Două ar fi cauzele care conduc soţii la experienţe erotice nelegitime

MANUAL DE IUBIRE-Firea dragostei
Părintele Filothei Faros
Editura Egumenita

Dualismul şi criza de identitate constituie
temelia concepţiei masculin-provocatoare (sexualizate)
asupra dragostei


Concepţia masculin-provocatoare asupra dragostei domină societatea noastră într-o aşa de mare măsură încât cel ce îi este deja tributar nu mai are nicio putere să se descotorosească de ea.
Fundamentul ei poate fi aflat în puritanismul şi în viziunea dualistă despre om care au dominat şi domină Apusul, fiind accentuată de criza de identitate, care chinuie mai mult sau puţin întreaga umanitate, şi cu care este într-un raport direct proporţional.

Cu cât un bărbat se îndoieşte mai mult de bărbăţia sau capacitatea lui erotică, cu atât mai mult se manifestă şi simte nevoia să se comporte ca un animal de prăsilă [gata de montă]. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte femeia, care este obligată să adopte un comportament similar, cu atât mai mult cu cât se simte neglijată din punct de vedere erotic. Tragedia la care conduce această situaţie este de neimaginat întrucât, pe de-o parte, bărbaţii sunt cuprinşi de o continuă nelinişte, socotind că purtarea lor nu este destul de provocatoare sexual, fapt care ar putea provoca dispreţul femeilor, iar pe de alta, femeile sunt cuprinse de o nelinişte asemănătoare, de teamă să nu determine din acelaşi motiv (lipsa unui sex-appeal) dispreţul bărbaţilor. În acest fel, atât bărbaţii cât şi femeile ajung să adopte un comportament care, în esenţă, este cu totul împotriva iubirii, şi care nu numai că nu satisface nevoia lor de dragoste reală, dar devine şi pricina unui chin fără de sfârşit.

Concepţia masculin-sexualizată nu se limitează doar la un comportament erotic ce caută destindere sau relaxare sexuală, ci devine un întreg mod de viaţă, fixând, în special pentru bărbaţi, un anumit tip de comunicare, vocabularul pe care îl folosesc, glumele sau bancurile preferate, modul în care şofează, performanţele de care fac dovadă la fumat şi la tot felul de alte trivialităţi. Percepţia aceasta deformată îşi pune o amprentă pe fiecare manifestare a vieţii lor.

Înţelegerea masculin-sexualizată asupra dragostei nu face decât să deformeze într-un mod dramatic chipul bărbatului, provocându-i infirmităţi sufleteşti tragice. Una dintre cele mai dezastruoase infirmităţi, pe care o provoacă bărbatului această concepţie denaturată, este încremenirea totală a tandreţii sau subminarea totală a capacităţii lui de a exprima şi de a primi tandreţea celuilalt, preschimbându-se cu totul nu numai într-o fiinţă de neiubit, dar şi într-o fiară chinuită, care se dezumanizează continuu sub toate aspectele. Şi toate acestea se întâmplă pentru că nu mai poate exprima şi împlini în mod real nevoia cea mai adâncă şi mai umană a lui, aceea de a iubi cu toată fiinţa, stare descrisă atât de sugestiv de mitul clasic Frumoasa şi Bestia. Concluzia ce se desprinde de aici este că această criză de identitate vine să întărească concepţia masculin-provocatoare, întărită la rândul ei de efectul pe care ea însăşi l-a produs.

 Această percepţie masculin-sexualizată are însă şi un alt fundament, căci se poate vorbi şi de o bază socială, civică şi, în ultimă instanţă, de una teologică. Cea teologică este legată de perspectiva dualistă asupra omului căreia îi este atât de îndatorat puritanismul apusean şi care împarte omul în duh (spirit) nobil şi trup (materie) vulgar. Trup care nu ar fi capabil decât de cele necurate, spurcate, nefiind destinat luminii, ci doar întunericului, celor subpământene, obiect al caselor de toleranţă, al scandalurilor, al lumii de jos şi al fărădelegii.

Un astfel de mod de a vedea lucrurile consideră că mariajul nu face, precum se spune, decât să ucidă dragostea (erosul), întrucât fiind percepută ca ceva hidos – expresie a unui trup considerat ca necurat –, nu poate trăi într-o zonă a legitimităţii. De fapt, dragostea nu poate supravieţui în căsnicie, întrucât cel mai adesea este asociată unui mod de viaţă relaxant, căsătoria fiind identificată mai mult cu un comportament ce caută o permanentă detensionare, prin tot felul de mijloace, care mai de care mai plăcute şi mai „inventive”.

Partenerii care nu au relaţii sexuale de trei ori pe săptămână se pot nelinişti, nu doar plecând de la impresia pe care şi-ar face-o unul despre celălalt, dar şi de la felul în care apare căsnicia lor în faţa aşteptării generale, care apreciază reuşita mariajului în funcţie de frecvenţa orgasmelor avute împreună.
După cum se va vedea şi în continuare, partea tragică este dată de faptul că situaţia creată nu numai că nu oferă mulţumire partenerilor, ci naşte nelinişte şi devine o povară, aşezând deasupra tuturor o plictiseală vecină cu moartea. Două ar fi cauzele care conduc soţii la experienţe erotice nelegitime: pe de o parte, plictisul indus de obligativitatea relaxării sexuale a celuilalt, obligaţie întărită şi de convingerea că acesta este scopul însoţirii legitime, iar pe de alta, naşterea sentimentului că, până la urmă, dragostea nu poate înflori în legitimitate. Prin urmare, soţia ajunge să se identifice cu: obligaţia şi cu plictisul, cu grija de familie, cu rufele proaspăt spălate şi călcate, cu mâncarea bine pregătită; în timp ce soţul se identifică cu cele economice, cu mijloacele de trai, cu banalitatea şi, în final, cu lipsa de sens. În aceste condiţii, nevoia de tandreţe şi de joacă trebuie să-şi găsească împlinirea oriunde în afara căsătoriei, mai ales în fărădelege, în underground (subterana vieţii), în cele care sunt necurate prin ele însele.

Infirmitatea sufletească pe care o provoacă omului această concepţie dominantă asupra dragostei, care îşi pune o amprentă asupra capacităţii lui de a simţi şi de a exprima tandreţe, de a comunica cu celălalt prin intermediul trupului său, este deosebit de critică. De ce oare? În primul rând pentru că omul este o alcătuire psihosomatică, ceea ce face ca toate manifestările lui să aibă până la urmă un caracter dual, sufletesc şi trupesc, afară de cazul în care nu se va fi strecurat vreo anomalie în modul firesc de percepţie al realităţii.

Acest articol a fost publicat în Adulter, Manual de iubire, Soţ/Soţie, Tandreţe. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Două ar fi cauzele care conduc soţii la experienţe erotice nelegitime

  1. CS zice:

    De ce te-ai oprit din a iubi? Ai depus multa si frumoasa munca aici si ai facut-o doar din iubire. De ce te-ai oprit? Ce valuri ale vietii te-au luat de nu ai mai tinut blogul asta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s