FEMEIA DINCOLO DE SEX …

din “Mama”, de PS Ioan Suciu

Neasemuit mai mult decât bărbatul, femeia este impregnată de propriul sex. În vreme ce la bărbat pare mai superficial şi accesoriu, sexul la femeie pare adâncit în fiinţa ei, dându-i o nuanţă hotărâtă de originalitate şi amploare. Cu toate acestea, femeia este mai capabilă decât bărbatul să se elibereze de impulsurile sexuale, să se înalţe în castitate şi virginitate, să-şi desprindă destinul de pofta fizică şi de economia organică a propriului trup. „Sufletul femeii se revarsă dincolo de filozofic, deşi poartă semnul constituţiei organice particulare care o susţine” (Dr. P. Vachet, op. cit., p. 293).

Este o gravă eroare să se polarizeze întreaga femeie în jurul sexualităţii. Femeia nu este absorbită în destinul ei fiziologic, deşi este clar că, în rostul de persoană sexuală, funcţia maternă este „polul în jurul căruia gravitează viaţa organismului feminin”. Totuşi maternitatea nu acaparează întreaga femeie, maternitatea în funcţie de sex care diferenţiază persoanele, tocmai pentru că maternitatea este o funcţie, o activitate definită de o structură anatomică şi o alcătuire fiziologică.

Femeia depăşeşte sexul prin persoană. Sexul nu acaparează persoana întreagă, nu o copleşeşte şi nu o epuizează. Femeia nu-i închisă în întregime în echipamentul biologic al sexului său. Ea trece dincolo de el, îl stăpâneşte şi-i acceptă sau refuză în mod liber aptitudinile, dispoziţiile şi menirile. Natura sugerează, ba, mai mult, oferă şi predispune la un anumit serviciu, cum este la femeie maternitatea. Deşi femeia este, să spun aşa, proprietara şi deţinătoarea acestei virtualităţi strâns şi adânc legate de fiinţa-i omenească, totuşi maternitatea nu reprezintă decât o funcţie, care nu se exercită totdeauna şi care nu se impune cu necesitate.

Dincolo de maternitatea fizică, dincolo de alcătuirea-i sexuală care o diferenţiază de cealaltă persoană omenească, femeia este o persoană cu toate desăvârşirile legate de această nemuritoare fiinţă raţională, cu un destin singular care o scoate din şirul celorlalte femei, şi pe care nu i-l poate împlini nimeni, căci numai ea singură pentru sine poate să dea sufletului său, icoană divină, toată strălucirea de care trebuie să se înveşmânte chipul şi asemănarea lui Dumnezeu din noi.

Viaţa sexuală este îndrumată de persoană, iar sexul se integrează în persoana femeii şi-a bărbatului. Puterile generatoare nici nu explică îndeajuns, nici nu absorb, nici nu definesc personalitatea. Mai cu seamă la femeie sexul şi maternitatea indică o dispoziţie naturală la o profesie în jurul căreia se poate cristaliza viaţa personală care, având un destin independent de sex, poate şi este înclinată, mai mult decât invitată, servită şi echipată, să se desfăşoare şi să se desăvârşească prin sex.

În acest sens, spre deosebire de bărbat, maternitatea îmbracă un conţinut la nivelul personalităţii spirituale a femeii, se ridică la rangul unui concept etic şi se poate defini metafizic. Maternitatea devine astfel o profesiune a persoanei femeii, care o situează cu precizie într-o menire caracteristică în faţa omenirii şi-a lui Dumnezeu.

Aici vezi persoana femeii care valorizează sexul, – cum se exprimă Ivonue Gregoire în minunata sa carte, plină de idei filosofice, „Maternite”, – vezi femeia care transformă maternitatea fizică într-o carieră sublimă la care nu-i este îngăduit accesul niciunui bărbat; vezi femeia scoţând din fiinţa ei elemente care îi dau originalitatea şi frumuseţea şi care imprimă trăsăturilor ei personale înfăţişări inedite vieţii masculine, sau foarte rare, excepţional de rare, adică tot ceea ce face din această persoană umană, o persoană a unei femei, o unică înfăţişare în trup a unor însuşiri divine care înfrumuseţează viaţa, o fac atrăgătoare, îi ridică nimbul şi o spiritualizează dărunindu-i nostalgia lucrurilor supranaturale. Fără acest trusou, natura umană ar fi lipsită de jumătate din zestrea ei minunată care o defineşte ca o candidată la desăvârşirea şi veşnicia fericită.

Este prin urmare, o maternitate dincolo de sex, dar inseparabilă oarecum de femeie, este aptitudinea de a deveni mamă, dezvoltată în elementele ei spirituale, prefăcută în virtute, ridicată la rangul de cultură morală, lărgită din căminul familiei în căminul satului, al oraşului, al societăţii unde i se simte nevoia, căci omenirea este plină de fiinţe care scâncesc în leagăne şi mocnesc pe paturi de neputinţe şi se mişcă alene pe cârji de ologi.

Maternitatea aceasta, soră cu virginitatea şi cu zămislirea de prunci, este calea care duce persoana femeii prin notele particulare, fie sufleteşti, fie trupeşti ale sexului ei, spre Dumnezeu. Insă ceea ce este sublim e faptul că împreună cu ea, duce omenirea întreagă. Aşa se înţelege şi cuvântul lui A. Comte: „Omenirea va fi făcută de omul ce cugetă sub inspiraţia femeii”.

Maternitatea aceasta înseamnă împărtăşirea de sine, înseamnă dăruire de fiinţă şi de viaţă, dăruire de prisos de fiinţă şi de viaţă. Genitrix et Mater! Născătoare şi mamă! Numai aceste cuvinte cuprind, în exprimarea lor, conţinutul complet al maternităţii dincolo de o funcţie de sex, în femeie.

Maternitatea corespunde unui principiu cosmic şi este grija, ocrotirea vieţii împotriva primejdiilor care o ameninţă, este expresia unei protecţii, care se desfăşoară nu numai faţă de copil în sensul strict al cuvântului, ci faţă de eternii neputincioşi copii, care sunt majoritatea oamenilor.

Ea singură cunoaşte secretul drăgălăşenii care încălzeşte şi mângâie.

Ea este transfigurarea legăturilor materiale faţă de copil în legături spirituale faţă de toţi sărmanii fii ai acestei văi de durere care este pământul. Icoana acestei transfigurări eterne ne este dată de sfânta Fecioară, Fecioară şi Mamă3, care e mamă după trup a lui Iisus, iar după spirit este mama tuturor muritorilor.

Maternitatea aceasta este ofranda de sine, ofrandă de materie, de sânge şi carne, de viaţă, de iubire, de suflet. Maternitatea aceasta este ridicarea emoţiei şi a sentimentului de iubire – derivat din instinct – care împinge pe părinţi să o protejeze, să se devoteze micii făpturi pe care au adus-o la viaţă, la rangul unei vocaţii şi profesiuni libere sociale.

În această maternitate sexul este acaparat de persoană, este spiritualizat şi ridicat la gradul de valoare sufletească. E. Pieczynska-Reinbach4 numeşte această maternitate: „electivă” şi „de drept divin” şi-şi cuprinde în şase teze propunerile în vederea educării geniului caracteristic al femeii şi a orientării lui sociale.

Desigur, maternitatea spirituală este, pe temeiul datelor firii, o încununare a eforturilor de educaţie. Când această năzuinţă de-a transfigura natura a reuşit, atunci maternitatea fizică se desface de egoism şi se desfăşoară în maternitate spirituală, iar aceasta sfârşeşte, ca într-o apoteoză firească, în chemarea religioasă de-a sluji sufletelor (E. Huguenin, „Mission de la femme”, p. 209).

Prezenţa unei femei în slujba acestui fel de maternitate, în loc de-a fi o tulburare a bărbatului, o aţâţare a elementelor barbare din el, este însăşi „fortăreaţa conştiinţei” omeneşti, concretizarea iubirii, salvatoarea dragostei, este o mărturisire că viaţa nu este numai ură, învrăjbire, moarte, humă şi noroi urât, ci împlinirea unor „simţiri dumnezeieşti”.

Cu toţii, dacă avem ceva bun în noi, ne simţim prin aceasta fiii unor astfel de femei, pe care noi înşine nu ni le mai putem închipui decât aplecate asupra unui copil care poate să fie orice om, căci orice om este rezultatul unei asemenea maternităţi. Astfel, femeia se desăvârşeşte în mamă iar împlinirea mamei este copilul. Lucru prea adevărat şi pentru femeia dincolo de sex, dincolo de fiziologie.

Aceste precizări lămuresc capitolul care urmează.