Sexualitatea şi sacramentalitatea

32117.jpeg

din „Bioetica si taina persoanei – perspective ortodoxe”
Editura BIZANTINA

Pentru a deveni o unire sacramentală completă, iubirea dintre un bărbat şi o femeie trebuie să îmbrăţişeze toate aspectele vieţii lor – fiecare nivel şi fiecare potenţialitate a fiinţei lor. Asta include aspectul trupesc, spiritual, emoţional şi intelectual al firii umane. Dacă lucrurile nu stau aşa, relaţia rămâne neconsumată şi nedesăvârşită, nici sfinţită, nici sacramentală; devine pe cât de handicapantă, pe atât de frustrantă.

Asta ne face să înţelegem mai bine cât de puţine căsătorii există – chiar şi printre cele binecuvântate de Biserică – care să fie cu adevărat sacramentale. Acest aspect indică de asemenea legătura dintre căsătorie şi îndumnezeire, către care suntem chemaţi să evoluăm. Iată care ar fi definiţia pe care o dau eu „sexualităţii”: împlinire adevărată la toate nivelurile – realizare la fel de rară ca şi theosis-ul însuşi, la fel de nobilă, ca misiune şi ca vocaţie.

Dacă unul dintre parteneri se dezvoltă (pe un plan sau pe altul) mai mult decât celălalt sau în alt ritm, acest nivel nerealizat sau care nu şi-a găsit răspunsul în celălalt, această parte rămasă fără complementaritate va avea mereu tendinţa de a căuta să se exprime sub o altă formă; nu va fi în stare să funcţioneze normal şi deplin în interiorul căsătoriei. Dacă integritatea şi totalitatea sunt condiţiile cruciale ale unei relaţii sacramentale, acelaşi lucru este valabil pentru continuitate şi angajament.

Capacitatea de a se transforma unul pe altul cere consacrare răbdătoare, până când unghiurile ascuţite ale rocilor dure vor fi şlefuite, până când se va construi un câmp magnetic la toate nivelurile. Atunci fiecare nivel, unul după altul, se manifestă şi acţionează unul asupra celuilalt, eliberează potenţialităţi dumnezeieşti.

În acest context, fidelitatea într-o relaţie este un reflex al propriei naturi a lui Dumnezeu, Cel mult răbdător şi plin de milă. În ultimă instanţă, nici bărbatul, nici femeia nu îşi însuşesc ceea ce oferă celălalt. Dimpotrivă, fiecare oferă darul la rândul lui – dimpreună cu propria fiinţă – izvorului vieţii, Care este Dumnezeu, şi pe Care fiecare dintre noi îl contemplă, îl întâlneşte şi îl iubeşte în celălalt, exact aşa cum facem în liturghia euharistică.

Bărbatul şi femeia devin pâinea şi vinul euharistiei. Atunci iubirea sacramentală devine binecuvântare, dăruită de Creator la două creaturi care au parcurs acelaşi drum al vieţii trecând împreună peste obstacolele şi bucuriile acestuia. Şi astfel, vor intra împreună, transfiguraţi, în împărăţia lui Dumnezeu.
Serviciul Ortodox de Presă(SOP) 275, pp. 23-27
(Traducere Tatiana Petrache)

Acest articol a fost publicat în Bioetica si taina persoanei, Sexualitate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s