? la cosul de gunoi, nu?
    Sincer sa va spun, ma scarbesc genul acesta de articole care preamaresc maternitatea vazand in ea singura forma de implinire spirituala. iN fine…trebuia sa ma astept la asa ceva pe un blog ortodox, nu ? :))) stupid me, cum de nu m-am gandit inainte sa incep sa citesc…

    Eu ca si femeie cu siguranta tin mai mult la linistea mea si confortul meu psihic decat la o chestie mica si galagioasa care saliveaza si urla din toate puterile si in plus, si consuma bani. Din punct de vedere strict economic, pt mine copiii reprezinta cea mai proasta investitie. (o sa detaliez acest aspect, if you guys are interested, sunt obosita si nu am chef acum).

    O alta intrebare care ma exaspereaza (intrebare venita din partea mamei mele, a socrilor etc.) “Dar pentru cine munciti atunci ? pentru cine te spetesti muncind atata?” In primul rand, cine zice ca ma spetesc muncind ? si daca aleg sa fac asta, sa muncesc mult etc o fac pentru mine, pentru propria mea bunastare. nu am nevoie de un copil ca sa ma simt implinita ca si femeie si in viata de cuplu. Prefer ca timpul meu liber sa mi-l ocup cu lucruri care chiar imi fac o reala placere : sa dorm, sa citesc, sa ascult muzica care imi place, si in plus, nu concep cum as putea sa-mi impart dragostea pentru partenerul meu cu inca cineva? ca deh..ala micu devine prioritate, nu mai ai loc si timp de iubaceli, relaxari si pur si simplu timp pentru tine isuti vazut ca si individ distinct cu o personalitate aparte si nu doar perceput / a ca o unealta a reproducerii speciei.

    hai ca m-am plictisit. ma ingretoseaza subiectul. cititi Corinne Mayer si scoateti ochelarii de cai.
    (Foarte important : ideile mele NU provin de la scriitoarea franceza, asa am fost eu dintotdeauna, anti-maternity).

  2. daniela zice:

    Femeie, crezi ca Dumnezeu te-a lasat pe Pamant doar pentru a te bucura de cele facute de El?
    Esti prima „femeie” pe care o „aud”(vad) vorbind despre copii… e cel mai minunat lucru lasat de Dumnezeu pe pamant… posibilitatea de a da viata… ce poate fi mai minunat?!?!? sa vezi lumea intreaga, sa fi sefa sefelor, sa ai bani sa-i intorci cu lopata, sa te iubesti cand si cum vrei cu iubitul!? eu zic ca nu… esti un om nerecunoscator… Dumnezeu ti-a dat o parte din harul LUI iar ti-e iti face greata acest lucru…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s