Atunci m-am gandit ca poate asta-i adevarata sfintenie in ziua de azi

 Fragment din Articolul  Manastirea „Saraca” din Formula-As
„Lipsa de rabdare… asta e cel mai mare pacat si cea mai mare ispita a omului de azi. Ca daca nu rabzi pe aproapele, nu ai nici dragoste fata de el.

Iti trebuie in primul rand rabdare, mai ales cu cei care te fac sa suferi.

Odata, am vazut o femeie in fata unei racle cu moastele unui sfant. Femeia se uita la sfant si plangea.

La un moment dat, ea a ridicat incet mana, asaaa…, incetisor…, iar sfantul din racla a saltat si el mana odata cu dansa. Apoi femeia a lasat mana in jos si sfantul a lasat-o la randu-i.

Am vazut asta cu ochii mei! Dupa ce a plecat de langa racla, nu conteneam sa ma-ntreb ce lucrare, ce putere divina o fi avand femeia aceea. M-am tinut dupa ea, cu inima stransa.

Am urmarit-o pana la iesirea din biserica si abia la sfarsit am indraznit s-o intreb: „Ce har ai tu, femeie?”. S-a intors spre mine smerita si-a zis: „Ce am eu? N-am nimic, parinte. Am acasa un barbat betiv, care ma bate si ma chinuie… Am barbatul asta, vreau in fiecare zi sa-l las, dar nu-l las”.

Asta-i deja mucenicie, nu va dati seama? Sa rabzi fara cartire, sa ierti…

Atunci m-am gandit ca poate asta-i adevarata sfintenie in ziua de azi: a omului din lume, care are atatea de indurat, nu a calugarului.

Caci ce sunt eu, calugarul? Un nimic, doar un cleste in mana lui Dumnezeu. Se zice despre cutare monah ca-i vazator cu duhul. Ce inseamna vazator cu duhul?

Daca omul se roaga mult, cand intra in chilia ta, nu faci decat sa-i porti rugaciunea spre cer, iar Dumnezeu i-o implineste. Ii spui ceva ce el asteapta demult. Asta inseamna vazator cu duhul.

El aude rezolvarea problemelor sale rostite cu vocea altuia. Si atunci isi inchipuie: „Mi-o ghicit gandurile!… Sa vezi ca parintele asta-i vazator cu duhu!”, fara sa-si dea seama cat de valoros si de credincios este el insusi, ca totul porneste de la el.

Totul porneste de la om! Omul e cel mai important. El trebuie doar sa creada, sa nu se mandreasca, sa-si deschida sufletul in fata unui alt om prin care lucreaza Dumnezeu. Eu, unul, cred in oameni.

Iubesc oamenii. Ii iubesc pe banatenii astia care, desi au suferit atat de mult, „au avut rabdare” cu istoria, cu vremurile grele prin care au trecut. Si abia acum cred c-a sosit vremea lor.

Abia acum a sosit clipa in care banatenii isi deschid sufletele catre cer!…”

Acest articol a fost publicat în Căsătorie, Greutati. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s