Concepţia masculin-provocatoare (sexualizată) asupra dragostei şi educaţia sexuală

dispimagephp.jpg

MANUAL DE IUBIRE-Firea dragostei
Părintele Filothei Faros
Editura Egumenita


Concepţia masculin-provocatoare (sexualizată)
 asupra dragostei şi educaţia sexuală

În conformitate cu concepţia dominantă despre dragoste, ea apare ca o tendinţă trupească „spre saţietate – plinătate şi destindere – deşertare”, după expresia lui Eriximah din Banchetul lui Platon, spusă în acel stil care îi era caracteristic. Altfel spus, dragostea nu este decât un proces similar incontinenţei  sau defecaţiei, prin care are loc evacuarea secreţiilor organice prisositoare – sau nedorite  – ale trupului omenesc, care tâmpesc pur şi simplu omul, în cazul în care nu sunt eliminate la timp.

În conformitate, aşadar, cu acest punct de vedere, educaţia în dragoste se mărgineşte doar la o educaţie sexuală cu tentă mecanicistă, putând fi descrisă prin: pistonări   şi aspiraţii , blocări sau deblocări hormonale şi evacuări. Cu alte cuvinte, atât din punct de vedere exterior cât şi interior, aceşti termeni fac referire la organele trupului şi la modul în care intră, străbat, se golesc şi sunt evacuate toate acele secreţii care le sunt specifice. Mai mult decât atât, în educaţia sexuală se vorbeşte de spermatozoizi, ovule, fecundări, implantări, hemoragii, blenoragii, sifilisuri, prezervative şi anticoncepţionale.

Iar după ce tânărul a fost „luminat” şi instruit  cu toate aceste descrieri atât de… erotice, va avea parte în continuare de o consiliere paternă înfricoşător de nivelatoare , atât de drăgăstoasă pe cât poate fi industria producătoare de oţel. Tatăl este cel care îl va îndruma pe viitorul partener modern de flirt, cu un aer de ins mărunt plimbăreţ prin viaţă, a cărui experienţă în dragoste nu are nimic de invidiat, nici de tragicii antici, şi nici de berbecuţii de prăsilă, scopit – sufleteşte – şi el la vremea lui cu desăvârşire, după chipul clasicului plutonier de infanterie, partener de flirt uzat de nenumărate experienţe erotice, care a ajuns acum să-şi descopere „tainele” iubirii faţă de bietul său fiu aflat la vârsta adolescenţei.

Scenele de care urmează să aibă parte oropsitul fiu ar putea fi foarte comice, dacă nu ar fi atât de tragice şi de inumane în esenţa lor.

Cu un ifos plin de subînţelesuri, cu un aer ostentativ de om cu experienţă, tatăl îl ia deoparte pe nefericitul adolescent şi începe să-i îndruge jalnicele şi atât de cunoscutele clişee: „acum ai devenit bărbat…” şi altele asemănătoare, timp în care amândoi şi-ar dori din tot sufletul ca pământul să se deschidă şi să-i înghită de ruşine. Deseori, tatăl versat – care din bogata sa experienţă erotică a învăţat că dragostea cu soţia sa „mult iubită” se plăteşte, deoarece numai cu promisiunea cumpărării vreunui aragaz sau al unui aspirator a reuşit s-o convingă să aibă împreună banalul, de acum, extaz erotic de cinci minute, asta înainte de a începe să sforăie – bagă ceva bani în buzunarul fiului, dându-i pe deasupra, dacă e cazul, şi adresa vreunei femei „curate”, urmând ca de la următoarea întâlnire pentru tânărul adolescent să înceapă un adevărat martiriu, de o barbarie de nedescris.

De fiecare dată când se va întoarce acasă de la şcoală sau de la joacă, fiul chinuit, care de cele mai multe ori nu a depăşit vârsta de 18 ani, îşi va întâlni tatăl nerăbdător să-i pună clasica şi indiscreta întrebare: „Te-ai dus?” Iar în cazul unui răspuns afirmativ, acesta va avea pretenţia să fie încredinţat că toate au decurs bine, că blocările, deblocările şi eliminările (scurgerile organice) s-au desfăşurat fără incidente, într-o analogie similară felului în care funcţionau vechile locomotive cu aburi ale societăţii de căi ferate. După ce adolescentul îşi încredinţează tatăl într-o manieră codificată, că maşina a funcţionat fără nicio problemă, tatăl îi dă mândru raportul „şefului de stat major”– soţiei.

Această experienţă de început în „dragoste”, cu totul opusă iubirii autentice, marchează viaţa tânărului adolescent, fixându-i într-un chip deformat înţelegerea asupra dragostei, cu implicaţii în comportamentul său ulterior. După o astfel de „iniţiere” îi va fi imposibil să nu-şi vadă partenera de dragoste altfel decât ca un obiect care foloseşte doar la deşertarea celor ce sunt de prisos trupului.

În măsura în care toate „au decurs bine”, se poate considera că adolescentul şi-a completat cu succes cunoaşterea în cele ale dragostei; aceasta, desigur, şi pentru faptul că foarte curioşii investigatori, care sunt părinţii lui, l-au învăţat deja, pas cu pas, asemenea unor pastori presbiterieni, cele mai mici amănunte ale vieţii de zi cu zi.

Nu mai vorbim de faptul că în ultimii douăzeci sau treizeci de ani, părinţii săi nu numai că n-au privit în mod real unul în ochii celuilalt, măcar pentru o clipă, dar şi cele mai tandre cuvinte pe care fiul le-a putut auzi din gura lor nu au depăşit chestiunile cotidiene ce ţin de: declaraţia de impozit, îndemnul de a nu uita netrasă apa la closet, ca şi de felul în care a ieşit iahnia de brocolli . Bineînţeles că nu mai e cazul să spunem că niciodată nu i-a văzut îmbrăţişându-se, întrucât ei se iau în braţe, feriţi de ochii indiscreţi, numai şi numai atunci când soţul se aruncă asupra partenerei sale asemenea unui taur în călduri, în timp ce noua şi moderna Julietă îi strigă plină de indiferenţă „să ai grijă să nu-mi strici coafura” sau „haide, termină odată, că vreau să dorm”.

Cu această cunoaştere preţioasă asupra dragostei, fiul urmează să se dovedească şi el tot un tăuraş nedorit, întregind astfel şirul tuturor acelor tauri neiubiţi cu adevărat de nimeni care l-au precedat în arborele familial şi de care familia este atât de mândră.

Dar, din nefericire, nu toate merg întotdeauna aşa de bine. Uneori, mama este nevoită să-şi conducă la doctor băiatul slăbit şi lipsit de farmec, plin de coşuri pe faţă, ca pe unul ce necesită îndrumare permanentă, părând traumatizat şi cu totul nesociabil, cu convingerea că în ceea ce priveşte situaţia copilului ei numai ştiinţa mai poate face ceva. Iar ştiinţa va triumfa. Doctorul aruncă o privire serioasă asupra acestui tânăr deprimat, de douăzeci de ani, investigându-l cu un aer plin de „competenţă ştiinţifică”, aşa cum ar privi, spre exemplu, excrementele unui bolnav care suferă de dizenterie. Diagnosticul „înţelept şi ştiinţific” pe care îl stabileşte, va fi însoţit de îndrumări cu aplicabilitate terapeutică imediată, de genul celui cunoscut deja: „trebuie să-l duceţi cât mai repede la femei”.

Similară, chiar dacă diferită, este educaţia sexuală a fetiţei, preluată de obicei de mamă, cel mai apropiat sfătuitor. Ea este cea care îi dă primele informaţii despre ciclul lunar, ca şi despre contracepţie, însoţite deseori de acea atitudine greţoasă, plină de dulcegărie a telenovelelor, care accentuează, pe lângă altele, modalitatea în care te poţi face plăcută bărbatului pentru a-l cuceri, prin apelul la întregul „ritual  iniţiatic” pe care îl constituie felul de a te îmbrăca, vopsi şi a te mişca , care pregăteşte şi astăzi copilele pentru dragoste (sex), aşa cum fetele erau pregătite odinioară de mici, în stabilimente speciale, pentru a intra în haremul sultanilor şi al paşalelor.

Atunci, ca şi acum, pentru a deveni o bună femeie în casă, după expresia lui Shakespeare, pedagogia în dragoste a copilei urmăreşte educarea ei ca şi cum bărbatul ar fi ceva greu de urnit, pe care nu-l poţi mişca din loc fără o anumită deprindere special exersată.

Educaţia în dragoste la care este supusă fata este o monedă cu încă o faţetă, numită de regulă feminism, şi care, sub pretenţia protejării femeii, pentru a nu ajunge cumva rău sau sclava  bărbatului, caută să dea chip unui nou tip de femeie: de neiubit, masculină şi dură, fără pic de feminitate şi de tandreţe, răspândind astfel ideea că: femeia trebuie să aleagă între a fi sclava bărbatului şi a nu fi femeie. Când în acest context se vorbeşte de libertate sexuală, se are în vedere un anumit tip de comportament care exclude în realitate iubirea adevărată.

Mişcaţi de această înţelegere a iubirii, părinţii fac presiuni mai mult sau mai puţin delicate, uneori de-a dreptul brutale, asupra tinerilor ajunşi la o anumită vârstă, pentru a-i îndrepta spre o căsătorie menită să le asigure acceptarea socială atât de necesară şi care, în definitiv, nu-i decât un certificat al capacităţilor lor sexuale. Atmosfera creată în jurul lor naşte în sufletul acestor tineri sentimentul sau convingerea intimă că sunt victimele unui determinism implacabil, care conduce volens nolens la o sacrificare pe altarul căsătoriei, la care trebuie să se supună.

Aceeaşi înţelegere masculin-sexualizată asupra dragostei o predau copiilor lor chiar şi părinţii „credincioşi”, chiar dacă într-un mod diferit; pe de o parte, printr-o lipsă evidentă a oricărei manifestări de tandreţe sau de apropiere trupească a unora faţă de alţii, iar pe de altă parte, printr-o nefericită identificare a dragostei cu actul de procreare. Ei pun însă un accent special pe „legitimitate”, considerând ca necesară dovada capacităţilor procreative prin naşterea de prunci. Părinţii aceştia, mai mult decât oricare alţii, induc tinerilor un simţământ chinuitor, sexul devenind o idee obsesivă, neîncetată şi extenuantă, epuizându-le şi ultima picătură de energie de care mai dispun, fie gândindu-se la tot felul de modalităţi de satisfacere sexuală, fie discutând continuu despre felul în care alţii o fac, confecţionând tot felul de teorii teologice insuflate de un misticism bolnăvicios, prin care se încearcă legitimarea satisfacţiei în dragoste sau protejarea în faţa ameninţării ce vine din partea propriilor impulsuri erotice.

Aceste creaturi chinuite vor avea permanent tendinţa de a se ascunde, comportându-se ca nişte animale hăituite, având acea privire piezişă specifică, cutreierând de la un părinte la altul sau pe la tot felul de duhovnici pe nou, pe vechi sau pe cine ştie care alt calendar neconvenţional. În condiţiile acestea nu este deloc greu să dea peste acei duhovnici care, pentru a-şi satisface bolnăvicioasa înclinaţie de a pune întrebări indiscrete, supun unei investigaţii amănunţite pe toţi cei ieşiţi în cale, prin interogaţii de genul: cum, unde, cu cine, cât de des, până unde. Bineînţeles că cei chemaţi să dea răspuns la problemele celor din jur ştiu să se pronunţe chiar şi în privinţa intensităţii cu care vor arde cărbunii de sub cazanele iadului, în care vor fierbe toţi cei vinovaţi şi să stabilească spre ispăşire, atât numărul metaniilor, al facerilor de bine, cât şi al celor ce trebuie afierosite Domnului.

Până când nu vor fi cercetat pe al patrulea mitropolit al Salaminei, pe al şaptelea mitropolit al Salonicului, din cele şaptezeci de diferite jurisdicţii de pe vechiul calendar, mergând spre închinare la o sută şaptezeci şi şapte de mănăstiri, închinându-se la douăsprezece mii de sfinte moaşte şi până când nu le vor fi citit exorcismele de douăsprezece ori clerici specializaţi în aşa ceva, fără să aibă însă loc minunea mult aşteptată, până atunci nu vor începe cel de al doilea ciclu al preumblării lor, cel la psihiatrii. Îi vor lua la rând pe psihiatrii, unul după altul, cu zeci de minute de stat în picioare şi cu sume astronomice plătite vizitelor medicale. Se vor alege în schimb cu acele „etichete” de diagnoză, din care unele nu vor putea fi aflate în niciun catalog oficial medical, şi care sunt astfel inventate încât să provoace impresie puternică celui ignorant, dar care nu vor spune aproape nimic celui cunoscător. Formule precum ar fi „sindrom psihotic” şi altele de acelaşi gen, vor încărca bietul pacient cu atâtea doctorii pentru nervi încât ar fi de ajuns să înmoaie şi un elefant.

Unii dintre aceşti vajnici căutători ai „adevărului personal” vor ajunge pe mâna renumiţilor psihologi care, asemenea vechilor oracole antice, au dezlegări la toate problemele semenilor şi care sunt capabili să emane şi cele mai trăznite aprecieri, dându-le greutate printr-o aşa-zisă confirmare ştiinţifică, venită din partea unora ce aparţin unui domeniu ce se vrea „profesionist” – şi care împreună cu teologia şi cu dreptul se arată a fi cele mai înclinate spre diletantism, şarlatanie şi improvizaţie neruşinată –, înşelându-i şi scoţându-i astfel din minţi pe aceia care se găsesc deja într-o confuzie totală în urma variatei oferte de bazaconii „moderne”. Dacă ar fi să luăm în considerare că trăsătura principală a acestor maeştri ai înşelăciunii este aceea că cunoaşterea lor „profesionistă” se identifică aproape întotdeauna în totalitate cu boala lor psihică, devine de înţeles cât de periculoşi pot fi pentru acei tineri atât de confuzi şi uşor de sedus. Dar aceasta nu este ultima etapă a chinuirii victimelor educaţiei în dragoste din partea părinţilor „credincioşi”, întrucât după psihologi urmează ciclul diverşilor guru, al yoghinilor, al astrologilor, al mediumurilor, al celor ce ghicesc în cărţi sau în cafea şi ai celor cu alte „specializări” din „luminata” epocă în care vieţuim.

Părinţii care, într-un mod sau altul, propovăduiesc copiilor lor această concepţie a virilităţii în dragoste sunt şi ei victimele nefericite ale unui mediu social pe care alţii l-au statornicit şi în care aceştia au fost obligaţi să trăiască. Ca persoane luate în particular sunt şi ei asemenea celor care nu şi-au depăşit niciodată criza de identitate, nefiind iubiţi cu adevărat de nimeni, în urma dobândirii unui handicap interior ce nu le mai permite să fie liberi în exprimarea iubirii. Cauza acestei stări de fapt se datorează orientării trupeşti şi sufleteşti de tip masculin-provocator (sexualizat) – de un tip sau altul –, căreia cei în cauză (părinţii) îi sunt tributari, ceea ce face ca purtarea lor să fie lipsită de profunzime când e vorba de o relaţie cu celălalt, incapabili să mai dea glas unei iubiri autentice; ceea ce în final se arată a fi expresia sigură a unei lipse fundamentale de libertate.

Acest articol a fost publicat în Bărbat/Femeie, Copii, Educaţie, Manual de iubire, Părinţi, Sexualitate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s