CONVORBIRI CU TINERII DESPRE SEXUALITATE – Introducere

din “CONVORBIRI CU TINERII DESPRE SEXUALITATE
de V.V. ZENKOVSKY
Editura Bizantina

1. INTRODUCERE

Apariţia unei cărţi pe teme de sexologie la o editură de carte teologică va surprinde fără îndoială pe cititor. Pentru aceasta simţim nevoia să ne explicăm, expunând pe scurt considerentele care au stat la baza deciziei noastre.
Întâi de toate, nu credem că există teme, care privesc pe om şi lumea înconjurătoare, indiferent de natura lor, care să nu intereseze teologia sau care să nu poată fi abordate dintr-o perspectivă teologică. Sau, cu alte cuvinte, aşa cum se tot spune în ultimul timp, nu există teme teologice şi teme neteologice, ci există o abordare teologică sau o abordare neteologică a oricăror probleme. Omul cu toate problemele lui, lumea sub toate aspectele ei, realitatea în ansamblul ei şi în părţile ei constitutive, fără îndoială, pot fi evaluate, pot fi considerate dintr-o perspectivă teologică, înţelegând prin perspectiva teologică sau religioasă a unui subiect sau a unei teme, abordarea acestora prin raportare la Dumnezeu sau la spaţiul relaţiei omului şi a lumii cu Dumnezeu şi având în vedere complexitatea şi globalitatea   acestei   relaţii.   Aceasta   este   viziunea integratoare, unitară, cuprinzătoare, globală a realităţii, ce caracterizează teologia şi spiritualitatea ortodoxă.

Temeiul primordial al acestei abordări este creaţia însăşi, actul creaţiei care priveşte fără excepţie existenţa omului şi a lumii în totalitatea ei. Tot ceea ce există şi, deci, toate părţile constitutive ale făpturilor, viaţa în toată complexitatea ei îşi datorează existenţa Unicului Creator. Invocăm referatul biblic asupra creaţiei (Facere cap. 1) şi arhicunoscutul prolog al Evangheliei după loan, în care se insită asupra aspectului mai sus menţionat: „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut” (loan 1, 3), subliniindu~se, în acelaşi timp, participarea Fiului la actul total al creaţiei.

Al doilea temei este restaurarea omului în Hristos, cea de-a doua creaţie, în care omul şi lumea sunt recapitulate în întregimea lor. După cum actul căderii priveşte şi afectează omul în întregimea lui, la fel şi cel al izbăvirii, al ridicării din cădere, al mântuirii, priveşte, desigur, pe om în totalitatea lui, precum şi lumea înconjurătoare. Nimic nu este în afara lui Dumnezeu, a proniei dumnezeieşti, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.” (Efeseni 4, 6) Nimic în afara lucrării mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, „întru El au fost făcute toate… şi toate prin El sunt aşezate, şi printr-Insul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri.,.” (Coloseni 2,16-17-20)

In fine, al treilea temei este cel eshatologic, care priveşte finalitatea întregii creaţii şi a omului în totalitatea lui.

Abordarea teologică sau religioasă presupune, de asemenea, referirea la evenimentul căderii omului şi la consecinţele acesteia asupra firii umane şi a lumii. Aşadar, abordarea teologică este definită prin raportarea la câteva repere fundamentale: creaţia, căderea şi mântuirea, toate constituind coordonatele esenţiale ale relaţiei omului cu Dumnezeu.

Am insistat pe această dimensiune integratoare, holistică, a abordării teologice pentru că, din păcate, există multe tendinţe de ignorare a acesteia şi de percepere secţionară, sectară a realităţi, care consideră că unele aspecte aparţin spaţiului religios, teologic, altele nu. Sub presiunea permanentă a egoismului şi sucombând amăgirii soluţiilor facile, puse în practică prin intermediul, instrumentului propriu naturii umane căzute, care este ipocrizia, omul religios şi teologul – nu ştiu care mai mult şi care mai puţin – au încercat să scape de unele probleme dificile, exilându-le în afara sferei religiosului sau a teologicului, şi deci, în afara propriilor preocupări. Sau, în cel mai fericit caz, le-au plasat în categoria lucrurilor rele, negative prin definiţie, refuzându-şi orice abordare pozitivă a lor. Consecinţele acestei abordări, mai mult sau mai puţin maniheiste, au fost numeroase şi grave. A fost modificată viziunea antropologică unitară, care vedea soluţia în împăcarea şi integrarea diferitelor aspecte sau elemente constitutive ale  firii   umane,   aflate  în  tensiune   sau   conflict,  în favoarea unei antropologii fracţionare, sectare, care disociază   până   la    dezintegrare   părţile   întregului, propunând mai curând soluţia „războiului”, a conflictului permanent şi a eliminării sau excluderii reciproce. De aici a rezultat o morală convenţională, fundamentată pe categoriile abstracte de bine şi rău, care operează cu liste cu caracter absolut de virtuţi şi păcate, aplicând criterii statice, exterioare, evenimentului însuşi al vieţii.

In felul acesta, morala s-a înstrăinat de morala Evangheliei, care este fundamentată pe dinamismul relaţiei dintre om şi Dumnezeu şi dintre oameni întreolaltă, având drept criterii motivaţia şi finalitatea actului, gestului sau demersului de orice natură ar fi el, care transcend limitele exterioare şi văzute, fiindcă îşi au pornirea în inima omului şi finalitatea în adâncul de nepătruns al dumnezeirii, refuzând evaluarea definitivă” şi absolută „…până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor.” (1 Corinteni 4, 5)

Lipsa unor studii serioase asupra problemelor pe care le ridică viaţa sexuală are consecinţe negative din multe puncte de vedere asupra viziunii creştine a vieţii, dar mai ales asupra vieţii însăşi, a felului de a trăi. Cu ştiinţă sau fără ştiinţă, acest domeniu extrem de sensibil şi complex a fost abandonat aproape în întregime în mâinile necredincioşilor, care cu multă plăcere l-au transformat rapid în monopol. Astfel încât, orice „educaţie” în această direcţie poartă pecetea unei concepţii,   nu   numai   necreştine,    ci   de-a    dreptul păgâneşti,    sub    semnul    unui   vulgar   şi    scandalos pansexualism. Explozia de materiale „informative”, care beneficiază de o publicitate fără zgârcenie pe toate canalele de comunicare în masă, vizează mai curând exploatarea   nemiloasă   şi   interesată   a   slăbiciunilor umane venite din direcţia sexualităţii în beneficiul unei industrii   „specializate”  a   plăcerilor,   decât   educarea corectă şi sănătoasă a tinerilor în problemele sexuale. Nu întâmplător, oamenii de bună-credinţă se ruşinează a aduce în discuţie şi a arăta vreo preocupare legată de problemele sexualităţii. Demersul diavolului a reuşit aproape în întregime. Relaţia trupească a ajuns a fi terfelită până la identificarea cu răul, cu murdăria, cu păcatul prin excelenţă, încât, cu greu mai îndrăzneşte cineva o evaluare pozitivă a acesteia, fie şi minimală.

Cei care se confruntă cu problemele ridicate de sexualitate, mai ales în cazul tinerilor, şi trebuie să le dea o rezolvare, pentru că nu pot, nu au cum să le evite, sunt duhovnicii. Ei cunosc şi dimensiunile adevărate ale acestor probleme şi implicaţiile lor în planul vieţii spirituale. Duhovnicii se află şi ei, de cele mai multe ori, în imposibilitatea de a răspunde aşa cum se cuvine întrebărilor şi frământărilor tinerilor, tocmai pentru faptul că au fost şi sunt lipsiţi şi ei de o minimală informare.

Există perioade foarte lungi în viaţa tinerilor când presiunea sexuală este dominantă şi chinuitoare. Nu trebuie să fii adept al lui Freud pentru a accepta existenţa unor astfel de situaţii. Nu este o soluţie să ne facem că nu vedem şi că nu ştim. După cum, nu este pastoral să-i lăsăm pe tineri să treacă singuri prin încercările deloc uşoare venite din această direcţie, cu propriile îndoieli şi confuzii, cu o imaginaţie de cele mai multe ori necontrolată şi sub bombardamentul nemilos al tentaţiilor cultivate metodic de vrăjmaşul omului şi al lui Dumnezeu prin slujitorii lui.

Importanţa lucrării de faţă constă şi în faptul că ea se ocupă cu problemele sexualităţii tinerilor înainte de căsătorie, cu problemele atât de delicate, dar atât de spinoase pe care le ridică vârsta adolescenţei şi a primilor ani de maturitate a tânărului. In anii din urmă au apărut la editurile de carte religioasă câteva lucrări care abordează problemele cuplului, ale familiei, dar cartea prof. Zenkovsky este prima care se ocupă cu problemele sexualităţii, cu frământările, căderile şi impasurile în care adeseori se află tinerii din cauza presiunii sexualităţii, propunând o perspectivă creştinească     a    acestora,     temeinic    ancorată    în
antropologia creştină.

Acestea sunt motivele principale pentru care ne-am bucurat să descoperim o abordare foarte serioasă a problemelor sexualităţii venită din partea unui reputat teolog rus din diasporă, autoritate de necontestat în domeniu, impus de studiile sale în antropologia creştină. V. V. Zenkovsky, doctor în psihologie, profesor la Institutul Teologic Ortodox din Paris în perioada interbelică. Bine cunoscut în toată lumea ortodoxă de atunci, şi nu numai, V. V. Zenkovsky este caracterizat de reputatul teolog român Şerban Ionescu, profesor de morală la Facultatea de Teologie din Bucureşti în aceeaşi perioadă interbelică, drept „o autoritate în materie de psihologie şi antropologie creştină  .

Acest articol a fost publicat în Convorbiri despre sexualitate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s