Printre virtuţile căsătoriei: pecetea unei prietenii adânci

 polarbearhug.jpg

Din  „Unde este Dumnezeu cand avem nevoie de El?”
John Breck
Editura Patmos – 2007

19. O prietenie specială

Pe frigiderul nostru se găseşte un magnet cu o imagine ce înfăţişează din spate doi pui de urs privind la soare, cu braţele lor păroase puse unul pe spatele celuilalt. Motto-ul spune: „Fericirea este căsătorită cu cel mai bun prieten al nostru”.

In mod normal, sunt alergic la mesajele amuzante de frigider („Haideţi să punem distracţia iarăşi în „disfuncţional!”) şi, chiar mai mult decât atât la cele care mă fac să mă simt vinovat („Ziua liberă a menajerei: curăţă după tine!”). Totuşi, acesta a fost întotdeauna un lucru care îmi reaminteşte ceea ce contează cu adevărat în viaţa noastră.

În mijlocul unui mare număr de lucruri, de chestiuni şi stres, aceasta este o chemare binevenită de a te reîntoarce la cel mai simplu lucru din cele mai simple: prietenia adâncă şi trainică dintre doi oameni care s-au dăruit unul celuilalt pentru viaţă şi pentru veşnicie.

Se poate cita un cuvânt atribuit Sfântului Grigorie Teologul, un sfânt capadocian din secolul IV: „Căsătoria este cheia înfrânării şi a armoniei dorinţelor, este pecetea prieteniei adânci […] Deoarece căsătoria nu Îl înlocuieşte pe Dumnezeu, ci ne aduce pe noi toţi mai aproape de El”.

Printre virtuţile căsătoriei, Sfântul Grigorie spune că cea mai importantă este ultima: „pecetea unei prietenii adânci”.

Dacă este căsătoria pecetluită cu acest sigiliu special, atunci înfrânarea şi „armonia dorinţelor” vin de la sine, spontan. Asta nu înseamnă că nu vor exista certuri. Sau că dorinţa fizică este depăşită pentru totdeauna şi nu vom mai fi atraşi de o altă persoană. Nu există garanţii împotriva tentaţiilor care îi pasc pe oamenii căsătoriţi sau pe cei pe care obişnuim să îi numim, în mod naiv, „celibatari”. Cu toate astea, există puţine îndoieli în privinţa faptului că o unire conjugală pecetluită de legătura prie¬teniei adânci şi autentice, are tăria interioară unică pentru a dura.

Ceea ce adesea distruge căsniciile, este tocmai lipsa acestui tip de prietenie.

Un cuplu se poate căsători din cauza intereselor mutuale puternice sau chiar din cauza unei viziuni spirituale comune; cei doi pot fi, de asemenea, în acelaşi domeniu profesional sau să le placă aceleaşi distracţii, ori să împărtăşească aceeaşi dragoste pentru copii. Dar pot fi împreună şi din cauza unor traume asemănătoare: de exemplu, amintirea unui abuz din copilărie sau singurătatea cauzată de faptul că deja au pierdut o soţie prin divorţ sau prin moarte.

Dar dacă elementul prieteniei nu este prezent, căsătoria are puţine şanse să dureze. Dacă totuşi durează, este foarte probabil ca ea să fie convenţională şi sufocant de monotonă.

Când clericii sfătuiesc tinerele cupluri care plănuiasc să se căsătorească, ei de obicei îşi potrivesc sfatul în ordinea priorităţilor. Înainte de orice, accentuează importanţa rugă¬ciunii şi a credinţei împărtăşite de ambii soţi şi, poate, chiar recomandă o perioadă de concediu, fie împreună fie individual. Apoi vorbesc despre problemele sexualităţii, finan¬ţelor, sănătăţii şi aşa mai departe. În final, pot să recomande cuplului să descopere interese comune: de la teatru şi cărţi la sport, pentru că acestea pot trezi interesul reciproc şi îi pot feri pe cei doi de despărţire. Insă foarte rar le vorbesc celor doi despre importanţa prieteniei.

Nu există reţete pentru a da naştere prieteniei. Nu există manuale care ne pot învăţa prietenia, nici exerciţii care o vor consolida sistematic. Prietenia este un dar.

Aceasta înseamnă că poate noi clericii ar trebui să începem prin a încerca să descoperim dacă are cuplul acest dar, o prietenie adâncă şi autentică, ce oferă baza, temelia pentru orice relaţie de durată, inclusiv pentru unirea conju¬gală.

Dacă Dumnezeu Însuşi este Cel care ne călăuzeşte spre căsătorie, El face asta foarte eficient – în modul cel mai binecuvântat – dăruind cuplului darul inestimabil al priete¬niei. Viaţa fiindu-le întemeiată pe acest dar, pot lucra apoi la celelalte aspecte ale relaţiei lor, inclusiv creşterea în credinţă împărtăşită şi rugăciune.

Că toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit de sus este, pogorăndu-se de la Părintele luminilor (Iacov 1, 17).

Prietenia conjugală este un astfel de dar. Şi îl putem cere, ne putem ruga pentru el zi de zi, Celui Care doreşte din adâncurile inimii Sale să ni-1 dăruiască.

Ursuleţii au priceput perfect problema. Prietenia este căsătorită cu cel mai bun prieten al vostru.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie, Prietenie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s