DESPRE RELAŢIA PĂRINŢI—COPII

familystudies.jpg

din “UN SINGUR TRUP – Aventura mistică a cuplului”
MICHEL PHILIPPE LAROCHE
EDITURA „AMARCORD”
Timişoara, 1995

POSTFAŢĂ
DESPRE RELAŢIA PĂRINŢI—COPII

Această lucrare nu vorbeşte şi despre raporturile dintre părinţi şi copii, care ar putea face subiectul unei alte cărţi. Totuşi e evident că, o dată ce viaţa cuplului se desfăşoară în armonie, cei doi ştiu să-şi vorbească, să dialogheze. Iar acest dialog e deosebit de important, pentru că atunci când apar dificultăţi, crispări, copiii sunt primii care le simt. Cu foarte mici excepţii, copiii văd foarte bine dacă părinţii lor ştiu să-şi rezolve dificultăţile prin dialog şi dacă au o viaţă spirituală de familie, reală.

Valorile iubirii, atât de importante în viaţa familiei, se cultivă mai întâi în relaţia dintre soţ şi soţie. Şi e firesc ca iubirea aceasta vie să fie percepută ca adevărată valoare. Pentru copil, această valoare e întotdeauna foarte obiectivă, pentru că el o simte ca entitate fundamentală a existenţei sale. Copilul nu-şi descoperă părinţii doar ca persoane, ci ca o entitate, ca o fiinţă unică în două ipostasuri, tată şi mamă, fiinţă din care simte că face parte ca un membru însufleţit.

Astfel, copilul nu trăieşte doar din relaţia pe care o stabileşte cu fiecare dintre părinţi, separat, ci şi din relaţia părinţilor, între ei. Iar pentru el, această relaţie constituie o fiinţă obiectivă şi reală, din a cărui realitate îşi hrăneşte fiinţa sa profundă. Dacă realitatea aceasta e încordată, agresivă, impregnată de judecăţi aspre, copilul, chiar dacă trăieşte relaţii personale bune cu fiecare părinte în parte, va suferi de pe urma ei, iar această suferinţă se va materializa în modificări de comportament.

Nimeni nu poate oferi altuia ceea ce nu are sau nu este el însuşi. De aceea, calitatea de fiinţă a cuplului e fundamentală pentru creşterea şi înflorirea spirituală a copilului. Copilul poate avea absolut toată percepţia existenţei falsificată de un model parental negativ. Primind din partea fiinţei parentale o relaţie dizarmonică, ea riscă să devină pentru el un fals arhetip al relaţiei cu lumea.

Educaţia începe de la relaţia dintre soţ şi soţie. Nici un sistem educativ, nici o pedagogie nu vor putea înlocui această relaţie, dacă e dreaptă, deci trăită în acceptarea existenţei celuilalt, a posibilităţii evoluţiei, a ajutorului oferit pentru lepădarea prejudecăţilor, gândurilor necurate etc. Pentru că toate acestea ţin direct de iubirea adevărată. Dacă un copil îşi vede părinţii depunând eforturi, fiecare, din iubire unul pentru celălalt, atunci şi numai atunci, valoarea pe care îşi va construi el existenţa va fi iubirea.


Am terminat de scris această carte în ziua praznicului
Celor Patruzeci de Mucenici din Sebastia, 9 martie 1982 (după calendarul Iulian), într-o zi de luni, în săptămâna a patra din Postul Mare.
Acest articol a fost publicat în Aventura mistica a cuplului, Copii, Părinţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s